Culori impudice şi scene „fierbinţi”

90 de tablouri, desene şi un ansamblu de ceramii, din 1895 până în anii ’30, cu accent pe perioada pariziană, refac cariera lui Kees Van Dongen, un artist împărţit între provocare şi mondenitate. Multiplele faţete ale personajului sunt restituite de această selecţie: pictorul gata să caricaturizeze şi să denunţe tarele societăţii, artistul de avangardă, figură a fovismului, a devenit unul dintre numele importante ale scenei artistice pariziene a „anilor nebuni”.

Femeie cu degetul pe față

El s-a focalizat asupra corpului feminin şi în particular asupra feţei fardate până la deformare în lumina electrică împrumutată de la Degas şi Toulouse-Lautrec. Prin culoare el rămâne artificierul fovismului. O regenerează în urma călătoriilor sale în Maroc, Spania, Egipt, la începutul anilor 1910, reinventând apoi Orientul. Dar Parisul rămâne subiectul principal al picturilor sale: Montmartre, care l-a sedus prin verva şi viaţa sa boemă, unde i-a întâlnit pe Picasso şi Derain. Apoi, Montparnasse i-a „oferit” o faţetă nouă a femeii, cu conotaţii mai erotice, alături de bărbaţi şi femei de litere, staruri ale cinematografului şi ale scenei, anunţând, cu 40 de ani înainte de Andy Warhol, acel univers al „beautiful people”. Poza este exagerată, costumul şi accesoriile teatralizate relevând caracterul superficial al personajelor care nu există decât prin intermediul rolului lor.

Spiritul scandalului în pictura mondenă

Femeie cu pălărie

La Salonul Parizian din 1913, un tablou a provocat scandal. Secretarul de Stat pentru artă a decis eliminarea lui de pe simeză, considerându-l obscen. Hotărârea a provocat o amplă şi vie polemică. „Paris-Midi” scria: „Tabloul nu este decât o mizerie şi autorul lui, un barbar cu talente primare”. Autorul era Kees van Dongen, iar pictura, intitulată „Tablou”, prezenta un nud feminin, înalt de 1,95 metri, hrănind un porumbel, având la picioare un mic cerşetor, purtând pantofi cu toc şi ciorapi până la genunchi, un şal spaniol pe umeri, lăsând le vedere, în centrul compoziţiei, triunghiul negru al sexului în puternic contrast cu rozul carnaţiei. Scandalul i-a adus artistului o popularitate nesperată. Răspunzând acuzei, Van Dongen afirma, cu ironie: „Sunteţi pudici, dar vă spun că sexul este un organ la fel de amuzant ca şi creierul şi dacă el ar fi plasat pe figură în locul nasului (ceea ce s-ar fi putut), ce s-ar alege de pudoare?”.

La Vasque fleurie, 1917

Episodul s-a petrecut cam la jumătatea carierei artistului şi i-a asigurat o revigorare a notorietăţii.

Născut în polderele Rotterdamului, Kees van Dongen (1877-1968) s-a dovedit de la început un artist îndrăzneţ, mai ales în folosirea explozivă a culorii. „Autoportret în albastru”, pictat la vârsta de 18 ani, uimeşte contemporanii prin silueta neagră, plasată „à contre-jour”, abrupt tratată. Gustul epocii este şocat şi de preferinţa sa pentru scenele „fierbinţi” din port, în care prostituatele ocupă un loc important. Venit la Paris, la 20 de ani, susţinut de Felix Fénéon, Van Dongen publică în mai multe reviste („L’Assiette au beurre”, „Le Rire” sau „Revue Blanche”) desene având ca subiect viaţa prostituatelor, cu o virulenţă ce nu putea fi întâlnită nici la nabişti, nici la Toulouse-Lautrec. În primul deceniu parizian, frecventează asiduu serbările populare, casele de toleranţă, circul, ce vor deveni subiecte ale creaţiei sale.

