Cui servesc de fapt „agenții lui Băsescu”?

Acum câțiva ani, cam pe când dl Traian Băsescu lansa teoria „marelui licurici” transatlantic și a luminii care vine de la Vest, am publicat un articol intitulat „Axa Washington-Londra-București se termina la Moscova”. Atunci mulți m-au întrebat: „De ce la Moscova?” Răspunsul a fost unul de tip deductiv și anume acela că numai cine face jocul Rusiei afectează un pro-americanism dogmatic și un naționalism ruso-fob primitiv, apt a justifica reacțiile anti-occidentale ale Moscovei și a pune mereu în defensivă Washingtonul.
Un articol publicat recent în ziarul Cotidianul sub titlul grăitor „Agenții lui Băsescu se plâng că au fost demascați” aduce probe concrete în susținerea tezei mele. Articolul oferă o listă lunga de corespondenți ai unor ziare occidentale prestigioase (cei mai mulți de origine română), despre care se spune că ar fi fost agenți de influență ai regimului Băsescu.

Ce îi unește pe acesti „jurnaliști”? 1. Faptul că toți au primit bani de la Institutul Cultural Român (ICR) – pe când acesta se afla sub conducerea unuia dintre „intelectualii lui Băsescu”, H.R. Patapievici – sub forma unor burse sau a altor stipendii foarte generoase. 2. Faptul că acordarea acelor „burse” nu era justificată de nici o performanță profesionlă a beneficiarilor. 3. Faptul că, deși se prezintă ca redactori-editori ai unor ziare occidentale de prestigiu, cu toții nu sunt decât niște jurnaliști „extrabugetari” de mâna a doua, care fie funcționează în calitate de simpli corespondenți semi-voluntari pentru România ai ziarelor respective, fie publică opinii proprii pe paginile electronice ale acelor ziare, fie se manifestă pe propriile bloguri sugerând că ar fi, chipurile, purtători de opinie ai publicațiilor cu pricina. 4. Faptul că au apelat constant la dezinformare și manipulare spre a promova o imagine negativă a României în lume (o culme a acțiunilor de intoxicare fiind prezentarea procedurii constituționale de demitere a Președintelui Băsescu prin referendum, în 2012, ca o „lovitură de stat”). 5. Toți au avut, într-o formă sau alta, legături cu Monica Macovei sau apropiați ai acesteia, căreia i-au creat un adevărat „cult al personalității”.

A plăti cu banii contribuabilului român o armată de neispraviți care denigrează fără încetare România, distrugându-i imaginea, în primul rând în ochii aliaților occidentali, este o contraperformanță de proporții, demnă nu doar de atenția DNA dar și de aceea a SRI (ca serviciu de contra-spionaj). Să fie oare aceasta expresia corupției sau incompetenței la nivelul conducerii ICR de atunci? Nici vorbă. Ar fi mult prea simplu.

Dar ce / cine este ICR? Oficial ICR este o structură a administrației de stat menită să promoveze în afara granițelor României informații și acțiuni de natură a face cunoscută, înțeleasă, respectată și, dacă se poate, admirată cultura română. Foarte multe țări ale lumii, în special din spațiul euro-atlantic, au asemenea structuri. Potrivit unei anumite clasificări, activitatea lor intră în sfera diplomației culturale.

În realitate ICR, asemenea tuturor suratelor sale, este mai apropiat de munca serviciilor de informații decât de cea a serviciului diplomatic. Astfel de instituții recrutează, formează și finanțează (prin mijloace aparent legale) agenți de opinie care, conștient (voluntar) sau inconștient („exploatați în orb”), răspandesc informații (aparent cu caracter exclusiv cultural), „educând” publicul în așa fel încât să creeze anumite percepții celor cărora doresc să le influențeze atitudinile; ei înșiși potențiali factori de influență. Așadar, avem de a face cu agenți implicați în disiminarea unor informații oarecum publice (corecte, false sau semifalse) iar nu în culegerea de informații secrete, printr-un fel de operațiuni speciale din categoria „măsurilor active” practicate de serviciile secrete propriu-zise, dar aduse la îndeplinire cu „mănuși de catifea”; un fel de „spionaj soft”.

Inutil de precizat că orice activități de acest fel sunt menite a promova în lume interesele celui care le organizează și finanțează. În cazul ICR este vorba despre interesele statului român – care l-a organizat și de banii contribuabililor români – care îi acoperă cheltuielile.

