Cum arată România de azi

Academia Română a publicat un document impresionant, de aproape 1.000 de pagini, numit Strategia de Dezvoltare a României pe următorii 20 de ani, în care face o diagnoză a situației țării în fiecare domeniu strategic. Autorii pleacă de la situația existentă din țară și propun trasee posibile și borne pentru a apropia România de statele europene dezvoltate.

Analiza stării societății românești, în cadrul căreia educația joacă un rol esențial, ilustrează apariția unor fenomene negative, cu un impact semnificativ asupra evoluției și dezvoltării țării. Printre aceste fenomene pot fi menționate: lipsa de interes pentru asigurarea evoluției și concentrarea pe supraviețuire, preocuparea pentru obținrea de facilități/resurse cu eforturi minime sau chiar fără muncă, creșterea îngrijorătoare a fenomenelor de corupție la toate nivelurile, degradarea continuă a sentimentului de apartenență la comunitatea românească, la națiune, ca popor, reducerea constantă a interesului pentru educație, creșterea analfabetismului funcțional, neadapatarea la cerințele societății bazată pe cunoaștere, incapacitatea de a lucra colaborativ și de a accepta că fiecare membru al societății poate fi util în funcție de capacitatea proprie și de nivelul de implicare, neînțelegerea impactului globalizării asupra dezvolătării individuale și sociale, creșterea îngrijorătoare a emigrării și, nu în ultimul rând, polarizarea populației după criterii deseori artificiale, corelată cu dezbinarea între clase și grupuri sociale, între tineri și vârstnici etc.

Toate aceste fenomene pot avea rădăcini în societatea bazată pe dictatură, însă unele fenomene au apărut și s-au radicalizat în ultimul sfert de secol. Se poate aprecia că societatea românească se află într-o produndă criză morală, fără repere și fără modele, fără un program strategic, coerent și consistent, de dezvoltare și evoluție, fiind poziționați la periferiei Europei din punctul de vedere al performanțelor și al demnității naționale.

Educație

De 27 de ani, sistemul național de educație este subfinanțat. Aceasta, împreună cu lipsa predictibilității și, de cele mai multe ori, lipsa transparenței în alocarea fondurilor, a generat sincope majore în alinierea educației și cercetării științifice din România la standardele impuse de marile universități de prestigiu.

Sursele de apă

30,2% din populație nu are acces la baie proprie, duș sau toaletă interioară, față de o medie de 2,4% înregistrată în UE. După noi se clasează Letonia, cu 12,3%, și Bulgaria, cu 11,1%. 61,9% din populație este conectată la rețeaua de apă potabilă, față de 87% în Slovacia, 88% în Polonia, 99,3% în Bulgaria și 100% în Ungaria. 48,7% din populație este conectată la rețeaua de canalizare, comparative cu 70,3% în Polonia, 72,8% în Ungaria, 81,8% în Bulgaria. Rata de utilizare a apei pentru populație este de circa 50 mc/an/locuitor, în timp ce în țările dezvoltate se ridică la 100 mc/an/locuitor. În 2015, din cele 320 de orașe ale țării, 218 beneficiau de alimentare cu apă. În mediul rural, 1.969 localități aveau acces la aceste servicii (68,85%).

Arii protejate

În perioada 1990-2014, suprafața zonelor protejate din România a crescut de la 2,8% din suprafața toatală la 23,8%. Această valoare este sub media UE 28, 25,72%. Suprafața ariilor marine protejate a crescut de la 1,5% la 42,8%, în timp ce în UE 28 aceasta a înregistrat o creștere de la 3,95% la 24,7%. La nivel mondial, valoarea indicatorului din statele cu venituri mari este de 23,7%. În România sunt identificate opt specii de mamifere amenințate de schimbările climatice și poluare. Dintre țările UE-28, Spania se evidențiază negativ, la cele mai multe specii de plante amenințate cu dispariția (216) și pești (78 de specii). Ea este urmată de Portugalia (81 specii de plante, 63 de specii de pești), Italia (71 specii de plate, 51 specii de pești).

Resursele subsolului

Resursele subsolului reprezintă un patrimoniu național și valorificarea lor reprezintă cheia succesului dacă tehnologiile de preparare și utilizare nu au un impact semnificativ asupra mediului în înconjurător. În România, însă, tehnologiile și echipamentele sunt depășite generând costuri de producție ridicate. Exploatarea rezervelor rămase nu mai este rentabilă prin tehnologiile actuale, echipamentelor miniere caracterizate prin uzura fizică și morală avansată, cpnstrucții abandonate, drumuri și accese spre incintele principale și auxiliare, degradate.

În privința resurselor energetice, România dispune de resurse minerale cu un grad mare de diversitate, în cantități relativ mari în comparație cu multe dintre statele UE, dar puțin semnificative raportat la resursele marilor state producătoare la nivel mondial. Sectorul energeic românesc traversează o perioadă fastă deoarce: dependen’a de importuri de gaz natural a scăzut în 2015 la doar 2%, în timp ce în urmcă cu cinci ani era de 24%, prețul angro al energiei electrice și al gazelor este cel mai mic din UE, conform Eurostat, carburanții s-au ieftinit la pompă, pe fondul prăbușirii coațiilor internaționale ale barilului de țiței.

Cheltuielile cu alimentele și cu nevoile gospodăriei

Țara noastră are cea mai mare pondere a cheltuielilor cu alimente între țările din UE: 38,2%. Asta înseamnă că, în medie, din totalul cheltuielilor unei familii, hrana ocupă aproape 40%. Acest indicator este mult mai scăzut în țări europene precum Estonia (28,3%), Letonia (27,3%) sau Bulgaria (26,6%). Acest indice a înregistrat o scădere de 14 puncte procentuale între 2001 (52,2%) și 2015.

Doar 4% din populația ţării declară că, din venituri proprii, pot să satisfacă fără probleme nevoile gospodăriei. La capătul opus, 22% declară că au mari dificultăți în a acoperi aceste nevoi. Dinamica venitului arată că acesta a înregistrat o creștere imediat după Revoluție, în 1990, apoi a scăzut constant până în 2007. A crescut între 2007 și 2009, apoi a intrat din nou în scădere până în 2015.

Întregul text al Strategiei poate fi citit aici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.