Cum arată tabloul semnat Basquiat vândut pentru 110,5 milioane de dolari

Pictura artistului haitian-american Jean-Michel Basquiat, creată în 1982, a adus 110,5 milioane de dolari companiei Sotheby, devenind cea de-a şasea cea mai scumpă lucrare vândută vreodată la licitaţie.
„Acum este în aceeaşi ligă cu Francis Bacon şi Pablo Picasso”, a declarat dealerul Jeffrey Deitch, expert în artă.

La scurt timp după ce aplauzele de la finalul licitaţiei s-au diminuat, miliardarul japonez Yusaku Maezawa a anunţat, printr-un post pe contul lui Instagram, că este cumpărătorul lucrării. „Mă bucur să anunţ că am câştigat această capodoperă”, a spus acesta în post. „Când am întâlnit prima dată acest tablou, am simţit atâta entuziasm şi recunoştinţă pentru dragostea mea de artă. Vreau să împărtăşesc această experienţă cu cât mai mulţi oameni posibil.”

Acelaşi Maezawa, fondatorul Fundaţiei de Artă Contemporană, în vârstă de 41 de ani, a câştigat şi anul trecut licitaţia pentru o lucrare semnată Basquiat, plătind 57,3 milioane de dolari pentru o pictură a artistului din 1982 ce întruchipa un diavol cu coarne. Yusaku Maezawa este un antreprenor de origine japoneză, cu o avere estimată la 3,6 miliarde de dolari, conform Forbes.

Artistul Jean-Michel Basquiat s-a născut în Brooklyn şi a început prin a fi artist de graffiti pentru a ajunge, în decurs de doar 7 ani, un colector de artă. Jean-Michel Basquiat s-a stins din viaţă la doar 27 de ani din cauza unei supradoze de droguri în 1988. Anul trecut, Basquiat a devenit artistul american cu cea mai mare pondere în licitaţie, generând 171,5 milioane de dolari din 80 de lucrări, potrivit Artprice, iar cota sa a crescut de cel puţin zece ori în ultimii 15 ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.