Criza valorilor şi reconstrucţia statului totalitar

Criza valorilor se suprapune unor aberaţii legislative în permanentă restauraţie. Jumătate de secol totalitarist nu poate fi şters cu uşurinţă în condiţiile unor interese atât de divergente cum sunt cele din România. A eşuat căderea din 1989, însă o privire de atunci până acum arată că lucrurile nici nu puteau să evolueze altfel. Ideologia şi sistemul concentraţionar, care au fost instrumentele de terorizare, nu au dispărut, aşa cum am fi tentaţi să considerăm. Metamorfozarea acestora în cele mai insidioase formule prin care regimul totalitar continuă reprezintă un focar de destabilizare a tuturor eforturilor de creionare a democraţiei. Reconstrucţia societăţii nu poate începe în asemenea condiţii, fiind implicată în reconsolidarea totalitarismului. Refacerea vechilor structuri, sub alte nume, adaptate noilor contexte, aceasta este realitatea din care prea puţini vor să se extragă, realizând, în fapt, pericolul pe care îl reprezintă. Criza democratică generată de mafiotismul politic a migrat spre toată aria publică, inserându-se în ceea ce numim sistem. Instituţiile generate de o asemenea construcţie statală sunt inevitabil sectare, lipsite de orice control exterior. Sistemul funcţionează pentru sine, lipsit de legitimitate, expus şi expunând. Întreaga mediocritate se simte atrasă şi protejată de un asemenea mecanism social. Având deja o bază de masă, conectat la resursele deturnate, sistemul nu mai are cum să se reformeze, în sensul aşteptat. Corupţia prin care s-a consolidat, chiar intrată în fatalitatea epurărilor, continuă la nivelul mentalităţilor. Mişcările de pe scena guvernamentală, opţiunile politicienilor din fruntea partidelor spun totul despre nivelul tot mai rudimentar al vieţii publice. Reconstrucţia statalităţii totalitare blochează dezvoltarea şi microsistemele unei economii libere ameninţate continuu. Dezvoltarea este confundată intenţionat drept un derivat al dirijismului guvernamental.

Sistemul actual a ajuns, în esenţa sa, total nefuncţional, în contradicţie cu normele democratice. Deconstrucţia statului totalitar a fost abandonată în condiţiile posibilităţilor tot mai sofisticate de reciclare a trecutului. Pe umerii românilor urcă zilnic noi şi noi responsabili ai antireformei. Afacerile cu statul sunt înlocuite cu poziţionarea parazitară instituţională şi cu imensele scheme de personal, o adevărată invazie. Căderea economică se lasă umbrită de această afacere a resurselor umane via administraţia publică, dezvoltarea producând angoase sistemului şi plecat în tot mai multe situaţii alarmante. Încercăm să limităm corupţia într-un context de amplificare a formalismului şi a lipsei de şanse. Nu ar fi nicio exagerare dacă s-ar accepta că mai rău nu se poate. Sistem ar trebui simplificat, responsabilizat integral şi supus interacţiunilor democratice. Deasupra tuturor pluteşte stafia unui stat care nu mai reprezintă decât o minoritate, stimulând speranţele unora de-a se alătura acesteia. Costul acestei aberaţii la nivel moral, economic şi politic este mortal. Îl plătim de foarte mulţi ani, însă contradicţiile lui au ajuns acum să expună minima siguranţă.

Criza valorilor a intrat într-o fază asemănătoare celei din comunism. Universuri sociale paralele separă prin oportunism şi contraselecţie, încălcând drepturi şi liberăţi de neatins. Toate acestea cu concursul statului degenerat, în tentativa de păstrare a unor privilegii care, prin ele însele, arată tragedia şi mizeria României actuale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1329 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.