Criza imigranților: o concepție vestică demolată de un raport occidental

În fața valului de imigranți, Europa își întoarce privirea către conflictele din Orientul Mijlociu și Africa. Sunt conflicte care durează de ani buni, dacă nu de decenii. Ele sunt considerate cauza profundă a actualului exod către Vestul Europei și soluțiile propuse pentru eradicarea lor merg de la ajutoare financiare, până la operațiuni militare în Mediterana prin care să se distrugă baza logistică a rețelelor de traficanți. Sunt operațiuni care nu pot primi pentru moment sprijinul ONU, deoarece chiar unele dintre statele africane se opun unor asemenea inițiative europene – este cel putin cazul Libiei post-Gaddafi, un stat eșuat condus de două guverne și două parlamente, însă stat membru ONU.

Africa postcolonială, scena unei bune părti din genocidele din ultima vreme, este considerată acum de către fostele metropole ca fiind o sursă majoră a exodului de populații către UE. Africa, alături de Orientul Mijlociu, este regiunea în care puterile occidentale au încercat cu obstinație să introducă modelul democrației liberale drept panaceu și cale către prosperitate. Pretutindeni în Africa, Vestul a promovat la nivel de discurs principiile democrației, printre care cel al alternanței la putere. Pentru nerespectarea acestui principiu au fost ”penalizați” în ultimii ani liderii politici din Coasta de Fildeș (în umbra mediatică a războiului din Libia și Siria), Zimbabwe, Burkina Faso. Sunt state mici, dar ale caror conflicte interne au o mare putere de iradiere în regiunea instabilă.

Însă un raport occidental, al Forumului Economic Mondial, invalidează grav aceasta orientare a Vestului și vine să săună că se poate si altfel. Raportul Forumului Economic Mondial pentru competitivitate este unul cu vocație preponderent economică, însă este unul care ia în vedere în primul rând competitivitatea guvernării, deci este intim legat de aspectul politic. Ei bine, acest raport plasează o țară precum Rwanda pe locul trei in Africa, iar in clasamentul gobal o instalează pe locul 16, imediat după Marea Britanie și cu mult în fața Frantei, pentru a nu mai vorbi despre România. Este vorba de un raport care are în vedere performanța instituțiilor de stat, a mediului macroeconomic, a sănătății și educației, sectorului secundar al economiei, a eficienței pieței muncii, a pieței financiare, a inovației în domeniul economic.

ONU a instituit un Tribunal Penal Internațional pentru Rwanda pentru a-i judeca pe cei considerați vinovați de genocidul comis în timpul războiului civil de aici, genocid care a avut loc în 1994. Au fost uciși peste 500.000 de oameni într-un conflict interetnic în care au fost implicate și alte state africane. Victimele au fost în principal etnici tutsi, uciși de milițiile hutu. Președinte al acestei țări cu mari probleme în fața justiției internaționale este Paul Kagame, un etnic tutsi care susține că acuzațiile de genocid aduse fostei conduceri huti sunt ”aberante”.

Kagame susține acest lucru pentru că dorește să rămână la putere – este președinte începând din 2000, a obținut primul mandat constituțional în 2003, al doilea în 2010, iar acum dorește o modificare a constituției pentru a se menține la putere și după 2017. Curtea Constituțională din Rwanda a respins o contestație a opoziției la adresa modificării constituției (o situație similară cu cea din Burkina Faso, unde recent a avut loc o lovitură de stat, abandonată, din această cauză). Poziția lui Kagame este total nedemocratică raportat la valorile occidentale, el refuză alternanța la putere și poate fi lesne considerat un dictator. Cu siguranta ca ONG-urile occidentale si presa vestica au un dosar suficient de solid cat sa sustina ca asupra Curtii Constituționale s-au exercitat presiuni, că judecătorii au fost amenințați cu moartea, că familiile lor au părăasit țara, ca Kagame înarmează tinerii din partidul sau – acesta a fost, spre exemplu, scenariul din Burkina Faso. Raportul Forumului Economic Mondial arată însă ca statul performează, serviciile sociale zbârnție raportat la standardele Africii cel puțin, iar populația este mulțumită de ”dicactură”. Rwanda este depășită în Africa în topul amintit doar de Insulele Maurițius, un paradis fiscal. În Rawanda, la umbra unei cvasidictaturi, se construiește un stat, arata un raportul Forumului Economic Mondial.

