Cum curăţa şi pedeliza ex-ministrul Igaş Poliţia Română

DECLARAŢIE POLITICĂ

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD

Şedinţa Senatului din: 5.03.2012

Titlul declaraţiei: Cum curăţa şi pedeliza ex-ministrul Igaş Poliţia Română

În toamna anului trecut, toată ţara a putut citi sau auzi din ziare, la radio ori la televizor următoarea ştire: „Şeful I.P.J. Giurgiu, 38 de capete de acuzare…”. M-am întrebat atunci ce cred cei din afara sistemului poliţienesc, ce cred oamenii de rând când aud de „38 de capete de acuzare”. Chiar dacă, pe parcursul cercetărilor, din cele 38 de capete mai pică vreo 4, 5,10,15…, tot mai rămân vreo duzină, că doar nu-s chiar nebuni să-i pună-n cârcă omului 38 de fapte şi niciuna să nu se adeverească. Or mai fi ele şi inventate sau forţate, dar cele mai multe nu pot să nu fie reale!

Cam aşa gândeşte majoritatea românilor, deoarece, neavând nicio tangenţă cu sistemul poliţienesc, nu-i cunosc adevărata hidoşenie. N-au de unde să ştie că nu este vorba de 38 de infracţiuni, ci de 38 de aşa-zise nereguli găsite în urma unui control organizat special pentru decapitarea şefului unităţii, care este dictat de ministru, într-un context intens mediatizat şi de impact în rândul populaţiei. Uciderea în bătaie a baschetbalistului american a fost ocazia şi nu cauza controlului dispus de ex-ministrul Constantin Traian Igaş la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu. Dacă nu se întâmpla această nenorocire, găsea ministrul Igaş un alt pretext să-şi trimită marionetele să-l devoreze pe inspectorul şef Dobrin.

În continuare, vom încerca să scoatem în evidenţă modul în care au fost înlăturaţi din funcţiile de conducere din Poliţia Română toţi cei care au refuzat să jure loialitate PDL, ca partid principal de guvernământ, ori să-şi depună demisiile. Acest mod a devenit o practică, mai ales la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie şi mai ales de când a fost numit în funcţia de ministru, Constantin Traian Igaş.

Totul pleacă de la şeful inspectoratului judeţean. Dacă acesta a intrat în dizgraţia mediului politic portocaliu (chiar dacă pe plan local această culoare nu este predominantă), automat i se găseşte un înlocuitor, loial şi devotat PDL. In timp ce se organizează procedurile necesare decapitării şefului inspectoratului, conducerea locală a PDL, cu complicitatea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) şi a ministrului Administraţiei şi Internelor, îi prezintă preconizatului înlocuitor echipa cu care va lucra. După ce sunt „bătuţi în cuie” (de regulă, în sediile locale ale PDL) noii şefi de structuri, MAI şi/sau I.G.P.R. organizează şi declanşează „jihadul”, pentru „exterminarea” celor care refuză să plece.

De regulă, ministrul Igaş trimitea o echipă de 10-15 ofiţeri din Corpul de control al ministrului. De fiecare dată se prezenta unităţii controlate un plan de control tematic (adică pe un anumit domeniu de activitate), dar de fiecare dată se controla totul. Se întocmeau planuri de controale tematice deoarece controalele de fond trebuiau să se planifice la începutul fiecărui an şi să se comunice din timp unităţii controlate. Astfel, sub masca acestor controale tematice, se desfăşurau veritabile controale de fond, chiar dacă n-au fost planificate, n-au fost comunicate şi erau efectuate cu încălcarea flagrantă a ordinului ministrului care reglementează organizarea şi desfăşurarea inspecţiilor şi controalelor în M.A.I. Chiar dacă aceste controale durau, în medie, 3-4 săptămâni, nu se controlau toate structurile ci doar cele ale căror şefi erau vizaţi să fie înlocuiţi. Pentru a conferi o notă de legalitate şi imparţialitate, erau cuprinse în aceste controale, dar cu totul tangenţial, şi câteva dintre structurile ale căror şefi nu trebuiau să fie schimbaţi. De fiecare dată aceştia erau aspru… atenţionaţi. Şi cam atât.

