CSM: Procurorul Traian Nedelcuță, suspendat din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii l-a suspendat din funcție pe Traian Nedelcuță, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca urmare a trimiterii în judecată de către DNA.

„Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcție, începând cu această dată, a domnului Nedelcuță Traian Eduard, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea, cu intenție, a unor infracțiuni. Hotărârea Secției a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/ 2004 privind CSM, conform cărora secțiile Consiliului dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor, și art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea 303/ 2004, potrivit cărora judecătorul este suspendat din funcție când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni”, se arată într-un comunicat transmis miercuri Agerpres.

Traian Nedelcuță a fost trimis în judecată de către DNA, sub control judiciar, pentru luare de mită și trafic de influență.

El este acuzat că, în mai 2014, prin intermediul grefierei Mioara Damiana Costache, a acceptat de la rudele unei persoane inculpate într-un dosar pe care-l instrumenta (denunțători în cauză) promisiunea oferirii sumei de 10.000 euro.

„Pentru acești bani, magistratul ar fi fost de acord să obțină o situație juridică favorabilă rudei denunțătorilor, arestat preventiv într-un dosar al PT Teleorman, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor într-o infracțiune cu limite de pedeapsă mai mici — loviri sau alte violențe sau vătămare corporală. În același context și prin același intermediar, Nedelcuță a primit efectiv suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va obține de la medicul legist un certificat medico-legal, din conținutul căruia să reiasă că lovitura aplicată de agresor nu a pus în pericol viața victimei”, susțin procurorii.

DNA menționează că magistratul, întrucât nu a reușit să-și traficheze influența pe lângă medicul legist, prin intermediul grefierei, a restituit denunțătorilor suma de 2.000 euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.