În anumite stadii de dezvoltare ale unui stat, confuzia dintre alternanța la putere și buna guvernare poate fi foarte nefericită, atrage atenția, în Le Monde, analistul camerunez Yann Gwet. Opoziția populației față de modificările constituționale se traduce în primul rând prin eliminarea proastei guvernări. Popoarele africane întorc mereu spatele liderilor care nu reușesc să le ofere minima speranță de dezvoltare. Numai că aici intervine școala de gândire din fostele metropole, care susține că alternativa la proasta guvernare este alternanța la putere. Nu este o soluție viabilă pentru ”tinerele” națiuni africane, consideră camerunezul Gwet, pentru că ele nu au memoria Istoriei și nici memoria instituțională a Occidentului. Pe acest fond, discursul dominant in Africa se rezumă la repetiția mecanică a marilor principii generale.

În ultima sa carte, Francis Fukuyama amintește că evoluția sistemelor politice a implicatr trei niveluri: apariția statului modern, justiția și democrația. Miza a fost cea a succedării celor trei evenimente. Pentru a se ajunge la obiectivul final, care este îmbunătățirea condiățiilor de viață, trebuie consolidat statul, trebuie instituită mai întâi justiția sau trebuie asigurată participarea populară la deciziile statului? Unele națiuni precum Germania, scrie Gwet, au modernizat statul înainte de a permite participarea populară, iar Grecia sau Italia au permis participarea populară înainte de edificarea unui stat modern.

Situația din Africa este cea a unor state embrionare corupte și patriarhale, care au nevoie de multe reforme – în caz contrar alternanța la putere nu este decât formă fără fond și o modalitate de perpetuare a actualei situații. Țările africane nu sunt națiuni propriu-zise, ci ansambluri de grupuri etnice. Fără o comunitate de destin, alternanța la putere nu va face decât ca la putere să se perinde grupări rivale, fără a produce stabilitatea necesară dezvoltarii. Or, ”prietenii Africii” cer tocmai respectarea formei alternanței la putere, scrie Gwet.

”Nu este vorba despre o pledoarie pentru ”președinții pe viață”. Este vorba despre faptul ca Raymond Aron avea dreptate când spunea că ”Istoria este tragică”. Ea nu are de-a face cu tendințele unei epoci. Nu se ocupă de justiție și corupție. Nu este ”politically correct”. Ea isi urmează implacabil cursul și îi pedepsește constant pe naivi și pe amatori”, scrie Gwet.

Este un strigăt care vine din inima Africii, un continent în care loviturile de stat sunt legitimate de Occident atât timp cât sunt profitabile economic, unde dicacturile sunt legitimate de China atât timp cât sunt profitabile economic, unde alternanța la putere este susținută atât timp cât este o alternativă la o lovitură de stat în beneficiul unei mari puteri, iar cercul vicios poate continua. Este un strigăt care spune că nu misiunile militare din Mediterana, nu loviturile aeriene ale NATO din Libia și, extrapolând la Orientul Mijlociu, nu campaniile militare ce bagă în buzunarul producătorilor de arme sute sute de milioane de dolari pe zi sunt soluția limitării exodului de populații, cu atât mai puțin măsurile contabilicești de stabilire a cotelor de imigranți. Pentru reducerea marilor fluxuri ale migratiei este nevoie de state, administrații, sisteme de educație si sănătate și armate si naționale, mai degrabă decât de șefi de trib și emiri stăpâni pe un puț de petrol într-un deșert.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.