Cum abordează prezidenţiabilii români relaţiile cu Republica Moldova

De la Victor Ponta la Klaus Iohannis, candidaţii la alegerile prezidenţiale s-au întrecut în transmite mesaje cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova.

Nu toţi au făcut acest lucru până la orele prânzului. Printre „absenţi”, dintre candidaţii cu şanse de a obţine cel puţin 2-3% la alegeri, se află Elena Udrea, Monica Macovei şi Cristian Diaconescu. În schimb, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis un mesaj omologului său, Nicolae Timofti.

Ponta: „Suntem pe drumul cel bun”

Aflat în vizită în Republica Moldova, unde participă la inaugurarea Gazoductului Iaşi-Ungheni, Victor Ponta foloseşte pagina de Facebook, unde postează patru fotografii şi un mesaj în care vorbeşte despre construcţia gazoductului şi „fraţii noştri de peste Prut”.

Mesajul începe cu precizarea că „este pentru prima dată când Republica Moldova îşi aniversează independenţa ca stat asociat la Uniunea Europeană”.

„Întotdeauna am insistat să avem proiecte concrete la care să lucrăm împreună cu fraţii noştri de peste Prut. Unul dintre cele mai importante, în actualul context internaţional, este obiectivul independenţei energetice, iar construcţia gazoductului este un pas istoric în acest sens. Suntem pe drumul cel bun”, se arată în mesajul premierului.

Iohannis: „România are o datorie față de cetățenii Republicii Moldova”

Principalul contracandidat al lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, liberalul Klaus Iohannis, aminteşte, într-un comunicat de presă transmis redacţiei, că România a fost statul care a recunoscut primul, la 3 septembrie 1991, independența Republicii Moldova.

Iohannis trece în revistă faptul că, în cei 23 de ani, Chişinăul s-a confruntat nu doar cu guvernări comuniste succesive, „ci și cu un război separatist, din care a rezultat pierderea controlului asupra a 10% din teritoriul său”, dar şi faptul că „după Revoluția tinerilor din aprilie 2009 de la Chișinău și revenirea la putere a forțelor democratice și proeuropene, R. Moldova a reușit să fructifice maximal statutul de membru al Parteneriatului Estic, obținând anularea vizelor pentru cetățenii R. Moldova și semnarea, alături de Ucraina și Georgia, a Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv componenta de liberalizare a schimburilor”.

„Republica Moldova a fost și rămâne tema majoră a României euroatlantice. Comunalitățile de limbă, istorie, civilizație și cultură fac din relația României cu vecinul său de peste Prut un episod unic la nivel european. Indiferent de culoarea politică a guvernării de la București, România are o datorie față de cetățenii Republicii Moldova, derivată tocmai din această relație specială. Acordarea cetățeniei române pentru aceștia, este consecința firească a unei asemenea asumări.

Este datoria oricărui președinte al Românie de a așeza în prim plan problematica drumului european al R. Moldova și a o transforma în obiect de consens politic și societal”, se mai arată în mesajul lui Klaus Iohannis.

Călin Popescu-Tăriceanu: „România rămâne un susținător fără rezerve al cauzei europene a Republicii Moldova”

Şi Călin Popescu-Tăriceanu are un mesaj pe pagina de Facebook, dedicat zilei Independenţei Republicii Moldova, „în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică”.

„România rămâne un susținător fără rezerve al cauzei europene a Republicii Moldova, țara noastră păstrându-și rolul activ în parcursul european al statului moldovenesc.

Deși Republica Moldova este un stat tânăr, drumul pe care a pornit îi poate asigura dezvoltarea, modernizarea și prosperitatea. La mulți ani tuturor cetățenilor moldoveni!”, se mai arată în mesajul lui Tăriceanu.

Băsescu: „Proiectul meu de suflet”

La rândul lui, preşedintele Traian Băsescu îi adresează un mesaj omologului său de la Chişinău, Nicolae Timofti, în care vorbeşte despre „proiectul lui de suflet”, respectiv „asipraţiile europene” ale Republicii Moldova, ”de care ne leagă o îndelungată istorie și, mai ales, o profundă prietenie”.

„Sunt bucuros că aniversarea din acest an se desfășoară într-o perioadă extrem de importantă pentru viitorul Republicii Moldova și salut încă o dată toate eforturile autorităţilor de la Chişinău care au reușit să atingă, în ultimele luni, obiectivele importante în procesul apropierii de Europa, răspunzând, astfel, unui deziderat colectiv”, se arată în mesajul preşedintelui României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.