Cum a ajuns Ceaușescu în conducerea PCR din ilegalitate

Studiul documentului cu gradul cel mai mare de veridicitate, autobiografia dată partidului în februarie 1945 (Arhivele Statului, Fd 95/D. 14323/832, Fila 12) răspunde direct la întrebarea: cum a fost implicarea lui Nicolae Ceaușescu, prin calitățile și defectele sale, în activitatea comunistă ilegală? și indirect la întrebarea: de ce îl găsim pe Nicolae Ceaușescu în nucleul de conducere al partidului la momentul 23 – 30 august 1944?

Ele pot fi completate cu întrebarea: de ce nu ajunge comunistul elevat Pavel Câmpeanu în conducerea partidului și ajunge analfabetul politic Ceaușescu? Ceea ce a menționat în chestionarul controlului de partid din 1945, în care Ceaușescu recunoaște două aspecte biografice „de dosar“, cum erau numite problemele originii după criterii de clasă, anume faptul că tatăl a fost liberal, iar familia a aparținut categoriei țăranilor mijlocași, precum și faptul că în munca de activist a făcut anumite erori, permite interpretarea istorică, sprijinită și pe alte documente, asupra „uceniciei“ sale în partidul comunist:

„Erori de vigilență” și o deconspirare

A. Ceaușescu a făcut anumite erori în munca de activist în ilegalitate: „…în ianuarie 1936 am fost arestat, fiind dat de un provocator, Olteanu“ (situație încadrată la lipsă de vigilență); „în 1938 august cu ocazia încercărilor provocatoare am fost sancţionat cu o observaţie pentru lipsa de vigilenţă“ (aceeași eroare); „arestarea (din iulie 1940) se datoreşte lipsei de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea. Eu eram condamnat 3 ani în lipsă şi cu toate acestea umblam ziua pe stradă şi în case compromise“ (aceeași eroare); „în timpul şederii la Jilava (1941) obţinând posibilitatea să merg la spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşeală mergând împreună cu o tovă la o casă tehnică care erau nişte cunoscuţi de-ai noştri. În 1942 februarie am fost trimis la închisoarea Caransebeş. Aici am fost sancţionat cu un vot de blam pentru greşeala menţionată mai sus“ (este un caz mai grav, de deconspirare). Ceaușescu declara aceste erori pentru că erau deja cunoscute, fuseseră judecate de liderii comuniști în închisori, supuse criticii și autocriticii.

„Ceaușescu nu avea încredere în Securitate“

Repetarea erorilor de vigilență și deconspirarea gravă din 1942 confirmă opinia calificată a lui Pavel Câmpeanu, din cartea sa Ceaușescu, anii numărătorii inverse, că Nicolae Ceaușescu avea deficiențe mari în activitatea de partid, în aspectele ei conspirative, provenite din caracterul său, din defecte de comportament pe care activistul evreu, ca și Silviu Brucan, le identifică prezente și atunci când Ceaușescu a ajuns la conducerea statului. Este vorba în primul rând de nerespectarea regulilor și în al doilea rând de percepția sa asupra conspirativității. Acest al doilea aspect va fi observat mai târziu și de anumiți șefi ai Securității (Pleșiță, Vlad), prin inapetența lui față de dosarele de Securitate, prin aversiunea, cel puțin formală, la pătrunderea unui astfel de serviciu în biografia activiștilor și răscolirea unui trecut plin de slăbiciuni umane, prin imaginea negativă despre viața dublă a agenților („prefăcătoria“), pe care generalii MAI le-au pus la baza ideii susținute după 1989 că „Ceaușescu nu avea încredere în Securitate“. El lucra cu dosarele de partid, cu dosarele de cadre; extinderea acestui nivel de informare spre amănuntele din dosarele de Securitate i-a aparținut Elenei Ceaușescu. Astfel se explică interdicțiile exprese ale lui Nicolae Ceaușescu de racolare și urmărire a membrilor de partid și de ce găsim în apropierea sa, până în ultimele clipe ale prezenței în sediul central al partidului, activiști cu dosar de Securitate greu (legionari, țărăniști, rude ale foștilor lideri politici burghezi);

Nu vorbea, nu trăda

B. Caracterul lui Ceaușescu avea un aspect pozitiv, din punctul de vedere al ilegalistului: nu vorbea, nu-și trăda colegii. Fondul documentelor Siguranței și Justiției, așa cum observă și autorii volumului Ucenicul Partidului, dezvăluie un Ceaușescu adolescent care nu se intimidează, care nu dezvăluie nimic din activitatea lui, care este suficient de evaziv în declarații pentru a fi de mai multe ori eliberat după numeroasele rețineri și abia într-un târziu, ca urmare a unei conjuncturi discutabile, să poată fi arestat. Caracterul „periculos“ al activității sale, cu care l-a încadrat Siguranța, și care pare o exagerare în raport cu nivelul nesemnificativ al activității lui cunoscute (curier, împărțitor de manifeste, propagandist) s-a datorat tocmai acestui fapt: nu vorbea, nu trăda, în ultimă instanță demonstra capacitate de disimulare. Atitudinea este confirmată în mai multe locuri de Dosarul lui de cadre din anii 1945 – 1950: „Atât la cercetare cât și la proces a avut o purtare bună“; „n-am dat nicio declarație privitor la munca mea sau a altora“ și „la prefectură n-am dat nicio declarație“. Siguranța l-a „citit“ ca impenetrabil, ca rezistent la presiune, compromis și colaborare. Câmpeanu pune acest aspect pe seama firii lui închise dar și încăpățânate și, mai ales, pe seama unei autoproiecții egocentriste, chiar și ficționare, foarte puternice în care însă trebuie să vedem și proiecția politică (credința în viitorul sovietic).

