Cum luptă Țuțuianu cu „terorismul”

Preşedintele Comisiei de control al activității SRI, Adrian Ţuţuianu, a anunțat marţi, la Parlament, că membrii Comisiei lucrează la un proiect de lege pentru modificarea Legii numărul 335/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

„Lucrăm în cadrul Comisiei la un text de lege care urmăreşte modificarea Legii numărul 335/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. Am pornit de la Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, am analizat şi cadrul juridic comunitar (…) şi ne-am propus ca să realizăm prin acest proiect de act normativ lucruri care sunt importante”, a spus Țuțuianu.

Potrivit lui Ţuţuianu, prin acest proiect se doreşte, printre altele, actualizarea conceptului de terorism: „În primul rând, actualizarea conceptului de terorism, să stabilim responsabilizarea statului român pentru acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de măsurile întreprinse de autorităţile publice ce au responsabilităţi în gestionarea crizei teroriste, să actualizăm responsabilităţile ce revin autorităţilor publice, persoanelor fizice şi juridice de drept public sau privat, să incriminăm anumite fapte care nu au incriminare în legislaţia penală românească, să reglementăm problema terorismului în domeniul nuclear”.

Acesta a anunțat că toate ministerele şi instituţiile care au atribuţii pe linia securităţii naţionale vor fi invitate la discuţii pentru a stabili forma finală a proiectului. „Textul este în lucru, membrii comisiei au făcut astăzi observaţii pe care le-am considerat utile. Vom discuta fiecare dintre noi în grupurile parlamentare pentru că ne dorim să avem o susţinere parlamentară pe acest subiect şi să putem să trecem legea prin cele două Camere ale Parlamentului. Vom invita la discuţii toate ministerele şi instituţiile care au atribuţii pe linia securităţii naţionale”, a spus Adrian Ţuţuianu, menționând că vor solicita ca la dezbateri să fie prezent „şi un reprezentant, secretar probabil, al CSAT”. „Ne-am propus ca până la sfârşitul lunii să avem un text pe care să îl putem aduce la cunoştinţă publică”, a precizat senatorul PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.