Că rețeaua de agenți ai ICR, împotriva scopului pentru care a fost creată, a întinat, prin răspândirea de informații false, imaginea României spre a-l scăpa de la demitere pe Traian Băsescu, în 2012, este un fapt deopotrivă dovedit și condamnabil. Că aceeași rețea a fost utilizată spre a intoxica opinia publică românească cu privire la poziția așa-zisei „prese străine” asupra evenimentelor din România, este, de asemenea cert, arătând cum ICR s-a transformat dintr-un instrument național de politică externă într-un instrument partizan în lupta politică internă. Faptul este scandalos dar concluziile nu se pot opri aici.

În primul rând, se impune observația că nu numai cu ocazia procedurii de demitere a Președintelui României, prezentată lumii ca „lovitură de stat”, rețeaua ICR a denigrat România – fie direct fie prin confirmarea și legitimarea altor denigratori precum Monica Macovei și membrii rețelei acesteia lucrând sub acoperire în presă sau în diferite organizații ale pseudo-societății civile – ci în mod constant, cu multe alte prilejuri. (Eu însumi m-am bucurat de „atenția” de neinvidiat a multora dintre agenții ei.) În spatele perdelei de fum a unor evenimente culturale fără țintă politică, ICR a construit, prin intermediul ziariștilor și corespondenților de presă mai mult sau mai puțin străini, plătiți cu banii luați de la gura pensionarilor, a școlarilor și studenților, a bolnavilor dar și a armatei sau poliției române, imaginea unei Românii: 1. structural corupte; 2. incapabilă de autoguvernare; 3. străină de Occident din punct de vedere civilizațional; 4. incompatibilă cu Occidentul din punct de vedere cultural; 5. nesigură sau chiar duplicitară sub aspectul orientării geo-strategice; 6. decuplată de viața economică europeană; 7. neintegrată și neintegrabilă în structurile euro-atlantice. Toate acestea au fundamentat politica puterilor occidentale vizând izolarea și dominarea României, punerea ei în carantină și sub control extern, legitimând o astfel de politică în fața opiniei publice externe dar, culmea, și în fața opiniei publice românesti; cea din urma însăși adusă în situația de a crede în excepționalismul „corupției, nevolniciei și netrebniciei românești”. Prin urmare, printre actorii externi îi găsim pe cei care au avut mai multă nevoie de prestația anti-românească a ICR decât domnul Traian Băsescu.

În al doilea rând, trebuie spus că decidenții politici externi nu iau hotărari pe baza informațiilor culese din presă. Aceasta, pe de o parte, întrucât cunosc prea bine gradul de transformare a presei din vector de informare în vector de dezinformare (ei înșiși utilizându-o în acest sens), iar pe de altă parte, fiindcă dispun de surse de informare profesioniste mult mai sigure. Faptul că acești decidenți, deși puteau cunoaște realitatea și, cu siguranță, au cunoscut-o, au procedat ca și când s-ar fi bazat pe afirmațiile false ale agenților ICR sau ca și când ar fi avut aceleași informații, demonstrează că ei au fost primii beneficiari ai respectivei dezinformări. Într-o lume a imposturii democratice și potrivit ritualurilor ei, dezinformarea le-a permis mobilizarea propriilor cetățeni în susținerea acțiunilor lor romano-sceptice. De aceea ar fi mai corect să se vorbeasca nu despre „agenții lui Băsescu” ci despre „agenții patronilor lui Băsescu”; patroni cărora o instituție oficială româneasca le-a fost pusă la dispoziție.

Unde se află aceștia cu adevărat pe Axa Washington-Moscova nu s-ar putea spune fără a specula. Ceea ce se poate spune, însă, este că imaginea proiectată de agenții ICR a servit tuturor celor care vor să țină România în afara familiei de valori occidentale și să o decupleze de alianțele și structurile instituționale euro-atlantice, plasându-o pe o orbită orientală sau abandonându-o ca „spațiu-tampon” ori „țară a nimănui” între două fronturi adverse. Se „sperie gândul” la ideea că aceasta ar putea fi chiar rezultatul unei conivențe între puterile „axei”; desigur, peste capul Bucureștiului dar cu complicitatea „Președintelui-guvernator” de aici.

Adrian Severin

Analiză publicată pe site-ul corectnews.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.