În flagrantă discordanţă cu principiile care stau la baza acestor activităţi, controalele urmăreau, în exclusivitate, constatarea de nereguli care, într-un sistem atât de birocratizat cum este Poliţia Română, este imposibil să nu fie constatate. Dar, aproape în exclusivitate, aceste aşa-zise nereguli nu produceau niciun fel de consecinţe. Nu afectau cu nimic capacitatea operativă a unităţilor şi nici gradul de siguranţă al cetăţenilor. Se verificau hârtii în care se căutau nereguli. Şi, evident, se găseau. Ba că titlul vreunui document era scris cu nerespectarea dimensiunilor literelor prevăzute de procedură, ba că semnătura era în partea stângă şi nu în cea dreaptă, ba că anumite documente erau superficiale, ba că anumite analize erau sumare şi conţineau prea multe cifre, ba că au fost aprobate cu superficialitate anumite documente, ba că în planurile de muncă s-au omis a se trece anumite activităţi, ba că unele răspunsuri către petenţi erau neconvingătoare şi superficiale, etc.

Sunt câteva dintre „neregulile” pe care, de regulă, le constata Corpul de control al ministrului de Interne. Sunt şi unele şablonizate, care se regăseau la mai multe sau chiar la toate unităţile de poliţie controlate, multe dintre acestea datorându-se „managementului defectuos” exercitat la nivelul conducerii I.G.P.R. Dar nimeni de-acolo nu a fost şi nu va fi tras vreodată la răspundere. Unele dintre aceste „nereguli”, puse în seama unor şefi din inspectoratele judeţene de poliţie şi aflate în judecarea unor curţi de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, erau de-a dreptul halucinante:

– „…a manifestat superficialitate în aprobarea unor analize întocmite…”.

– „…a lăudat performanţele poliţiştilor…la şedinţele de bilanţ… dovedind, prin aceasta, lipsă de preocupare pentru îmbunătăţirea performanţelor profesionale ale lucrătorilor.”

– ,,…a aprobat, cu superficialitate, planul de acţiune…”

– „…nu s-a sesizat despre faptul că ofiţerul X face…”

– „…nu a urmărit ca ofiţerul X să execute ordinul trasat de către şeful Y…”

După constatarea acestor „grave carenţe”, Corpul de control al ministrului întocmea un raport în care menţiona tot ce-a constatat, accentuând, evident, neregulile constatate la structurile ale căror şefi urmau a fi decapitaţi. Aşa, ca fapt divers, se mai amintea şi de alte structuri, din afara vizorului ministrului Igaş. Ce este foarte grav este faptul că toate aceste nereguli erau transformate de către oamenii ministrului Igaş în tot atâtea „abateri disciplinare”, faţă de care se declanşa procedura „cercetării prealabile”. După ce primea raportul, Constantin Traian Igaş dispunea (cu mâna şefului Corpului de control, evident) cercetarea  prealabilă a tuturor celor care „nu şi-au îndeplinit sarcinile şi responsabilităţile menţionate în fişa postului” şi, drept urmare, trebuiau să plece. Cercetarea prealabilă se executa de către 1-2 ofiţeri desemnaţi de Igaş, de regulă din structura Corpului de control al ministrului, anume „dresaţi” şi specializaţi în „decapitări”.

