Criza refugiaților: Practici care aduc aminte de nazism

Poliția cehă a început evacuarea refugiaților din trenurile ce se îndreptau spre Germania, conform b1TV. Imigranții au fost reținuți și numerotați pe mâini, într-un gest ce amintește de identificarea prizonierilor evrei din lagărele de concentrare.

Potrivit presei locale, citată de The Independent, aproximativ 200 de refugiați au fost evacuați în trenurile ce veneau din Austria și Ungaria. Imaginile din presă arată cum ofițerii de poliție inscripționează pe brațele acestora numere de identificare cu cerneală permanentă, în timp ce refugiații au declarat că vin din Budapesta cu bilete de tren valide și că poliția le-a permis să urce în trenurile spre Germania.

Un purtător de cuvânt al ministerului ceh de Interne, Lucia Novakova, a declarat că această procedură a fost introdusă din cauza numărului mare de copii, pentru ca aceștia să nu se piardă, în timp ce purtătorul de cuvânt al poliției a declarat că este vorba de identificarea familiilor.

„Scriem codul trenului la bordul căruia calătoresc pentru a ști în ce țară să-i trimitem în caz de readmisie”, a precizat acesta.

Numerotarea imigranților a fost însă dur criticată de juriști și de militanții pentru drepturile omului.

Guvernatorul din sudul Moraviei, Michal Hasek, locul unde trenul a fost oprit, a declarat pentru ziarul Zpravy că autoritățile din regiune se pregătesc pentru ceea ce ar putea aduce un val crescut de imigranți.

Un purtator de cuvant al guvernului ceh a declarat că prim-ministrul Bohuslav Sobotka se va întâlni cu alți lideri europeni în Bratislava, luni, pentru a discuta despre creștere fluxului de imigranți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.