Cum am ratat primii douăzeci de ani

Pe la sfârşitul anilor optzeci, Tunisia s-a confruntat cu o creştere alarmantă a analfabetismului în mediul rural. Din cauza lefurilor mici, nimeni nu mai voia să predea la ţară şi şcolile riscau să se închidă una dupa alta. Guvernul a luat atunci o decizie: niciun salariu din învăţământul rural nu va fi mai mic de 250 de dolari, sumă mare pentru acea ţară şi acel moment. Şi dascălii au început să meargă şi în mediul rural.

În Norvegia anilor nouăzeci s-a petrecut un fenomen similar, în cu totul alte condiţii. În ciuda lefurilor mari, tinerii refuzau să mai devină învăţători la ţară pentru că era vorba despre un spaţiu blocant, care nu mai oferea nicio perspectivă. Guvernul a dat drumul unui program de atragere a învăţătorilor din alte ţări, cu un an special pentru formare în domeniul limbii şi civilizaţiei norvegiene. Pentru 2.500 de dolari pe lună, mii de vietnamezi au acceptat voioşi să devină vikingi.

Acestea se numesc decizii politice care orientează prioritar resursele în funcţie de urgenţe, dar şi în baza unor proiecte de dezvoltare întinse pe perioade mai lungi. Aşa s-au construit în Grecia un sistem naţional de abatoare, în Turcia un sistem de asistenţă socială pentru femeile casnice sau în Portugalia o reţea naţională de hanuri turistice. Ştiţi vreun asemenea exemplu de decizie politică pusă în fapt în România?

Ţara noastră nu e condusă politic, politica e numai la televizor, când doi indivizi cu interese opuse se iau de guler vreme de o oră. În viaţa reală ne conduc nişte contabili. Ei n-au priorităţi. Iau ce se mai găseşte şi impart pentru toate domeniile. Se găseşte din ce în ce mai puţin, aşa că toate domeniile primesc din ce în ce mai puţin. Contabilii ridică din umăr. Asta e! Ei nu gândesc, n-au viziuni, sunt nişte maşini de calculat şi atât.

Săptămâna trecută, Traian Băsescu a oferit o lecţie minunată de contabilitate întregului popor. Câştigă un tânăr profesor o sută cincizeci de euro pe lună şi nimeni nu se mai înghesuie să predea ceva în condiţiile astea? Să aibă răbdare profesorul, o să treacă anii şi o să-i crească leafa, cu sporuri de vechime. Nu mai avem nici jumătate din doctorii necesari? Asta e, dacă am vrut libertate de mişcare, oamenii pleacă. Nici preşedintele nu are priorităţi. Un sistem de sănătate aproape complet distrus nu-i trezeşte atenţia. Bugetul e făcut an de an de aceeaşi maşinărie implacabilă la care lucrează, parcă, sute de stolojeni neputincioşi şi încruntaţi.

Contabilii politici, ca toti contabilii, mai au ceva special. Au mereu un contabil-şef. În cazul dat, FMI, Banca Mondială sau UE. Contabilul-şef are încă mai puţine priorităţi. Pe el nu-l interesează decât bilanţurile finale. Cum ajungi la ele, te priveşte. Dacă nu te interesează că îţi dispare, pur şi simplu, sistemul de sănătate, e treaba ta. Important e că balanţa de venituri şi cheltuieli să fie cea convenită.

Douăzeci de ani am ratat cu precizie contabilă orice proiect adevărat de dezvoltare pentru sistemele care depind de stat. Acum ele au ajuns să aibă nevoie de proiecte de salvare, de resuscitare. Altfel, în următorii douăzeci de ani, în timp ce politicienii cu plaivaz la ureche vor privi în continuare lung coloanele de cifre din buget, vor dispărea, printre altele, spitalele, şcolile din mediul rural şi căile ferate. Iar un alt preşedinte-contabil va constata înţelept la final: „Asta e, şinele sunt de fier şi fierul rugineşte, oamenii nu-s de fier şi mor fără doctori…”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.