Cu arta contemporană pulsând la gât

(Articol apărut în ediţia tipărită a ziarului Cotidianul de luni, 14 noiembrie)

Muzeul Național de Artă Contemporană a deschis la sfârșitul săptămânii trecute șapte expoziții, marcând astfel primenirea întâlnirii cu publicul. La o oră de la deschiderea sezonului expozițional de la Muzeul Național de Artă Contemporană, în fața intrării încadrate de puțurile de sticlă ale lifturilor de la Palatul Parlamentului, 150 de persoane se întindeau într-o coadă care ieșea de pe aleea ce duce spre strada desfundată. Coada continua spre poartă încă niște metri și se oprea în dreptul scărilor de la următoarea intrare. Cei care au stat cel mai mult vorbeau de 40 de minute.

Tânăra care aștepta în fața mea nu avea cea mai bună seară. La zece minute după ce se așezase la coadă, fata cu care venise i-a spus că nu mai are răbdare și a lăsat-o singură. O vreme, a privit melancolică după fiecare grup de copii și interpreți care ieșeau din muzeu, îmbrăcați în costume maramureșene. După 20 de minute, eram aproape de ușa prin care se vedea cum vizitatorii își puneau în tăvile de plastic bagajul și se pregăteau să fie scanați. Cea din fața mea vede o prietenă care tocmai ieșise. Îi cere să bea din sticla ei de suc și o întreabă: „Ai făcut poze?”. Se uită la imaginile din expoziții pe telefonul celei care își punea haina peste tricoul cu un desen vag, se oprește, iese din coadă și își îndeamnă amica: „Hai, că nu mai stau”. Cineva din spatele meu își umplea timpul de așteptare cu o expunere ceva mai aplicată: „Am zis să organizăm o întâlnire cu doi oameni din advertising și doi gameri”. Pe nota asta pozitivă am intrat printre agenții de la ușă și mi-am trecut lucrurile prin scannerul de securitate. În fața mea, Mircea Florian își mișca vioi degetele în aer, când agentul îi verifica hainele cu paleta aceea electronică pe care o știm din aeroporturi.

Ordinea corectă

Foto Manuela Dospina

La parter nu mă prea atrag cuștile de plasă în care sunt aliniate sculpturi și tablouri de la monstruozități realist-socialiste, exemplare la adevărate comori estetice ascunse. Este expoziția „Triaj”, dar mă gândesc repede că e mai bine să o văd la ieșire, dacă mai am chef, și mă îndrept spre unul dintre lifturi, să încep vizita de la etajul patru. Văd un prieten, apoi o prietenă, apoi alt prieten pierdut în mulțimea din fața barului. „Salut, Andrei, îmi place foarte mult ce faci cu fotografia”, îi spun în zumzetul continuu. Mă vede că mi s-a oprit privirea pe cablurile și laptopurile deschise în fața barului, lângă panouri cu butoane luminoase, și mă întreabă dacă rămân la concert: „Este o trupă din Maramureș”, mi se pare că aud. Îmi vin în minte copiii pe care îi văzusem mai devreme ieșind coordonați de profesori, în aceleași costume albe cu broderii roșii și negre. „Parcă plecau”, îmi zic, și nu mai procesez prea mult informația, pentru că îmi amintesc dintr-o dată că voiam să ajung pe terasă ca să-mi încep vizita de la ultimul etaj spre parter, cu o pauză în marginea balconului. De fapt, urma un concert Fierbințeanu.

„Vânătoarea de transexuali”

Știu că modul în care pot să îmi scurtez cât mai mult aberațiile imaginare provocate de propria ignoranță când e vorba de artă este să caut pe cineva care se pricepe și să trecem împreună prin sălile de expoziție. Diana Marincu este, alături de Anca Verona Mihuleț, curatorul expoziției „Amintiri din adâncurile mării Thetis”, a artistului Mihuț Boșcu Kafchin, și ne conduce prin spațiile pe care le-a organizat: Camera Voinței, Camera Norocului, Camera Căldurii Reci și Camera Atomică. Te strecori printre rafturile cu obiecte mecanice culese din atelierul artistului, pe lângă capetele albe de ghips ciobit și cele verzi de extraterestru cu 3 ochi și cablu cu ștecher. Brusc, simți că ai intrat pe un teren familiar, când ajungi în fața vitrinei în care sunt expuse carnetele de schițe, de Mihuț. „Fundalul acesta pe care s-au născut lucrările în atelier funcționează ca o mașinărie imensă alcătuită din țesut viu”, spune Diana.

