Cum arată sfârşitul de domnie a regimului Băsescu

Băsescu continuă să aibă influenţă nefastă asupra justiţiei (fie că e Procuratura Generală, ÎCCJ, DNA, ANI, DIICOT sau CCR), care-i execută ordinele şi intimidează, pur şi simplu oamenii lui îşi fac de cap – au ajuns până acolo încât au arestat listele electorale de la referendum, de la BEC (o acţiune politică de tip stalinist). Mai rău, Băsescu se răzbună pe oamenii lui, care nu-i mai cântă în strună. Băsescu a arătat acum cu degetul către comisarul de la evidenţa populaţiei, omul lui, că a pus sub semnul întrebării corectitudinea cifrei anunţate de 18,2 milioane de români cu drept de vot, şi a fost înhăţat imediat de ÎCCJ şi i s-a întocmit dosar penal… Deşi, atenţie, preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (om al lui Băsescu şi ea) a spus acelaşi lucru, că nu se mai potrivesc azi cifrele cu noua realitate. Ameninţarea cu puşcăria capătă sens, principalii vizaţi sunt Ponta şi Antonescu, care au dat… lovitura de stat (cei doi lideri ai USL vor trebui să aibă mare grijă, personal sunt convins că oamenii lui Băsescu din justiţie le-au întocmit deja dosare penale, pe care le lasă deschise, adăugând… dovezi de încălcare a legii). Între timp, USL a luat seama că marea trădare a avut loc pe mâna guvernării lui Ponta, la MAI, Ioan Rus (lamentabilă ieşire din scenă, cu acuzaţii la presiunile făcute de Crin Antonescu; şi-a dat arama pe faţă), fiind cunoscut ca făcând disidenţă pro-Băsescu în PSD şi afaceri cu PDL (nu uită nimeni de „Grupul de la Cluj”, care l-a executat pe Iliescu în PSD; uitaţi-vă la amărâtul de Dâncu cum se dă de ceasul morţii, făcând jocul PDL) şi că referendumul de demitere a lui Băsescu a fost ratat din start datorită datelor neactualizate ale evidenţei populaţiei… Nu-mi dau seama ce mai poate rezolva peste noapte remanierea guvernamentală, poate ministrul al Justiţiei, Mona Pivniceru, ar avea măcar curajul să pună ferm piciorul în prag procurorilor abuzivi.

E o luptă pe viaţă şi pe moarte, Băsescu nu vrea să plece, sunt în spatele lui secrete care afectează securitatea naţională, pot să pun pariu că sunt puse în pericol interese ale Marilor Puteri de a subjuga România, economic, financiar şi militar dacă el pleacă (interese ce ar putea fi dejucate de votul celor 7,4 milioane de români anti-Băsescu; votul poporului poate stopa aceste interese, Curtea Constituţională n-ar trebui să mai stea pe gânduri şi să valideze referendumul din 29 iulie) – numai aşa se explică de ce e ţinut în braţe de UE-SUA. Normal ar fi ca Băsescu să fie repudiat de Occident, după ce românii au votat masiv împotriva reinstalării lui la Palatul Cotroceni, aşa ar fi în spiritul democraţiei. Noua mişcare rapidă de regrupare a Guvernului Ponta, prin schimbarea unor miniştri, este de lăudat. Se pare că eram în preajma unui blocaj. Va fi contestat şi noul ministru al MAI cu metoda pe care o va aplica pentru actualizarea legală a listei electorale permanente, care să reflecte realitatea? Fiindcă aici e miza. E acum în interesul naţional să fie înlăturat legal Băsescu, devenit un pericol pentru stabilitatea României. Altfel, ne aşteaptă dezastrul, românii de rând ar putea să intre în proteste de neascultare, iar autorităţile locale ar putea să refuze să mai accepte ordine de la Bucureşti (Transilvania şi Banatul sunt gata să ceară o autonomie de tip federal, să aibă parlamentul şi guvernul ei?). Nu e exclus să apară proteste sângeroase de stradă. Nu sunt prăpăstios, dar o întoarcere a lui Băsescu la Cotroceni, împotriva voinţei a jumătate dintre români, ar aduce şi o spargere a USL, cea care e votată majoritar acum – Antonescu ar ieşi din politică, iar Ponta ar fi pus în situaţia să-şi dea demisia nu numai din fruntea Guvernului (neputând că coabiteze cu Băsescu, întors la Cotroceni), ci şi a PSD. Am avea de a face cu o disoluţie a autorităţii pe plan central, majoritatea parlamentară ar fi pusă sub semnul întrebării de Băsescu, dacă redevine preşedinte de ţară… Pe fondul posibilei rapide destrămări a USL, după plecarea liderilor ei, alegerile parlamentare devin imprevizibile. Nu mai pun la socoteală prăbuşirea economiei şi a finanţelor (tocmai în anul în care trebuie să plătim primele rate din împrumutul de 20 de miliarde de euro, fără dobânzi, de la FMI-CE-BM), care va aduce după sine prăbuşirea nivelului de trai. În condiţiile în care Comisia Europeană le-a devenit majorităţii românilor un adversar politic şi în care criza din zona euro a luat proporţii apocaliptice, aflând că locomotiva Uniunii Europene, Germania, e datoare vândută (nu întâmplător suntem în anul apocalipsei?)… Ce e ieşit din comun în această ecuaţie de sfârşit de domnie de la noi (domnie a regimului Băsescu, regim de ocupaţie, corupt, iresponsabil, care a adus ţara în sapă de lemn), e atitudinea societăţii civile pro-Băsescu, a slugilor din mass-media pro-Băsescu, a europarlamentarilor PDL şi liderilor PDL, care fac totul şi doresc să-i meargă rău României, n-are decât să se aleagă praful de tot, dacă ei pierd puterea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.