CSM îl pune la zid și pe Kelemen Hunor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marți, că liderul UDMR Kelemen Hunor a adus atingere Justiției prin unele afirmații făcute în spațiul public cu privire la deputatul Attila Gabor, anchetat de DNA, sau Nagy Zsolt, aflat în detenție.

CSM și-a însușit astfel raportul Inspecției Judiciare care a analizat afirmațiile liderului UDMR.

„În şedinţa din data de 26 mai 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile publice ale domnului Kelemen Hunor, membru al Parlamentului României și preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, exprimate în data de 17 aprilie 2015 la Cluj-Napoca, în cadrul Congresului U.D.M.R., referitoare la activitatea desfăşurată de magistraţi în instrumentarea şi soluţionarea unor cauze penale concrete, preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Verificările au fost efectuate de Inspecția Judiciară la sesizarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii din data de 22 aprilie 2015, ca urmare a solicitării formulată de domnul judecător Nicolae Horaţius Dumbravă, membru ales al CSM.

Inspecţia Judiciară a apreciat că afirmaţiile domnului Kelemen Hunor referitoare la dosarele penale în care au fost implicați domnul Marko Attila Gabor, fost deputat, și domnul Nagy Zsolt, fost ministru, în sensul că măsurile procesuale dispuse și hotărârile judecătorești pronunțate au fost nefondate și nelegale – inducând ideea că magistrații au acţionat în mod arbitrar, la comandă politică, cu încălcarea obligaţiei de imparţialitate, cauzele penale fiind soluționate prin condamnarea unor persoane nevinovate – sunt de natură a submina încrederea publicului în imparţialitatea şi integritatea magistraţilor în general și aduc atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Având în vedere modul de exprimare, cadrul în care au fost lansate afirmaţiile, referirea la cauze penale concrete, calitatea domnului Kelemen Hunor – de reprezentant al puterii legislative și președinte al unui partid politic – dar şi preluarea afirmaţiilor în presa internă şi cea din Ungaria, s-a apreciat că acestea au produs un impact negativ asupra sistemului judiciar şi a credibilităţii autorităţii judecătoreşti. Mai mult, unele afirmații au vizat dosare aflate în curs de soluţionare, creându-se astfel o presiune asupra magistraţilor implicaţi în soluţionarea acestora.

Plenul Consiliului a apreciat că afirmațiile negative cu privire la activitatea desfăşurată de procurori şi judecători în instrumentarea şi soluţionarea unor cauze penale concrete, nu ar trebui emise în spaţiul public, acestea încadrându-se în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat constant că se impune restrângerea libertăţii de exprimare, în scopul de a asigura autoritatea şi imparţialitatea sistemului judiciar”, anunță CSM într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.