Cu statuile vii în Ferentari!

Festivalul Internațional de Statui Vivante a debutat marți, în grădina Casei Filipescu Cesianu, cu un eveniment de excepție: Noaptea Statuilor Vivante, eveniment la care organizatorii anunță că au participat peste 2.000 de bucureșteni. Actorii teatrului Masca, împreună cu invitații din Austria, au prezentat personaje din cele mai diverse, de la W. A. Mozart la Steve Jobs. „Cele șase zile de festival care vor urma se vor adresa unor ținte absolut diferite, de la sofisticatul spectator pe care îl poate oferi cel mai mare parc bucureștean, Herăstrău, la spectatorul cartierelor-dormitor ale sectorului VI și, desigur, la acela al unui cartier care încearcă din răsputeri să-și contrazică o istorie nu tocmai pozitivă, Ferentari“, declară Mihai Mălaimare, fondatorul Teatrului Masca. Pentru urmatoarele două zile, în Parcul Humulești, actorilor Teatrului Masca și invitaților din Austria li se vor alătura invitații din China, care vor da viață personajelor din „O noapte furtunoasă“, de I. L. Caragiale.

Trupa olandeză Adorabel va fi prezentă începând cu data de 2 iunie în Crângași, cu zece statui absolut senzaționale, parte dintre ele fiind prezentate în premieră la Festivalul Internațional de Statui Vivante. Intrarea publicului la eveniment este liberă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.