Cum modelăm comportamentul copilului

Cum reacționează în general părintele atunci când copilul manifestă un comportament nedorit? De cele mai multe ori se simte iritat, furios, nemulțumit, generează emoții, ridică vocea, aplică o pedeapsă.

Aceste reacții sunt generate de interpretarea pe care o dăm comportamentului copilului: „este rău“, „este obraznic“, „nu mă respectă“, „e răsfățat“ etc. Recurgând la aceste interpretări, părinții etichetează copilul în general, nu comportamentul care ridică problemele. Copilul își va însuși această etichetă și se va comporta, în cele mai multe cazuri, conform convingerii părinților.

A eticheta un copil în funcție de un comportament este cel mai mare deserviciu pe care i-l putem face, căci îi trasăm astfel modelul viitor de comportament. Rezultatul este, ca urmare a acestui mod de a reacționa, întărirea unui comportament nedorit.

Încă din primele luni de viață, copiii învață comportamentul prin imitarea celorlalți (în special a părinților), prin observație, prin modelul oferit de adulți și prin consecințele pe care le are un comportament.

Nu pedepse, ci consecințe

De cele mai multe ori, părinții folosesc, pentru a modifica atitudini sau pentru a-l învăța pe copil cum să se comporte, metoda informațiilor: „nu te bate!“, „nu fi obraznic!“ sau „poartă-te frumos!“, „fii cuminte!“, „vorbește politicos!“. Însă, informația singură nu poate modifica comportamentul, mai ales dacă nu este suficient de edificatoare în privința a ce anume nu face bine copilul. Dacă șeful ne cheamă într-o dimineață și ne spune „nu lucrezi bine“, sau „mă aștept să fii mai civilizat“, vom fi nedumeriți în privința a ceea ce anume nu îl mulțumește, ce nu am lucrat bine, cu cine nu am fost civilizați. Dacă însă mesajul este: „Ai un stil de lucru foarte bun, dar sunt nemulțumit că nu mi-ai predat lucrarea x la timp“, deja vom ști unde ne situăm și ce avem de făcut.

Când dorim să corectăm un comportament nedorit al copilului, în principiu, este de evitat:

• să dezarmăm copilul: „Nu vei fi niciodată în stare să te comporți frumos!“
• să facem comparații: „Uite Mihai ce copil educat și manierat este!“
• să etichetăm: „ești un obraznic fără pereche!“
• să-l amenințăm: „Dacă nu te potolești, nu mai mergem în parc/te spun tatei când vine!“
• să-l șantajăm: „Uite ce rău mă simt din cauza răutăților tale…“
• să-l facem de râs în fața unor persoane care îl apreciază: „Stai să-ți spun ce a făcut aseară…“
• să aplicăm pedepse umilitoare sau lezante, fizic sau psihic (printre care se numără și așezatul la colț etc.). În loc de pedeapsă, este de preferat termenul de „consecință“. Copilul învață că există consecințe pentru faptele sale, însă o condiție esențială în acest caz este ca această consecință să fie în legătură directă cu comportamentul indezirabil. Dacă pentru faptul că a stricat o jucărie sau a folosit un cuvânt vulgar nu îi mai permitem să se uite la desene animate, copilul nu va înțelege această restricție drept consecință, ci drept pedeapsă/răzbunare. Dacă însă va fi în situația de a-și folosi banii din pușculiță să își cumpere o nouă jucărie, sau părintele nu se va angaja în comunicare în situația în care folosește cuvinte vulgare, aceasta va fi înțeleasă drept consecință directă a comportamentului indezirabil.

Este nevoie de concluzii pertinente

Time-out-ul (izolarea, scoaterea din situație) este o altă metodă aplicată în cazurile în care comportamentul copilului devine indezirabil, cu condiția ca această scoatere din situație să se facă cu însoțirea părintelui. Uneori, se poate dovedi inutilă izolarea copilului cu tema de a se gândi la ce a făcut și a se calma. Dacă, în schimb, copilul este însoțit de părinte printr-o discuție ce are rolul de a clarifica de ce unele conduite nu sunt permise sau acceptate și care pot fi consecințele lor, discuție dublată de atitudinea suportivă și validantă a părintelui față de sentimentele copilului, situația devine favorizantă atât pentru întărirea legăturii părinte-copil, cât și pentru a extrage cu adevărat concluzii pertinente în legătură cu incidentul.

• să-i spunem ce să nu facă – în loc să facem asta, putem să-i oferim alternative. În loc de „Nu arunca jucăriile!“, putem să-i sugerăm: „Poți să te joci cu cuburile sau cu mașinile, ce preferi?“ / „ai vrea să colorăm împreună?“, și să ignorăm astfel ceea ce ne deranja, prin a-i distrage și lui atenția.
• să vânăm greșelile, în loc să ne centrăm pe comportamentele reușite. Putem ignora o greșeală și încuraja o faptă bună.
• să îi dăm ordine pe un ton imperativ și în mod neașteptat – „Treci la culcare!“, „Închide calculatorul acum!“. Copilul va opune rezistență dacă va fi smuls dintr-o activitate plăcută, deci este de preferat să-l anunțăm din timp ce dorim de la el – „Mai ai 10 minute de joacă, apoi mergem la culcare“, „Mai poți privi 15 minute la desene animate, apoi mergem la masă“ etc. – să emitem cerințe vagi, precum „fii cuminte“, „poartă-te frumos“. Este necesar să explicăm copilului ce înțelegem prin acest lucru și de ce este bine să fie așa și nu altfel, pentru că, în caz contrar, nu va ști ce se așteaptă de la el și nici de ce.

Gabriela Dumitriu este psiholog clinician/psihoterapeut integrativ la Centrul de Evaluare, Expertiză, Intervenție Psihologică Expert Psy; Website: www.expertpsy.ro, E-mail: gabrielacdumitriu@yahoo.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.