Cum cocoloșește Fiscul marii contribuabili

Fiscul din România pune popriri în draci pe conturile persoanelor fizice însă de marii contribuabili doar „înzdrăznește” să se apropie și atunci când o face iese din termenul de prescripție de cinci ani.

Declarația aceasta nu o face oricine, ci însuși El a pornit de la ideea că 70% dintre băncile din România nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani și prin aceasta arătat cum se concentrează ANAF-ul, care este în subordinea sa, pe companiile mari. “Am îndrăznit să atacăm şi să efectuăm controale la bănci. Unul dintre controle s-a finalizat. La una dintre băncile din România s-a finalizat prin a diminua pierderea fiscală de 650 de milioane de lei şi a stabili suplimentar de plată 104 de milioane de lei. Această pierdere era artificial creată şi prin acest control am reuşit să scoatem la suprafaţă 650 de milioane plus alte 104 milioane. Diminuându-se pierderea, în anii următori acea bancă va plăti impozit pe profit. Nu va mai compensa impozit pe profit cu pierderile anterioare. Sunt companii care plătesc impozit pe profit cât plăteşte o bancă comercială”, a spus Mişa. „Îndrăzneala” aceasta a actualului ministru a fost căpătată pe vremea când a condus Direcţia Mari Contribuabili din cadrul ANAF, calitate în care a declanşat controalele fiscale asupra sistemului bancar.

Declarația sa a fost taxată dur de avocatul Adrian Cuculis: „Cum adica, am „îndrăznit”? Cum adică 5 ani? Păi, eu mă întreb cum de au „îndrăznit” să pună popriri pe conturile persoanelor fizice plătitoare de taxe și impozite, în cazul de față. Mai mult de atât, cum 5 ani de zile? Pai 5 ani este termenul de prescripție în fiscal, adică vor să ne spuna cumva că au ieșit din termen dar ei totuși au „îndrăznit” și au facut „controale” însă să ne așteptăm că acele sute de milioane de lei nu vor mai fi niciodată recuperate? Dacă situația stă așa lucrurile trebuie să pornească către niște proporții catastrofale pentru tot ce înseamnă sistem public de verificare!”, susține Cuculis.

Potrivit datelor de la BNR, băncile care activează în România au însumat un profit de 4,3 miliarde de lei în 2016, iar în 2015 de 4,87 miliarde de lei. În 2014 și 2013, profitul cumulat al băncilor a fost mai mic însă destul de considerabil. Mișa susține prin declarația sa că doar o mică parte din aceste sume a fost impozitată pentru că băncile și-au mascat profituri și mai mari prin „pierderi artificial create”. Iar statul român doar s-a uitat la acest joc, îndrăznind doar să se apropie de sistemul bancar cu un control, două.

Economistul Lucian Isar spune că România ar fi putut să plătească mai puține taxe și impozite pentru același efort al statului în cazul în care profitul băncilor ar fi fost la suprafață. „Alte implicații: ar fi fost venituri mai mari la buget, nu am mai fi avut scăderi la investiții. O altă implicație este aceea că, după cum știți, în ultimii 2-3 ani, au existat campanii de presă prin care ANAF a pus presiune foarte mare pe cetățenii României prin care erau evidențiați și scoși în piața publică cei care aveau 2-3 lei restanțe la plata bugetelor. Când cetățenii văd că cei cu restanță la plata bugetului erau scoși și făcuți de râs în fața întregii populații, dar există jucători mari care beneficiază de instrumente prin care pot să mute un profit în afara României, nu se simt foarte bine. Tot efortul de diminuare a evaziunii fiscale va avea un recul după această informație, dacă se confirmă”, a afirmat Isar pentru DCNews.

Direcţia Mari Contribuabili, unde Mișa a fost șef până să devină ministru, acoperă activitatea a circa 1.500 de mari companii din toată ţara, care au pondere de circa 50% în totalul veniturilor totale la bugetul consolidat al statului, ce s­au ridicat în total în 2015 la circa 233 de miliarde de lei. România este ultima țară din UE în ceea ce privește colecătrile statului raportate la PIB, cu o pondere ce se apropie de 25% în timp ce alții trec ușor de 30%, inclusiv Bulgaria, iar statele din vest au peste 40%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.