Culisele Dosarului FRF de la DIICOT. Cheia e pe tușa de lângă Someș

La începutul acestei săptămâni fotbalul românesc a fost zguduit de un nou Dosar penal, după cel al Transferurilor. De data aceasta instrumentat de DIICOT.

Potrivit procurorilor, un grup infracțional organizat din care fac parte nume grele ale fotbalului românesc și-ar fi însușit în perioada 2010-2012 peste un milion de euro din banii alocați de FIFA și UEFA către FRF pentru realizarea “cartierului general” al FRF de la Buftea.

Concret, procurorii afirmă că lucrările privind proiectarea și execuția au fost realizate la prețuri cu mult peste cele de piață, diferența de bani ajungând în diverse conturi private printr-un proces de reciclare și transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice şi fizice.

Au fost audiați membri Comitetului Executiv al FRF din acea perioadă, precum și președintele FRF și al LPF, toți ca martori. Şi pelegrinajul la sediul DIICOT nu s-a încheiat. Printre primii audiați au fost Patrițiu Abrudan fostul vicepreşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri și ex vice al FRF și Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj.

Unul dintre cei doi a mers la audieri cu mâinile în buzunar, iar celălalt, mai ordonat, mai organizat, mai obișnuit cu cifrele și detaliile cu agenda proprie a evenimentelor.

Potrivit unor surse apropiate anchetei la FRF exista obiceiul ca după ședințele de Cex să se realizeze o minută a ședinței, iar apoi ulterior se redacta procesul- verbal al ședinței. Astfel, peste una-două luni, la ședința următoare, membrii Cex erau invitați la a semna procesul-verbal al ședinței anterioare. Bineînțeles, nimeni nu mai știa ce s-a votat, câte puncte și exact ce conținea fiecare. Toată lumea semna cu ochii larg închiși. Mai puțin cei mai ordonați, mai organizați, mai obișnuiți cu cifrele și detaliile, cei care își țineau o agendă proprie a evenimentelor. Cel care mai exact. În decembrie 2010 a avut loc o ședință a CEx al FRF cu 9 puncte pe ordinea de zi. În ședința următoare membrii Cex au fost invitați în a semna procesul verbal al ședinței anterioare care conținea…11 puncte.

Cele două puncte, care nu fuseseră discutate și votate în decembrie 2010, dar apăreau astfel pe procesul-verbal al ședinței, priveau exact atribuirile de contracte și sumele stabilite pentru cartierul general al FRF de la Buftea….
Interesantă în acest sens declarația președintelui de la CFR Cluj are afirmă: „Nu am niciun fel de emoţie legată de audieri. Nici eu, nici clubul. Prin conturile mele sau ale CFR-ului nu a trecut niciun euro din cei despre care se vorbeşte. În rest, să răspundă cei în cauză”… Să răspundă!

Dosarul din fotbalul românesc nu este unicat pe plan mondial. Fotbalul internaționala fost zguduit în vara anului trecut, când Joseph „Sepp” Blatter, ales prima oară în funcția de președinte al FIFA pe 8 iunie 1998, a fost acuzat de FBI de luare de mită și spălare de bani alături de o serie de foști și actuali oficiali ai FIFA. La începutul acestui an, președintele demisionar al FIFA, Joseph Blatter, a afirmat că Federația Internațională de Fotbal a abandonat o parte dintre acuzații, între care și cea de „corupție”, aduse la adresa sa în afacerea privind plata sumei de 1,8 milioane de euro către Michel Platini.

În schimb el va trebui pe mai departe să răspundă în fața forului pentru proastă gestionare, conflict de interesate sau chiar falsificare de conturi (legat de un contract presupus păgubos pentru FIFA, referitor la drepturile de televizare pentru Cupele Mondiale din 2010 și 2014 și legat de o plată de 1,8 milioane euro către Michel Platini, în 2011, pentru munca de consilier al lui Blatter, încheiată în 2002, fără să existe însă un contract scris).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Petean 155 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.