Cum își mai fac Băsescu și Ponta campanie electorală în Republica Moldova

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta nu ratează în ultimul timp nicio ocazie să-și exprime „susținerea”, prin declarații, față de Republica Moldova, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.

Pe lângă această susținere oficială, cei doi lideri de la București se întrec însă, prin tot soiul de alte declarații și vizite, în a-și atrage simpatia electorală a moldovenilor, a celor care au și cetățenie română.

Fiecare își vinde „marfa” politică cum poate.

Traian Băsescu declara miercuri într-un interviu pentru portalul din Republica Moldova UNIMEDIA că va vota la alegerile din România partidul condus de Eugen Tomac (Mișcarea Populară – nr.), spunând despre Tomac că este „un simbol pentru a reprezenta și interesele Republicii Moldova”.

„Este foarte cunoscut că eu am avut inițiativa creării unui partid nou, Partidul Mișcarea Populară (PMP), al cărui președinte este Eugen Tomac, un simbol pentru a reprezenta și interesele Republicii Moldova. Voi vota acest nou partid pentru că eu sunt unul dintre politicienii care spune că avem nevoie de o reînoire a clasei politice. Politicienii care vin din anii 90, după părerea mea, și-au încheiat mandatul. Au făcut tot ce au putut să facă – au integrat România în NATO și UE. A venit rândul generației care are 40 de ani, să preia ce am construit noi și să ducă țara mai departe, după mintea și aspirațiile lor. Noi am fost educați după regimul de dinainte de revoluție, iar oamenii de 40 de ani s-au educat după revoluție și au o viziunea modernă despre dezvoltarea țării”, a spus Băsescu în interviul citat.

Băsescu a mers drept la ținta sa electorală.

„Vreau să fie un partid care să îi reprezinte și pe cetățenii Republica Moldova, indiferent de cum se autodefinesc ei: români sau moldoveni, pentru că moldovenii sunt toți români. Noi tot avem mulți moldoveni în România”, a spus Traian Băsescu în interviul citat.

Nici Victor Ponta nu se lasă însă mai prejos în campania de atragere de simpatie din partea moldovenilor.

Ponta va marca pe 29 aprilie alături de premierul moldovean eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii Republicii Moldova, relatează UNIMEDIA.

Victor Ponta și premierul moldovean se vor afla în satul Sculeni, raionul Ungheni, unde vor discuta cu locuitorii, conform sursei citate.

Ulterior, şefii Guvernelor de la Chișinău și București vor merge la punctul de trecere Sculeni, pentru a sta de vorbă cu cetățenii moldoveni care vor traversa frontiera peste Prut, fără vize, în baza pașaportului biometric.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.