Traian Băsescu încearcă să impună Parlamentului propria sa Constituţie (cu parlament unicameral) şi evocă o Decizie a CCR. Preşedintele însă nu suflă niciun cuvânt despre faptul că judecătorii CCR au recomandat parlament bicameral.
Scrisoarea a II-a la BP al Camerei Deputaţilor
La punctul 2 de pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor se afla luni şi subiectul „Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, referitoare la proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei României, transmis în 22.06.2012”. În scrisoarea preşedintelui se solicită nici mai mult, nici mai puţin, decât ca Parlamentul să dezbată proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, elaborat în 2011 de guvernul Boc şi modifcat radical de Traian Băsescu. Acesta susţine – eronat (pentru că nu este vorba de o lege ordinară sau organică, ci de una constituţională – n.a.) – că regulamentele parlamentare prevăd dezbaterea cu prioritate a acestui proiect de revizuire (faţă de altele ce urmează să apară), fiind primul înregistrat la Parlament.
Atât în scrisoare, cât şi în ultimele sale ieşiri publice, Traian Băsescu solicită, tot pe un ton ultimativ (şi tot fără a avea vreo atribuţie în acest sens), ca revizuirea Constituţiei să pornească de la rezultatul referendumului din 22 noiembrie 2009, adică el cere ca viitoarea Constituţie să prevadă parlament unicameral. Tot Traian Băsescu susţine că în dispozitivul CCR la motivarea respingerii uninominalului pur, CCR a instituit obligativitatea respectării rezultatului referendumului şi a trecerii la un parlament unicameral.
Pretenţiile lui Traian Băsescu ca parlamentul să lucreze pe proiectul lui de revizuire a Constituţiei nu pot fi satisfăcute nici dacă regulamentele ar fi de partea lui. Şi asta pentru simplul motiv că judecătorii CCR „au făcut praf” textul lui Traian Băsescu, în sensul că în jur de 60-65% din prevederile importante au fost declarate neconstituţionale.
Ce spune Decizia CCR nr. 779 din 17 iunie 2011
Pe 17 iunie 2011, Curtea Constituţională a analizat proiectul de revizuire a Constituţiei primit de la Traian Băsescu. Printre altele, în documentul CCR există două recomandări exprese care dau peste cap toate susţinerile lui Traian Băsescu.
Iată ce spune Curtea, referitor la tipul de referendum organizat de Traian Băsescu în 2009:
„Distinct de modificarea propusă, Curtea apreciază necesară completarea dispoziţiilor art.90 alin.(1) în sensul exceptării de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta şi-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes naţional a cărei rezolvare necesită revizuirea Legii fundamentale, declanşarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare şi, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire”.
Deci judecătorii CCR spun (ceea ce susţinem noi încă din octombrie 2009 şi au reclamat la vremea respectivă toţi politicienii cu excepţia celor din PDL) că un referendum naţional nu trebuie să conţină întrebări specifice referendumului pentru aprobarea unei Constituţii. Motivul este simplu: există riscul ca votul de la referendumul primar să fie ulterior infirmat ulterior de votul de la revizuirea Constituţiei.
CCR a pledat pentru bicameralism
Deşi întreg proiectul trimis de Traian Băsescu se axează pe sistemul parlamentar cu o singură Cameră, judecătorii CCR au avut următoarea recomandare legat de sistemul parlamentar, recomandare pe care o redăm integral:
Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.
Curtea reţine în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală – Marea Adunare Naţională. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.
Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente.
Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament unicameral se face după mai multe „lecturi” succesive ale unui text, astfel cum, de altfel, se propune şi în prezentul proiect de revizuire a Constituţiei. Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială, sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului parlamentar.
În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor, care nu funcţionează doar între puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative. Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism”.
Recomandări acoperite mediatic în 2011
Traian Băsescu nu s-a referit niciodată la ce a apărut în Decizia 779/2011 a CCR. De asemenea, nici în presă aceste recomandări nu au apărut – cu excepţia cotidianul.ro din 22 iunie 2011 -, dar există câteva explicaţii. „Masacrarea” Constituţiei lui Băsescu a fost imediat acoperită mediatic. În primul rând, s-a discutat în proporţie de 99% doar de o singură propunere a lui Traian Băsescu respinsă de CCR, şi anume cea referitoare la eliminarea prevederii caracterului licit al dobândirii averilor. Timp de trei zile acesta a fost subiectul care a „ţinut prima pagină”. Reamintim, inclusiv ambasadorul SUA de atunci, Mark Gittenstein, a tunat şi a fulgerat împotriva CCR (evident această încălcare a statutului diplomatic şi atacul la „instituţia statului de drept” numită CCR, nu a făcut obiectul vreunei reacţii din partea organismelor UE). Inclusiv Traian Băsescu a acoperit mediatic dezastrul de la CCR, prin crearea unui alt subiect de presă, în aceeaşi zi, a fost vorba de atacul mizerabil la adresa MS Regele Mihai I.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.