Cu cine va conduce Ludovic Orban PNL

Liberalii și-au ales, duminică, în cadrul Consiliului Național, prim-vicepreședinții și secretarul general, dar și cei 16 membri ai Biroului Executiv și cei 16 vicepreședinți, după ce sâmbătă Ludovic Orban a fost votat președinte al partidului.

Ilie Bolojan (Bihor) a fost ales prim-vicepreședinte pe strategii politice, Raluca Turcan (Sibiu) — comunicare, Iulian Dumitrescu (Prahova) — mediul de afaceri și societate civilă, iar Mircea Hava (Alba) — relații internaționale.

Cei 16 vicepreședinți, opt pe domenii de specialitate și opt pe regiuni de dezvoltare, sunt: Vlad Nistor — vicepreședinte pe politică externă, apărare și siguranță națională; Dan Leoreanu, — vicepreședinte pe administrație, ordine publică, siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regională; Ben-Oni Ardelean — vicepreședinte pe justiție și drepturi cetățenești; Florin Cîțu — vicepreședinte pe buget, politici fiscale, familie și protecție socială. Sulfina Barbu, vicepreședinte pe sănătate, muncă, familie și protecție socială.

Dan Motreanu a fost ales vicepreședinte pe educație, cercetare, tineret, sport, cultură, culte și minorități; Adrian Oroș — vicepreședinte pe agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură; Virgil Guran — vicepreședinte pe infrastructură de transport, comunicații și societate informațională.

Pentru regiunea Nord-Est a fost ales vicepreședinte Ioan Bălan, pentru Sud-Est — Victor Paul Dobre, pentru Sud Muntenia — Răducu Filipescu, pentru Sud-Vest Oltenia — Gigel Știrbu, pentru Vest — Gheorghe Falcă, pentru Nord-Vest — Lucian Bode, pentru Centru — Florin Roman, iar pentru București-Ilfov — Marian Petrache.

Secretar general al partidului a fost ales deputatul de Bistrița Robert Sighiartău.

Antonel Tănase a fost ales în funcția de trezorier al PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.