Cranii colorate, instrumente de desen supradimensionate ori distorsionate și peisaj descompus în elemente chimice vegheate de „furnica zombie”, căldură înconjurată de imaginile ghețarilor sau picturi pe carton și hârtie de împachetat îți dau prilejul unui traseu pe care ironia unei imagini ca „Vânătoarea de transexuali” se schimbă în tragic, imediat ce recunoști barba drept-credincioasă a robotului vânător-uriaș. Lucrările și obiectele alese din atelierul lăsat în urmă la Cluj Napoca, atunci când artistul născut în 1986 s-a mutat la Berlin, intră în dialog în expoziție și ai surpriza să recunoști în picturi obiecte pe care le vezi expuse fie în același spațiu, fie într-o zonă învecinată peste pragul alb al căreia trebuie să treci, ridicând picioarele să nu te împiedici.

Video și societate

Foto Manuela Dospina

Când intri printre lucrările video ale artistului vienez Oliver Ressler (n.1970) de la etajul trei, te lovesc literele uriașe cu logo-ul unei bănci intercalat în formula anarhistă clasică „Property is Theft” (proprietatea este furt). Filme în care imigrația, exploatarea abuzivă a forței de muncă, protestele „occupy”, încălzirea globală se impun ca teme, rulează pe toate celelalte laturi ale sălii. Două manechine îmbrăcate în activiști stăteau cu spatele la mine, în orice direcție aș fi pornit. Apoi, am uitat de ele. Capitalul, care pentru Marx și Engels se pripășea oriunde și stabilea legături, este înlocuit în instalația de text-foto a austriacului de „contradicții”.

În spatele unui perete, ești anunțat că „Totul este regizat”. Este conceptul Ioanei Păun și al lui Cătălin Rulea (curator Alexandru Bălășescu) în care treci prin trei camere, fiecare având propria ei legătură cu o cameră video. Un vizitator se apropie de mine și începe să îmi citească lucrurile ce se vedeau scrise invers pe peretele de sticlă al încăperii. Altcineva se întoarce și îi spune prietenului său să îl urmărească pe ecranul din cealălalt spațiu, în timp ce se așază în fața camerei web care transmitea acolo. Două etaje mai jos, unul dintre ei avea să se apropie din nou de mine, să îmi spună că a urmărit atent și mulți vizitatori nici nu se prindeau că pot să vadă toată instalația de dincolo de pereții de sticlă, „pierd jumătate din distracție”.

De la grafică la explozia obiectului

Retrospectiva Nestor Coita de la etajul doi este un spațiu de odihnă. Agitația se urcă pe pereți și întârzie între semnele cu aer de teritoriu intermediar între scris și desen. Un nivel mai jos este vedeta sezonului, „Efemeristul. O retrospectivă Mihai Olos”. Fiecare colț îți dă ocazia unei descoperiri. De la fotografiile cu diferite momente din biografie adunate sub sticlă, până la desenele obiectelor și variantele pictate, sculptate, desenate, turnate sau modelate în ceramică ori scrise, fiecare detaliu adaugă câte un unghi luminos perspectivei pe care o poți avea asupra celor mai mărunte obiecte.

„Cele mai frumoase…”& Triaj

Într-un colț al parterului găsesc scara la capătul căreia sunt înșirate mai multe rânduri de bănci bisericești. Vizitatorii iau cutiile din carton albastru de pe pupitre și scutură serios în căutarea câte unui volum din cele 44 aflate pe lista scurtă a ediției a V-a a concursului „Cele mai frumoase cărți”. O cămașă prinsă pe perete îți arată că spectacolul continuă și în spatele panourilor din capătul platformei. Aici, timpul se face bucăți între cărțile-obiect concepute pentru o expoziție din 1990 care ar fi trebuit să apară pe ruinele Bibliotecii Central Universitare, dar care a fost plimbată prin țară și prin străinătate înainte să intre în colecția MNAC. Abia acum puteam să revin între cuștile de plasă din expoziția „Triaj”.

Printre omagii și îngeri de ghips spoiți în albastru, am întins mâna după un tablou de Ion Dumitrescu, pe care îl ghicisem sprijinit în rafturi. „Vă rog să nu atingeți lucrările”, îmi spune din spate cineva îmbrăcat în combinezon. Sprijin la loc tabloul cu fața în jos și după o vreme îmi scot capul pe ușă, în aerul nopții. Era 23.00 și în silueta întunecată a Catedralei Mântuirii sclipea din când în când flama unui aparat de sudură. Macaralele înțepeniseră, luminile lor industriale sugerau că totul este în regulă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.