„Am fost pus în Comitetul Central al U.T.C.“

C. În ciuda erorilor sale, Ceaușescu este promovat în conducerea ilegală din libertate și din închisori a partidului. Din autobiografie aflăm că în noiembrie 1933 a devenit membru UTC. A fost un salt politic sau măcar operațional, care nu se producea automat, ci ca urmare a unei recomandări bazate pe observarea calităților și a comportamentului și a unui vot prin care organizația își asuma anumite responsabilități și riscuri. A crede că Ceaușescu a fost primit în organizația subversivă UTC pe bază de prietenie sau pentru că era simpatic este o naivitate. El va preciza, cu formula tipică „am fost dat“, sarcinile și funcțiile pe care le-a primit de la conducerea partidului: „am fost dat la Comitetul Raional din (Sectorul) Negru“, apoi “în mişcarea antifascistă“ (1934), apoi în “Comisia Centrală a Tineretului“, apoi „am luat parte la conferinţa din septembrie 1939 a tineretului unde am făcut raportul asupra tineretului şi am propus reorganizarea unei organizaţii revoluţionare a tineretului şi creiarea unui front patriotic al tineretului“, ocazie cu care intră în relație directă cu șeful partidului, apoi, în iunie-iulie 1939, este trimis „o lună la şcoala de cadre împreună cu încă 5 tovi, problema principală care a fost prelucrată a fost Istoria Partidului Bolşevic“, apoi, în noiembrie 1939, scrie Ceaușescu, „am fost pus în Comitetul Central al U.T.C. “. În 1936 este primit în partid cu toate defectele lui de „comunicare“, atestate de Câmpeanu, dar care iarăși nu a fost o formalitate, iar în momentul în care ajunge la Doftana este „încadrat în celula de partid“ şi pus la diferite munci organizatorice. De unde până unde!?

„Calitățile“ insului subversiv

Toată această ascensiune, petrecută atât sub conducerea externă alogenă a partidului, cât și sub conducerea internă, din închisori, a grupului Gheorghiu-Dej, în condiții de erori repetate în activitatea conspirativă, nu poate fi explicată decât prin anumite calități ale lui Ceaușescu în profilul tipic al ilegalistului, care contau mai mult în evaluarea politică și care justifică: 1. Încadrarea de către Siguranță la „periculos“, 2. Ignorarea erorilor de către conducere, 3. Încrederea acordată de Gheorghiu-Dej care marchează de fapt destinul lui ulterior de lider PCdR/PMR/PCR. Putem admite și ipoteza că, odată ajuns în grupul Gheorghiu-Dej a dovedit fidelitate acestuia, jucând astfel cartea câștigătoare, dar și ea se explică tot prin anumite trăsături personale: Ceaușescu nu trădează echipa!

Nu punem în discuție aici calități morale, educaționale, culturale și civice (standardul moral) ale majorității cetățenilor României interbelice și din timpul războiului, pe care le putem însă presupune și la miile de tineri veniți de la țară și confruntați cu contrastele Căii Victoriei dar care nu au aderat atunci la comunism, ci analizăm anumite trăsături caracteriologice care i-au făcut pe câțiva să ia calea unei organizații subversive, antinaționale. Aceste calități, care, din punctul de vedere al standardului moral, erau defecte, se vor regăsi în fenomenul de gestionare a puterii din timpul perioadei comuniste, în orientarea politică pseudo-naționalistă dintre 1967/1968 și 1989 și în argumentația patriotică a ofițerilor de Securitate și a colaboratorilor după 1989.

Ceaușescu, o „inteligență nativă“

Dacă, așa cum descrie Belu Zilber, agentura sovietică dădea „micului meșteșugar, casnicei bovarizate, tânărului sătul de școală și visător de aventuri, micului funcționar sentimentul că li se deschidea o poartă spre o mare și invizibilă putere care le arăta încrederea lor, pe care nimeni nu-i luase în seamă“ iar Gheorghe Gheorghiu-Dej, potrivit aceluiași Zilber, reprezenta o categorie foarte redusă de indivizi posesori ai „geniului banalului“ , atunci se explică și afirmația, internă și internațională, că președintele Ceaușescu avea o „inteligență nativă“,„abilitate“,„viclenie“ și de ce a fost cel care i-a succedat lui Dej. Este clar că a avut anumite calități pe care le-a exploatat în raport cu Puterea.

1 Belu Zilber, Actor în procesul Pătrășcanu. Prima versiune a Memoriilor, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 25.
2 Ibidem, pp. 208 – 209.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alex Mihai Stoenescu 17 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.