Analizând situaţia în care se aflau, înainte de declanşarea cercetării prealabile, cei mai mulţi dintre cei „vizaţi” îşi depuneau rapoarte prin care renunţau la funcţiile pe care le ocupau. Astfel cercetarea prealabilă fie nu se mai desfăşura, fie se făcea în mod formal, fără a se mai urma procedura şi fără a se mai propune vreo sancţiune. Dacă avea curaj şi refuza să-şi dea demisia, controlorii tăbărau imediat pe ofiţerul cercetat, cu ameninţarea „Te fac ca la Nufăru”. Dacă nu-ţi puteau găsi nereguli consistente în activitatea proprie, se îndreptau spre subordonaţi, în activitatea cărora este imposibil să nu găsească ceva care s-ar putea raporta la actul managerial al cercetatului. La finele cercetării prealabile se întocmea un raport care se prezinta celui care a dispus-o, respectiv ministrului Igaş, care-l înainta, „spre competentă soluţionare”, evident, cu dispoziţiile de rigoare, şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române(I.G.P.R) dacă erai şef sau adjunct de şef de inspectorat.

Primind raportul de cercetare prealabilă pe care erau menţionate, cu pixul, indicaţiile „preţioase” ale ministrului Igaş, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române se conforma acestora şi dispunea constituirea Consiliului Superior de Disciplină la nivelul I.G.P.R. În acest consiliu se numeau oamenii cei mai fideli, cei mai lipsiţi de scrupule, care ar face orice pentru a-şi păstra funcţiile. În aceste condiţii, cercetatul n-avea nicio şansă din start. Toată această aşa-zisă şedinţă a Consiliului de Disciplină, care se desfăşura la sediul I.G.P.R., nu era altceva decât o bătaie de joc, un spectacol ieftin regizat cu mult timp înainte, în care cercetatul se zbătea zadarnic să-şi dovedească nevinovăţia, în timp ce membrii Consiliului te ascultau şi te priveau, de regulă impasibili (deoarece ştiau care trebuia şi care va fi deznodământul) şi rareori cu compasiune.

De regulă, „verdictul” era cel trasat de şeful I.G.P.R., evident respectând întocmai dispoziţiile ministrului Igaş. Erai declarat „vinovat”, ţi se propunea o sancţiune, după care erai trimis acasă să-ţi aştepţi „sentinţa”. Foarte rare erau situaţiile în care membrii Consiliului de Disciplină propuneau o sancţiune mai uşoară decât cea indicată de şefii lor mai mari. Şi asta nu datorită obiectivitătii şi verticalităţii lor, ci fie datorită evidentei inexistenţe a abaterilor disciplinare, fie datorită modului defectuos şi vădit lipsit de profesionalism în care s-a desfăşurat cercetarea prealabilă şi/sau controlul. Dar, niciodată şi niciun membru al Consiliului Superior de Disciplină de la nivelul I.G.P.R., constituit la indicaţiile ministrului Igaş, nu a avut curajul să declare nevinovăţia vreunui poliţist pe care l-au analizat, deşi cele mai multe au fost astfel de situaţii, confirmate ulterior de instanţele de judecată.

În situaţiile în care propunerile Consiliului de Disciplină nu erau în concordanţă cu voinţa ministrului Igaş, din motivele mai sus menţionate, reintra în acţiune şeful I.G.P.R., care „normaliza” situaţia. Adică dispunea aplicarea sancţiunii cerută de ministrul Igaş, fără a ţine cont de propunerea Consiliului. Şi asta deoarece normativele interne îi permiteau şi aşa voiau muşchii lui. Şi nu dădea nimănui socoteală, chiar dacă legea-l îl obliga să motiveze aplicarea altei sancţiuni decât cea propusă de Consiliu.

Cu maximă operativitate, şeful I.G.P.R. emitea ordinul de sancţionare, care se aducea la cunoştinţa „împricinatului”, pe bază de semnătură. Uneori, acesta îl contesta la „organul ierarhic superior”, adică la ministrul Igaş. Adică, la cel care a dispus controlul, cercetarea prealabilă şi, cu pixul, judecarea sa în Consiliul de Disciplină. Halucinantă şi incredibilă procedură! Ce credeţi că făcea dom ministru Igaş? Bineînţeles că respingea contestaţia ca „neîntemeiată”, fără niciun fel de verificări şi fără să-şi motiveze decizia. Pur şi simplu o respingea.

