Economistul Romaric Godin scrie pentru La Tribune că, dacă reducerea costului forței de muncă a permis Germaniei să reducă și costurile produselor exportate, ea a creat o societate a angajaților săraci, în timp ce veniturile nete redistribuite proprietarilor de capital au atins niveluri record
”Începând de la finalul anilor ’70 a fost întreprinsă o confiscare a aparatului economic de către o minoritate infimă care a redistribuit produsul muncii altora în favoarea sa. Nu uzinele noastre, industria şi întreprinderile noastre sunt neproductive. Această productivitate a fost monopolizată în beneficiul unei elite care a asistat total indiferentă la adâncirea prăpastiei dintre salariile reale şi productivitate.
Germania însăşi, care se erijează în profesor care predă lecţii de competitivitate, nu a beneficiat de productivitate mai mult decât media europeană şi în schimbul unor sacrificii constante cerute populaţiei. Motorul exporturilor germane nu merge doar datorită productivităţii întreprinderilor germane. În realitate, reformele Hartz, întreprinse între 2003 şi 2005-care au constat în transferul resurselor de la cetăţeni către întreprinderi şi către sectorul financiar-,sunt cele care au făcut ca Germania să-şi sporească exporturile. Reducerea salariilor şi reformele drastice de pe piaţa muncii au ameliorat productivitatea, reducând mult costul muncii.
Reformele germane, fabrică de cerşetori sociali
Reformele iniţiate pe 16 august 2002, când un grup de experţi conduşi de directorul de resurse umane de la Volkswagen, Peter Hartz, a prezentat cancelarului Gerhard Schroeder propunerile pentru reforma pieţei muncii. Zece ani mai târziu, societatea germană este transformată profund de aceste reforme.Un studiu OCDE din 2012 relevă o creştere puternică a inegalităţii dintre salarii în Germania, mai mare decât în orice altă ţară membră OCDE. Comisia Hartz a manevrat foarte fin şi a reuşit să creeze în Germania o piaţă subsidiară a muncii, sau o piaţă paralelă, dominată de salarii reduse şi nesupuse beneficiilor sociale. În fapt, aceste reforme privează şomerii de dreptul alocaţiilor de şomaj. Ei sunt reduşi la statutul de cerşetori sociali! Astfel, doar după un întreg an de somaj ei au dreptul de a cere o mizerabilă alocaţie lunară de 347 de euro şi doar cu condiţia că soţul sau soţia să fie în imposibilitatea de a-l susţine financiar. Şi de ce să nu amintim şi obligaţia impusă şomerului de a accepta orice slujba, indiferent de calificările şi veniturile sale anterioare?
Hartz este o capcană şi totodată cea mai sigură cale către sărăcie, sau cum să ajungi mai repede la un nivel de precaritate absolută, de neconceput şi intolerabilă într-un stat atât de bogat cum este Germania. Un studiu al Asociaţiei pentru ajutor social din Germania arată că trei sferturi din persoanele lovite de aceste legi rămân tributare sistemului Hartz. Ştiind că, spre exemplu, simpla ameninţare de a cădea în sistemul Hartz constrânge şomerii să accepte slujbe cu salarii foarte mici, part-time şi lipsite de asigurări sociale, pensii s.a. Dogma germană a muncitorului ’’low cost’’ s-a născut prin aceste reforme…Şi, de fapt, doar 29 de milioane de germani au astăzi slujbe care beneficiză de asigurări sociale (din aproape 42 de milioane de persoane active), în timp ce 5,5 milioane lucrează part-time, iar peste 4 milioane câştigă mai puţin de 7 euro pe oră! Sectorul german cu salarii mici trage la fund pe toţi salariaţii sectorului industrial, fiind un fel de levier infernal. Angajatul este supus aici unor condiţii similare celor din Lumea a Treia şi din ţările emergente.
Obsedaţi de costul muncii, nu de cel al capitalului
Nu este oare competitivitatea, atât de des invocată, o noţiune care desemnează capacitatea unui stat şi a companiilor sale de a înfrunta concurenţa? Și aceasta privilegiind competitivitatea la un nivel cât mai scăzut-în fapt un fel de devaluare internă-care constă în scăderea preţului exporturilor diminuând costurile producţiei. Dezbaterea publică se concentrează asupra costului muncii, în timp ce costul capitalului nu este niciodată amintit şi în timp ce veniturile nete distribuite reprezintă 10% din valoarea adăugată a companiilor non-financiare. Acest record după Al Doilea Război Mondial permite să concluzionăm că partea care revine acţionarilor a crescut considerabil în ultimii ani. Altfel spus, lamentările patronilor privind investiţiile slabe şi eforturile scăzute în materie de cercetare și dezvoltare nu ţin. Se trece astfel sub tăcere porţia tot mai mare pe care întreprinderile aleg să o distribuie proprietarilor de capital, indiferent care este intensitate crizei economice şi financiare. Iată de ce drepturile salariaţilor sunt supuse unui atac fără precedent, iată de ce costurile trebuie reduse pentru a câştiga piețe pentru export. Acesta este imperativul, dacă se doreşte retribuirea mai bună a acționariatului, a capitalului şi a pariorilor de pe burse… Este o logică plină de contradicţii, ştiind că discursul orwellian al patronilor atinge apogeul incredibilului şi al aroganţei atunci când explică că a luptă împotriva planurilor de concediere este egal cu a luptă împotriva creării de locuri de muncă!
Să înțelegm o dată pentru totdeauna că competitivitatea nu rimează în mod necesar cu şomajul, cu precaritatea şi nici cu explozia inegalităţii, în ciuda a ceea ce patronii şi pieţele de capital iompun angajaţilor de 20 de ani încoace. Să ne revoltăm şi să repingem cu dezgust ceea ce liderul patronatului din Franţa cerea în urmă cu opt ani:’’Viaţa este nesigură, dragostea la fel, de ce să nu fie şi locul de muncă?’’ Asemenea afirmații exprimă înfrângerea politicii, a cărei misiune este de a determina regulile jocului economic şi de a controla neoliberalismul. Acesta din urmă nu este decât o manevră menită a pune Europa pe pilotul automat al unei concurențe care ar regla orice problemă, menită a înlocui cultura statului prin obsesia cifrelor şi a călca în picioare însăşi esenţa muncii, singura sursă dealtfel a valorii economice.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.