Cum au marcat francezii în lupta pentru înzestrarea armatei române

România dorește să își înzestreze armata în perioada 2017-2026 și pune la bătaie fonduri multianuale în valoare de 9,8 miliarde de euro. Această sumă este tentantă pentru marii jucători de pe piața mondială de armament și până în prezent s-au conturat două tabere mari: cea americană și cea europeană. Până în prezent Washingtonul pare să aibă câștig de cauză în fața competitorilor. După vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă, The Defense Security Cooperation Agency a anunţat că autoritățile de la București au solicitat vânzarea a şapte sisteme Patriot împreună cu echipamentul de comunicaţii, instrumente şi echipamente de testare, echipamente de suport, generatoare, documentaţie tehnică, echipamente de antrenament, piese de schimb, instruirea personalului, servicii de suport tehnic şi logistic. Valoarea totală a programului este de 3,9 miliarde de dolari. Principalii contractori vor fi Raytheon Corporation din Andover, Massachusetts, şi Lockheed-Martin din Dallas, Texas. Acum, cu ocazia prezenței lui Emmanuel Macron la București, compania europeană MBDA a anunțat că dorește să semneze în 2018 contractul pentru producția de rachete în țara noastră, iar un prim pas în acest sens s-a făcut prin semnarea unei înțelegeri cu societățile de stat Romarm și Electromecanica Ploiești. Contractul va include transferul de producţie şi de tehnologie între companii şi ar putea include integrarea în România a subproduselor şi o concentrare asupra procesului de mentenanţă, susține Antoine Bouvier, directorul general al MBDA. Francezii aduc ceva în plus față de americani, și anume componenta offset, amănunt care avantajează din plin partea română.

Legea românească prevede din 2002 principiul offset-ului, adică statul care vinde armament va face investiții în țara cumpărătorului în industria militară, prin participarea agenților economici locali la realizarea de echipamente, tehnică, tehnologie, materiale, produse ce fac obiectul contractului de achiziție, sau în industrii civile. Cu toate acestea, mai de fiecare dată când a cumpărat armament, România a renunțat la offset. Reprezentanții industriei de armament au condamnat această politică însă guvernul a decis că, astfel, achizițiile ar fi mai rapide și mai ieftine. Acesta este un calcul logic, deoarece stabilirea capacității industriale de co-fabricare a armamentului avansat necesită timp suplimentar și este, fără îndoială, costisitoare – offsetul trebuie să fie cumpărat și nu este oferit gratuit de nimeni, susține www.rumaniamilitary.ro. Offset-ul nu a fost respectat mai niciodată de România, nici în cazul achiziției transportoarelor Piranha IIIC de la Mowag GmbH, a rachetelor AT Spike de la EuroSpike GmbH și nici a fregatelor. România a renunțat la compensare și va achiziționa un sistem nu foarte nou sau mai ieftin pentru că americanii se pregătesc acum să modernizeze masiv sistemele Patriot iar noi vom face achizițiile până când acestea vor fi gata. Conform publicației citate, nu vom beneficia de noua arhitectură de comandă deschisă dezvoltată de NorthropGrumman și nici de racheta mai ieftină SkyCeptor de la Raytheon și nici de noul radar d 360*.

Cu francezii situația stă altfel. Ei vin cu oferta MBDA, rachete mai moderne decât cele americane, susținute de offset și de transfer tehnologic, în contextul în care se vorbește tot mai mult de Europa Apărării. Riscul unor proceduri de achiziții netransparente și care încalcă legislația europeană este declanșarea infringementului la adresa României. „Acest Memorandum va permite celor trei părţi semnatare să definească şi să prezinte cea mai bună propunere franceză de sisteme de rachete tactice de ultimă generaţie ca răspuns la cerinţele operaţionale ale Forţelor Armate Române pentru Sisteme de Apărare Aeriană”, se arată într-un comunicat al companiei europene. MBDA, producător de rachete şi sisteme de rachete, este prezentă în cinci ţări europene precum şi în Statele Unite. În 2016, MBDA a avut o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro cu un total de comenzi în valoare de 15,9 miliarde de euro. În total, grupul oferă o gamă de 45 de sisteme de rachete şi produse de contramăsuri aflate în serviciu operaţional şi mai mult de 15 care sunt în prezent în dezvoltare. MBDA este deţinută de Airbus Group (37,5%), BAE Systems (37,5%) şi Leonardo (25%).

Europenii de la MBDA au propus autorităților de la București sistemul sol-aer Aster 30 cu rază lungă antirachetă şi antiaviaţie (până la 120 km), folosit în prezent de armatele din Franţa, Italia şi Marea Britanie. Pentru rază scurtă şi medie, MBDA propune sistemul Aster 15. MBDA are şi sisteme de rachete pentru nave militare (Exocet), inclusiv pentru fregatele actuale sau viitoarele corvete ale marinei militare româneşti. Americanii, în schimb, au propus sistemul MIM 1014 Patriot, produs de grupul Raytheon începând din 1976, cu rază medie şi lungă (PAC-2 – 160 km, PAC-3 – 20-35 km) şi sistemele de lansatoare mobile M142 High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), produs de Lockheed Martin şi cu rază mare de acţiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.