Criza refugiaților va dura o perioadă foarte lungă de timp

Grecia umilită de politicieni germani iresponsabili trebuie să stea acum smirnă. O santinelă Schengen, loială până la moarte Bruxelles-ului, în faţa unui Orient Mijlociu aflat în delir. De acolo de unde vin mase de oameni care, deşi au Mecca drept punct de reper mistic în sufletele lor, vor să aibă neapărat şi Germania sub picioare drept pernă şi portofel. Între ele, familiile de creştini reprezintă un procent infim. Multe au fost măcelărite în bisericile lor din Siria şi Irak.

Insula greacă Kos este considerată una dintre primele porţi de intrare în Europa pentru refugiaţii sirieni. Cândva atracţie pentru turiştii germani, insula din Marea Egee se află acum în pragul unui război civil: ciocniri între refugiaţi (peste şapte mii veniţi din Turcia) şi populaţia locală. Refugiaţii au distrus faleza de promenadă unde se aflau mai multe taverne pentru turişti. Confruntările au dus la rănirea mai multor poliţişti locali. Au fost chemate forţe de ordine suplimentare din Atena. Scene similare se petrec şi la Budapesta şi în Italia.

Prezent vineri în Kos, însoţit de grecul Dimitri Avramopulos (comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie), prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, a ţinut o teleconferinţă transmisă live în sala presei de la Comisia Europeană. Cei doi oficiali europeni au abordat mine preocupate şi grave. Timmermans şi comisarul Avramopulos au încercat să mai calmeze spiritele de pe insulă cu promisiunea unei sume de cinci sute de milioane de euro pentru Grecia, pentru ca această ţară să facă faţă de astă dată nu austerităţii, ci valului de imigranţi. Gest emoţionant de dărnicie şi solidaritate. Un gest adresat indirect şi celorlalte state membre care trebuie să se pregătească, la rândul lor, să accepte disciplinate cote semnificative de imigranţi. Să nu crezi în Comisia Europeană, mai ales atunci când îţi face astfel de daruri?

Timmermans este considerat eminenţa cenuşie a actualei echipe a Comisiei Europene. Mulţi îl văd ca fiind adevărata mână dreaptă a lui Juncker. Printre multiplele sarcini strategice care i-au fost încredinţate se află şi aceea de a livra adevăruri despre mersul lucrurilor în Uniunea Europeană, adevăruri pe care de obicei preşedintele Juncker evită să le abordeze frontal. Cu o voce gravă de doctor anunţând un diagnostic fatal, şi cu o sinceritate tăioasă de comandant de navă aflată în pragul scufundării, Timmermans a mărturisit despre starea de urgenţă în care se află Europa din cauza crizei refugiaţilor. Au urmat apelurile la sentimente umanitare şi la solidaritate între statele membre.

Primul adevăr declamat oracular de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene în cheia tragediilor greceşti: trebuie să acceptăm fatalitatea. Trebuie ca toţi cetăţenii Uniunii Europene să se obişnuiască cu faptul că această criză a refugiaţilor va dura o perioadă foarte lungă de timp. Timmermans a anunţat că ajutorul financiar european dat de Bruxelles Greciei, pentru ca aceasta să facă faţă viitoarelor valuri de imigranţi, este planificat până în 2020, putând fi prelungit şi după acest an. Va trebui probabil să ne obişnuim că, pe durata cel puţin a unui cincinal, va trebui să petrecem sărbători de Paşti şi de Crăciun în propriile noastre spaţii publice cu fraţii noştri musulmani admonestându-ne că suntem kufar (cei ce nu respectă Sharia şi Coranul). Până atunci, Comisia Europeană va fi foarte ocupată să înregistreze toţi refugiaţii, să îi amprenteze, să îi selecteze care sunt cu adevărat refugiaţi şi care imigranţi ilegal. Timmermans a mai mărturisit că va fi un proces dificil de constituire a unei baze de date cu identităţile celor care iau cu asalt statele europene. Mulţi dintre ei au nume false, îşi inventează identităţi noi, doar pentru a profita de pe urma statut de “refugiat”, pentru a se bucura de beneficiile acestui statut. Unii dintre falşi refugiaţi vin cu o agendă jihadistă. Necesitatea de a-i depista şi de a-i contracara va presupune timp şi resurse. Multe instituţii comunitare (de la Frontex la Europol) vor fi implicate, multe din autorităţile naţionale şi locale ale statelor membre vor trebui să aloce timp şi resurse pentru a integra în mod legal valurile de străini.

Al doilea adevăr care, în opinia Comisiei, va trebui acceptat ca atare este că toate statele membre vor fi afectate. Sună ca o pedeapsă colectivă. De fapt, va însemna obligativitatea fiecărui stat membru al Schengen şi al Uniunii Europene de a îşi asuma o cotă de refugiaţi. Nimeni nu scapă. Este preţul ajustării la societatea globalizată şi la ideologia corectitudinii politice şi multiculturalismului. Proiectul iniţial al construcţiei europene, aşa cum a fost el trasat de părinţii fondatori Robert Schuman şi Jean Monnet, cel al unei confederaţii de state naţionale, aflate în colaborare reciproc avantajoasă, în numele unor valori culturale şi spirituale comune, devine acum vetust. Noul proiect european tinde să devină din ce în ce mai mult o copie a societăţii multirasiale de tip american, o babilonie violentă, dar veselă şi acefală. Această transformare va suscita reacţii din partea popoarelor europene. Şocurile integrării şi asimilării vor putea apărea în toate marile metropele europene. Revoltele din suburbiile Parisului în 2005 au fost doar o palidă prefaţare.

În fine, al treilea adevăr spus de Timmermans în timpul conferinţei de presă se referă la culpabilitatea Occidentului în criza refugiaţilor sirieni. El a spus că întreaga comunitate internaţională a tergiversat dezbaterea despre soarta celor afectaţi de războiul din Siria, până când situaţia a devenit incontrolabilă. Indirect, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a recunoscut că atât Bruxelles-ul, cât şi administraţia americană au făcut evaluări greşite asupra genului de război din Siria, asupra duratei acestuia şi, mai ales a consecinţelor sale umanitare. O astfel de opinie a fost exprimată şi de coordonatorul UE pentru combaterea terorismului, Gilles de Kerchove. Ca oficial de rang înalt al Bruxelles-ului, Timmermans a confirmat că în Siria are loc un război prin intermediari, evitând să dea detalii. Nu doar Rusia şi Statele Unite îşi dispută acum influenţa în Siria, dar şi puteri regionale care ajută diverse grupări politice şi miliţii islamiste (Israel, Iran, Arabia Saudită). Europa este la mijloc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.