Cu câte deținute împarte Udrea celula

Ruxandra Dragomir, prietena Elenei Udrea, a dezvăluit luni seară într-o emisiune la B1 TV că deputata, transferată săptămâna trecută la Penitenciarul Târgșor, împarte celula cu încă trei deținute, pe care Dragomir le-a numit „colege”.

„Stă cu alte trei colege și singurul lucru care ar fi mai bun acolo este faptul că are o cameră mai mare, în rest condițiile sunt inumane, aș putea spune. Iar faptul că am putut să comunicăm printr-un geam de sticlă, prin telefon, mi-a dat o senzație cumplită. În momentul în care ajungi acolo și te consideri nevinovat, totul pare un abuz. (…)Nu pot să spun ce personalul îi este ostil Elenei, dimpotrivă. Personalul s-a comportat foarte frumos”, a declarat prietena deputatei.

Dragomir a acuzat în aceeași emisiune că Udrea ar fi ținută după gratii în speranța că va spune ceva despre Traian Băsescu.

”Eu nu găsesc decât două argumente: o ții închisă pe Elena Udrea, o umilești în ultimul hal, poate, poate va spune ceva sau va face un denunț împotriva lui Traian Băsescu. Nu este numai părerea mea. Toată lumea se așteaptă ca Elena Udrea să spună ceva despre Traian Băsescu. Eu nu cred că va face acest lucru și nu cred ca are ce să spună despre Traian Băsescu. Al doilea motiv este că Elena Udrea a avut curajul să devoaleze un sistem care funcționează defectuos, care poate este corupt, care are lacune despre care nu se vorbește”, a spus Ruxandra Dragomir.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.