Următoarea cale de atac era instanţa de contencios administrativ. Dacă te mai ţineau nervii deschideai acţiune în contencios. Se stabilea primul termen după care începeau să curgă amânările, din diverse motive. Sunt poliţişti care se judecă de ani de zile. Unii au câştigat la tribunale şi au pierdut la curţi de apel, alţii au ajuns să câştige chiar şi la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Intrând în această „junglă a contenciosului administrativ”, cu siguranţă erai deprimat de inconsecvenţa şi diversitatea soluţiilor date de astfel de instanţe în cazuri similare sau aproape identice. În aceste condiţii ajungeai să-ţi pui următoarea întrebare: „Dacă în ţara asta chiar şi instanţele de judecată au ajuns să fie controlate politic, cui, Doamne, ne mai putem plânge?!”.

Pe lângă faptul că te dădeau jos din funcţie fără drept de apel, îţi mai diminuau şi calificativul anual (chiar dacă în toată cariera ta ai fost apreciat numai cu „foarte bine”), terfelindu-ţi, astfel, întreaga carieră pe care ai avut-o în Poliţie. Degeaba contestai calificativul şi te zbăteai să-ţi scoţi în evidenţă realizările că marionetelor ministeriale trimise să soluţioneze contestaţia li se rupea de împricinaţi. Dacă refuzai să-ţi dai demisia şi te hotărai să lupţi pentru drepturile tale, pe lângă controale, cercetări prealabile, judecăţi în consiliile de disciplină, etc, aveau grijă să te terfelească şi prin presa locală sau chiar centrală. Şi o făceau în aşa fel încât să apari în faţa oamenilor de-a dreptul infractor sau duşman de clasă. Atunci puteai observa cum colegii, vecinii, cunoscuţii încep să te ocolească, să se uite altfel la tine, cu suspiciune şi reticenţă. Ba chiar o să auzi tot felul de scenarii, cu tine în prim-plan şi, evident, în rol de personaj negativ. Este posibil să fii suspectat chiar şi de către membrii propriei tale familii care, oricum, suferă alături de tine. Cu siguranţă, vei avea momente în care te vei întreba dacă nu cumva au dreptate, dacă nu cumva eşti cu adevărat „inamicul public numărul 1″, iar tu nu eşti conştient de asta! Nicio clipă să nu gândeşti astfel. Marionetele ministeriale recurg la astfel de controale deoarece nu te au cu nimic la mână pentru a te înlătura şi-ţi pun în cârcă tot felul de găinării, pe care le amplifică şi apoi le transformă în „abateri disciplinare”.

            Abia atunci, după ce vei fi „decapitat”, vei vedea adevărata faţă a colegilor tăi, şi, cu siguranţă, vei fi profund dezamăgit. Dacă nu cu mult timp în urmă, când erai în funcţie, erau în stare să te pupe oriunde, acum nu numai că te ignoră, dar chiar se feresc de tine. De frică, pentru că dacă altceva n-a creat această instituţie, a creat, în mod evident, fricoşi, pupincurişti sau jigodii. Nu beţivi şi nenorociţi, cum spunea inspectorul general Popa. Sigur că toate astea le poţi evita dacă-ţi încovoi puţin coloana şi dacă-ţi vei obişnui limba să facă pendulări verticale în faţa sau în spatele unor lideri PDL. Alegerea este a ta!

            Dacă acesta este purul adevăr, poate fi verificat la inspectoratele de poliţie din judeţele Galaţi, Arad, Neamţ, Dolj, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud, Timiş şi altele. Dacă vor fi întrebaţi, oamenii vor vorbi! Şi vă veţi cruci câte veţi mai afla că s-au întâmplat în ultima vreme în Poliţia Română şi în Ministerul Administraţiei şi Internelor, care au parcurs cea mai neagră perioadă a existenţei lor sub ministrul Constantin Traian Igaş, „tânărul şi capabilul jurist” promovat, cu multă speranţă şi cu mare tam-tam, de preşedintele Traian Băsescu şi de PDL.

Senator

Valer Marian



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.