Cum are grijă PSD de copii

Camera Deputaților a respins, marți, propunerea legislativă inițiată de PNL privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocației de stat pentru copii, asta în timp ce liderii PSD nu contenesc cu promisiunile pe această temă.

Comisia pentru muncă a propus respingerea inițiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, „întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare”.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că propunerea legislativă privind majorarea la 200 de lei a alocației pentru copii a fost respinsă de Camera Deputaților pentru că „altceva” este prevăzut în programul de guvernare, menționând că pregătește un proiect cu „alte lucruri”.

„S-a respins proiectul, pentru că noi avem altceva în programul de guvernare, și o să vedeți ce pregătim. Vedeți programul de guvernare”, a spus Vasilescu, întrebată, în legătură cu respingerea proiectului PNL.

Ea a adăugat că un copil trebuie să aibă „deduceri” și multe lucruri.

„Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le aibă un copil, le vedeți în programul de guvernare, comunicăm în momentul în care avem proiectul gata. Sigur că nu este suficientă alocația, de aceea am pregătit în programul de guvernare alte lucruri”, a afirmat Vasilescu.

Dragnea: În perioada următoare, venim cu un proiect de lege

La rândul său, Liviu Dragnea a spus că PSD va depune, în perioada imediat următoare, un proiect de lege care să prevadă alocații mai mari pentru copii.

„Și noi am spus și USR a spus că vom veni cu un proiect de lege bine făcut. A fost un proiect de lege care, din păcate, nu a respectat tehnica legislativă, nu a indicat sursa financiară. În perioada imediat următoare, vom veni cu un proiect de lege care să ne atingă acest obiectiv și nu numai ăsta, adică alocații mai mari pentru copii. Va fi un proiect puțin mai complex, care să ajute și copiii, în primul rând, dar și părinții”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.