Criza imigranților trebuie să fie soluționată în afara granițelor UE

Propunerea Uniunii Europene de redistribuire a imigranților între statele membre este orientată greșit și Bruxellesul ar trebui mai degrabă să soluționeze această problemă în afara granițelor blocului comunitar, a declarat luni ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI preluată de AGERPRES.

”Ungaria își îndeplinește obligațiile de stat din spațiul Schengen, cu scopul protejării granițelor externe ale Uniunii Europene”, a spus Szijjarto, după întrevederile avute cu omologul său belgian Didier Reynders și comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc.

Pe de altă parte, diplomația ungară a respins luni ‘acuzațiile josnice’ ale șefului diplomației franceze Laurent Fabius, care a calificat drept ‘scandalos’ comportamentul țărilor est-europene membre ale UE în problema imigrației. Mai mult, Fabius apreciase că ridicarea de către Ungaria a unui gard la granița sa cu Serbia pentru a opri imigranții reprezintă o lipsă de respect față de valorile europene comune.

Levente Magyar, secretar de stat în MAE ungar, a afirmat că măsurile luate de Ungaria vizează protejarea nu numai a Ungariei, ci a tuturor membrilor Uniunii Europene.

Ungaria intenționează să înăsprească săptămâna viitoare o serie de legi pentru a reduce presiunea valului de imigranți asupra țării, una dintre măsuri referindu-se la folosirea armatei, în caz de necesitate, pentru a ajuta forțele de poliție în apropierea graniței sudice. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.