Cu cine au jucat serviciile secrete la căderea guvernului?

Acest scenariu lansat înainte de moţiunea de cenzură, potrivit căruia Sorin Grindeanu ar fi fost „omul serviciilor“, m-a pus serios pe gânduri.

Să fie Liviu Dragnea şi PSD, în ansamblul lor, atât de curaţi şi de rupţi de legătura cu serviciile, încât nu numai să se lupte cu ele, dar chiar să le înfrângă? Ei bine, gogomănia asta eu nu pot s-o cred!

Plin de îndoieli cum sunt, nu pot să mă las purtat de val şi să cred că tot ce mi se spune este şi adevărat. De pildă, aş putea oare să nu mă întreb: cum a fost posibil ca tocmai Grindeanu, „omul serviciilor“, să piardă bătălia din Parlament, deşi sunt sigur că, dacă ar fi avut în spate aceste servicii secrete, cel puţin jumătate din pesedişti ar fi votat cu el? Nu pot! Şi atunci, vine altă întrebare: nu cumva tocmai „serviciile“ au pus la cale acest „scenariu invers“, în care să se autodetoneze în altă parte pentru a acoperi adevărata lor acţiune?

Cei care se limitează la relatarea brută a evenimentelor nu vor reuşi niciodată să afle vreun răspuns la această întrebare, căci tocmai acesta este specificul unei astfel de acţiuni: să pară atât de credibilă în ochii lumii, încât oricine ar spune altceva să pară că bate câmpii, că speculează aiurea sau chiar că este nebun. Cred însă că merită să ne asumăm acest risc!

Față în față cu președintele

Nu suntem nişte ageamii în materie de jurnalism de investigaţii, aşa încât ştim bine că nu se poate construi un scenariu atât de spectaculos dacă nu există un fundament credibil. În cazul nostru, acesta este chiar acţiunea lui Liviu Dragnea, pe care, dacă nu ar fi avut alt interes major, nici un om sănătos la cap nu ar fi declanşat-o: să dai jos propriul guvern, ştiind că, în acest fel, pierzi controlul puterii şi renunţi la el în favoarea unui preşedinte care nu îţi este aliat, ci adversar!

Dacă Liviu Dragnea a câştigat la moţiune, n-am nici o rezervă să trag concluzia că „serviciile“ au jucat pentru el, în nici un caz pentru cel care a pierdut! Dar asta nu înseamnă că „serviciile“ vor fi alături de el şi mai departe, din contră!

Cu Grindeanu, lui Liviu Dragnea i-a fost destul de uşor să câştige, însă acum are o confruntare mult mai grea cu Klaus Iohannis, pe care, de data aceasta, nu-l mai poate ameninţa cu suspendarea! Dar nu cumva chiar acele forţe oculte l-au convins pe Liviu Dragnea să facă exact ceea ce a făcut? Mi se pare suspectă chiar amânarea procesului „Bombonica“ până în toamnă!

Teama de condamnare și sinuciderea politică

Pentru mine, era foarte clar înainte de moţiune că Liviu Dragnea ştia foarte bine care este consecinţa acţiunii sale şi că, în cunoştinţă de cauză, a provocat acest scandal sinucigaş în PSD! Nu este o observaţie pe care o fac acum, după aflarea rezultatului moţiunii, căci exact acum o săptămână, sub titlul „Războiul dintre Dragnea şi Grindeanu ar putea fi câştigat de Klaus Iohannis“, scriam în Cotidianul: „Singurul lucru care nu-mi este clar încă este dacă Liviu Dragnea se teme atât de mult de condamnare, încât, în mod voit, să declanşeze a treia mare criză în PSD, după ruperea USL (implicit şi pierderea preşedinţiei) şi debarcarea lui Victor Ponta (implicit şi pierderea guvernării)“.

Când scriam aceste rânduri, n-am făcut pe vizionarul sau pe ghicitorul, ci doar mi-am amintit că, în 2015, când, prin demisia lui Ponta, PSD a renunţat de asemenea la guvernarea în care avea majoritate parlamentară, acelaşi Liviu Dragnea a fost cel care a acceptat imediat propunerea lui Klaus Iohannis şi a determinat partidul să susţină guvernul Cioloş!

Am tot repetat în aceste zile declaraţia lui Liviu Dragnea din 17 noiembrie 2015 şi, spre disperarea multora, o reiau şi acum: „Am ales să punem stabilitatea României înaintea intereselor noastre politice. România are nevoie de un guvern în funcție. De aceea, CEx al PSD a decis să recomande un vot de învestitură pentru guvernul Cioloș“!

PSD vs Servicii?

Am certitudinea că exact la fel va face Liviu Dragnea şi acum, dacă preşedintele nu va oferi PSD-ului formarea viitorului guvern! Ce altceva să facă? Să-i adune iar pe colegii din PSD la hotelul lui Chiriţă pentru a-i convinge să voteze împotriva propunerii lui Iohannis şi să forţeze a doua nominalizare? E absurd, ştiindu-se că a doua nominalizare va trece şi dacă acea persoană va fi paznicul primăriei din Sibiu!

Ca să n-o mai lungim, cei care au câştigat prima etapă a acestei bătălii pentru guvernare or fi fost, într-adevăr, „serviciile secrete“, dar, dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că au lucrat pentru câştigător, adică pentru Liviu Dragnea. Dacă vor juca în continuare, „serviciile“ vor lucra tot în favoarea câştigătorului, dar, de data aceasta, el va fi Klaus Iohannis!

Jurnaliştii şi analiştii politici care au fugit după fentă, cum se spune în fotbal, repetând după Liviu Dragnea că Sorin Grindeanu era omul „serviciilor“, vor avea mari surprize! Ar fi bine să nu uităm aceste zile, în care ei l-au încurajat pe Liviu Dragnea să-şi ducă la capăt planul sinuciderii politice. Noi, la Cotidianul, am fost destul de prudenţi în legătură cu acuzaţiile aduse lui Grindeanu, nu pentru că ne-ar fi fost drag fostul premier, ci pentru că n-am găsit plauzibil nici unul dintre motivele care au dus la declanşarea războiului „PSD vs PSD“. Iar în poveştile cu zâne şi zmei nu mai credem de mult!

Cine mai are dubii şi-şi permite luxul să gândească liber poate să citească atent ultima declaraţie a lui Klaus Iohannis: „O să rezolv această problemă foarte repede. Voi desemna o persoană şi acea persoană va prezenta o listă de miniştri şi se va duce în faţa Parlamentului. Acolo se votează. E simplu. Nu e nicio complicaţie. Preşedintele nu poate să facă altceva decât să asculte toate părţile şi să tragă propriile concluzii. Acelea pe urmă se verifică pe real în Parlament“!

Vede cineva în spatele acestei declaraţii nume precum Mihai Fifor, Carmen Dan sau Liviu Dragnea? Pe bune? După ultimele vizite de succes în SUA şi la Bruxelles, în care a câştigat enorm ca imagine publică, crede cineva că preşedintele Klaus Iohannis va fi dispus să satisfacă micile capricii ale lui Liviu Dragnea şi să-i spună senin: „Bine, oaie, îţi mai dau o şansă să găseşti şi al treilea nume de premier în PSD, după Sevil Shhaideh şi Sorin Grindeanu“?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.