Doamnă cu pălărie neagră

Violenţa prefigurată de „Autoportretul în albastru” va izbucni în gama cromatică folosită, fie prin procedeele divizioniste, ca în picturile „Le Moulin de la Galette”, sau „Curtea porcilor”, care amintesc de tehnica lui Signac, dar în tuşe separate de culori pure care au vigoarea unei erupţii vulcanice. Abandonează repede divizionismul pentru petele largi de culoare contrastantă care-l includ în aventura fovismului, cu celebrul Salon de Toamnă din 1905, pe care, reacţiile publicului şi ale criticii conservatoare l-au imortalizat. Spre deosebire de Matisse, Derain sau Vlaminck, Van Dongen nu îşi alege drept subiect peisajul, ci portretul. Culorile lui, violente, grase, carnale, dau un efect de vigoare şi chiar de „vulgaritate” personajelor puternic fardate, transformate în măşti de contrastele create pe figuri de lumina electrică. Van Dongen este, de fapt, o punte între fovii francezi şi expresioniştii germani ai grupării „Die Brücke”, cu care a expus de mai multe ori. De aici şi „impudoarea” luminii din picturile sale, care „este pentru pictură ceea ce sexualitatea afişată înseamnă pentru moravuri”.

Lumea pudrată a „anilor nebuni”

Femeie cu pălărie roșie

Scandalul din 1913 îi deschide porţile carierei mondene. Provocările fovismului, ale cubismului fuseseră depăşite. Elita societăţii pariziene, în care tronau, după război şi în timpul „anilor nebuni”, personaje excentrice, ca marchiza Luisa Casati Stampa, ce devenise muza artistului, dar şi mecena, regi şi regine ale modei, ca Jacques Doucet, Paul Poiret şi sora sa Nicole Groult sau Jasmy Jacob, alături de boema şi artiştii avangardei îl cooptează. Era „epoca cocktailului”, a sărbătorilor şi a balurilor mascate pe care Van Dongen le organiza, deghizat în Neptun de operetă. El dorea să devină pictorul oficial al acestei înalte societăţi, în care iubea efervescenţa, excentricitatea, bogăţia. Operele pictate de-a lungul acestei lungi cariere suportă rar comparaţia cu cele mai bune pânze ale sale din perioada dinaintea războiului. Între ele se disting producţiile ultimelor decenii ale anilor 1915-1930. Istoricul de artă Philippe Dagen a arătat cum un vechi anarhist a continuat să cultive provocarea „spiritului scandalului”, în strategii uneori aproape de Dadaism.

Sfinxul

Van Dongen frecventa aceleaşi cercuri ca Picabia, Man Ray. Portretul lui Anatole France din 1921 a provocat un scandal mai mare decât cel din 1913. Acest portret al scriitorului, care era o glorie naţională, a fost perceput ca „o ruină lamentabilă, ca un vechi cerşetor”. Laconic intitulat „France” şi pictat de un artist străin înr-o ţară devenită ultranaţionalistă, tabloul nu putea decât să dezlănţuie tunete şi fulgere. Cu nenumăratele portrete ale marilor burghezi sau aristocraţi pe jumătate mondeni, dar şi ale starletelor din „anii nebuni”, poziţia sa oscila între cinism şi complezenţă. „Esenţiale, spune el, sunt alungirea corpului feminin şi zvelteţea lui. Pe urmă, nu-ţi mai rămâne decât să le atârni nişte bijuterii”.

Anna de Noailles

Sophie Krebs, comisarul expoziţiei, mărturisea: „Noi am vrut să demonstrăm cum artistul avangardei evoluează către noi provocări. Se observă că el basculează între avangardă şi o pictură a societăţii mondene. Am constatat că nu există o diferenţă clară între perioada fovistă şi cele mondenă sau demimondenă. Noile staruri şi noile îmbogăţite formau acea societate foarte amestecată a «anilor nebuni», asupra căreia el aduce o privire destul de crudă, deşi mijloacele sale nu încetează de a fi foarte moderne. Culoarea a rămas un element primordial în stilul său, fovismul şi anarhismul nu au dispărut în monden”.

Femeie în roșu

După 20 de ani de la ultima sa retrospectivă, Kees van Dongen poate fi redescoperit la Muzeul de Artă Modernă al oraşului Paris. Van Dongen fascinează şi astăzi prin verva, dar mai ales prin libertatea sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.