Cum ar fi ajutat Vanghelie PSD cu banii din șpagă

PSD ar fi beneficiat de relația dintre Marian Vanghelie și cel de la care ar fi primit mită de-a lungul timpului edilul, respectiv omul de afaceri Dumitru Marin.

Potrivit rechizitoriului DNA, prin care Vanghelie a fost trimis în judecată, în 2012, potrivit înţelegerii dintre primar şi Dumitru, acesta din urmă a suportat cheltuielile de renovare a sediilor PSD de la Unirii (situat lângă magazinul Cocor), Cotroceni (vila din strada Obedenaru, deţinută de societatea comercială Calex Business Grup S.R.L.) şi din zona şoseaua Alexandriei.

„Inaugurarea celui dintâi dintre aceste sedii a avut loc la data de 30 mai 2012, în prezenţa preşedintelui partidului, Ponta Victor-Viorel, a primarului general al municipiului Bucureşti, Oprescu Sorin, şi a inculpatului Vanghelie Marian-Daniel”, susțin procurorii în documentul citat.

De asemenea, bunurile donate de PSD în Botoşani la inundaţiile din iulie 2010 au fost date primarului sectorului 5 Marian Vanghelie de omul de afaceri Marin Dumitru.

„La data de 9 iulie 2010, o delegaţie a Partidului Social-Democrat (condusă de preşedintele partidului Ponta Victor-Viorel şi din care a făcut parte vicepreşedinte acestuia, Dragnea Liviu, şi inculpatul Vanghelie Marian-Daniel) a vizitat zonele afectate de inundaţiile care au avut loc la începutul lunii iulie în judeţul Botoşani, prilej cu care bunurile livrate de inculpatul Dumitru Marin au fost puse la dispoziţia populaţiei afectate; se observă faptul că sponsorizarea acordată în mod formal Primăriei Sectorului 5 a fost folosită în scopuri politice, aducând un beneficiu de imagine inculpatului Vanghelie Marian-Daniel şi a partidului din care făcea parte”, mai spun procurorii în documentul citat.

Primarul suspendat al sectorului 5 a fost trimis în judecată marți de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), asociat și administrator al mai multor societăți comerciale, Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.