Croaţii debitori în CHF cer demisia guvernatorului băncii centrale

Mii de croați care au luat împrumuturi în franci elvețieni au manifestat sâmbătă pe străzile capitalei Zagreb, solicitând băncilor locale restructurarea datoriilor şi, de asemenea, cerând demisia guvernatorului băncii centrale, deoarece nu au fost protejaţi împotriva creșterii cursului acestei monede, scrie bursa.ro.

Potrivit Reuters, 60.000 de croaţi au împrumuturi în CHF, care valorează circa 27 miliarde kuna (3,85 miliarde dolari). Creditele, în mare parte fiind imobiliare, sunt echivalentul a 8 procente din PIB-ul Croaţiei.

Împrumuturile în franci elvețieni au fost foarte populare în multe țări din Europa centrală în anii 2000, rata dobânzii fiind atunci mai mică decât cea la împrumuturile în moneda locală, potrivit AFP.

Publicaţia transmite că circa 10.000 de persoane, potrivit poliției, au mărșăluit prin centrul capitalei Zagreb pentru a protesta împotriva autorităților care nu fac nimic pentru a scoate datornicii din „sclavia datoriilor”. Cei cu împrumuturi contractate în franci elvețieni au format asociația Franak, cerând de asemenea demisia guvernatorului băncii centrale croate Boris Vujcic.

Veniți din toată Croația, dar de asemenea din republicile vecine Bosnia, Serbia și Slovenia, manifestanții au mărșăluit spre banca centrală croată, scandând „Împotriva împrumuturilor rechinilor! Vrem să ne regăsim demnitatea!”.

Protestatarii cer acum reconversia acestor împrumuturi în kuna și revenirea la dobânda inițială. Discuțiile între debitori, bănci și ministrul de finanțe sunt întrerupte de la sfârșitul lunii martie.

Banca națională a Elveției (BNS) a suprimat la mijlocul lunii ianuarie plafonul minim lăsând liber cursul franc/euro, ridicând cursul francului elvețian și provocând haos în piața valutară.
Croația a stabilit atunci rata de schimb pentru plata împrumuturilor la 6,39 kuna (0,84 euro), adică nivelul dinainte de această creștere record. Băncile croate au fost însărcinate să suporte costurile, estimate la 52 milioane de euro de banca centrală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.