Cum justifică un premier prezența imigranților

Premierul Noii Zeelande, Bill English, a declarat luni că țara sa trebuie să se bazeze pe muncitori imigranți, deoarece mulți localnici nu pot trece testul anti-drog la angajare, relatează DPA, citată de Agerpres.

English a făcut aceste comentarii răspunzând întrebărilor jurnaliștilor despre numărul tot mai mare de imigranți din Noua Zeelandă.

În ultimele 12 luni până la data de 31 ianuarie, 71.300 de imigranți au intrat în Noua Zeelandă, conform unui raport al Biroului de Statistică făcut public luni.

Într-o conferință de presă, English a fost întrebat care sunt motivele pentru care cei 140.000 de neozeelandezi șomeri nu au putut acoperi nevoile de muncitori calificați din această țară cu 4,8 milioane de locuitori.

„Unul dintre obstacolele din prezent este pur și simplu testul anti-drog”, a spus premierul. „Conform regulilor privind siguranța la locul de muncă, nu poți avea angajați sub influența drogurilor, iar mulți dintre tineri nu pot trece acest test”, a adăugat el.

Un studiu apărut în 2012 în publicația medicală The Lancet arăta că printre australieni și neozeelandezi se înregistrează cel mai mare procent de consumatori de cannabis și metamfetamină din lume.

English a mai declarat în aceeași conferință de presă că nivelul record al imigrației nu este o problemă pentru Noua Zeelandă.

„Asta înseamnă să ai o economie în creștere, în care există încredere și care merge într-o anumită direcție, iar guvernul se concentrează pe sprijinirea acestei creșteri, nu pe subminarea ei”, a afirmat el.

Pe de altă parte, principala formațiune politică de opoziție, Partidul Laburist, a spus că această creștere a numărului de imigranți înrăutățește criza locuințelor, în special în Auckland, cel mai mare oraș, care găzduiește o treime din populație, potrivit Xinhua.

Opoziția acuză de asemenea că imigrația tot mai numeroasă afectează bugetele pentru infrastructură și serviciile sociale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.