Cum poate (re)deveni Europa nefericită, neîncrezătoare şi agresivă

“Partea proastă a sancţiunilor impuse Rusiei este că ar putea produce o recesiune în întreaga Europă şi dincolo de ea, care ar face ca lumea să se umple de ruşi nefericiţi, de ucraineni nefericiţi şi de europeni nefericiţi, a căror încredere şi sprijin pentru instituţiile democratice va slăbi”, scrie pentru Project Syndicate Robert J. Shiller, laureat al Nobelului pentru Economie în 2013, profesor la Yale University.

Depresiunea economică care a urmat după crahul din 1929 a luat o întorsătură proastă opt ani mai târziu, iar refacerea nu s-a produs decât cu ajutorul enormelor stimulente oferite de al Doilea Război Mondial, un conflict care a dus la pierderea a 60 de milioane de vieţi. Când s-a făcut simţită revenirea economiei, o mare parte a Europei şi a Asiei era în ruină.

Actuala situaţie mondială nu este atât de îngrozitoare, dar se pot face paralele, în special cu 1937. Acum, la fel ca şi atunci, oamenii sunt dezamăgiţi de mult timp şi mulţi sunt disperaţi. Devin din ce în ce mai temători în privinta viitorului lor economic pe termen lung. Iar aceste temeri pot avea consecinţe grave.

Spre exemplu, impactul crizei financiare din 2008 asupra economiilor Rusiei şi Ucrainei ar putea sta în spatele actualului război. Potrivit FMI, atât Ucraina, cât şi Rusia au cunoscut o creştere economică spectaculoasă din 2002 până în 2007: în aceşti cinci ani, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu 52% în Ucraina şi cu 46% în Rusia. Acum toate acestea sunt istorie: creşterea PIB-ului pe cap de locuitor a fost de doar 0,2% in Ucraina, anul trecut, şi de doar 1,3% în Rusia. Nemulţumirea generată de o asemenea dezamăgire poate ajuta la explicarea furiei separatiştilor ucraineni şi a deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a anexa Crimeea şi de a-i sprijini pe separatişti.

Există o denumire pentru disperarea produsă de nemulţumire – şi nu doar în Rusia şi Ucraina – după criza financiară. Această denumire este “noua normalitate”, care se referă la perspectivele reduse de creştere economică pe termen lung, un termen popularizat de Bill Gross, fondator al PIMCO.

Deznădejdea de după 1937 a dus şi ea la apariţia unor noi termeni. “Stagnare seculară”, care se referă la problemele pe termen lung ale economiei, este un exemplu. Cuvântul secular se referă aici la un secol sau la o generaţie. Cuvântul stagnare sugerează o economie care bălteşte, ceea ce creează patul germinativ al unor pericole majore. La finalul anilor 1930, oamenii se temeau de nemulţumirile din Europa, care deja îi aduseseră la putere pe Adolf Hitler şi Benito Mussolini.

Celălalt termen care a devenit brusc foarte cunoscut în jurul anului 1937 era “subconsum” – teoria care arăta că oamenii neîncrezători ar putea dori să economisească prea mult pentru perioada dificilă pe care o întrevăd. Mai mult, cantitatea acestor economii depăşeşte oportunităţile de investiţii ale momentului. Prin urmare, dorinţa de a economisi nu se va adăuga economiilor alocate pentru pornirea unor afaceri, pentru a construi şi a vinde imobile şi aşa mai departe. Deşi investitorii ar putea majora preţul activelor, încercările lor de a economisi nu fac decât să încetinească economia.

“Stagnarea seculară” şi “subconsumul” sunt termeni care trădează şi subliniază pesimismul, care, prin descurajarea consumului, nu doar că menţine slăbiciunea economiei, dar generează şi furie, intoleranţă şi un potenţial mare pentru apariţia violenţei.

În lucrarea sa “The Moral Consequences of Economic Growth”, Benjamin M. Friedman a prezentat multe exemple care arată cum reducerea creşterii economice duce – într-un interval variabil de timp şi deseorii unul lung – la apariţia intoleranţei, a naţionalismului agresiv şi a războiului. El a concluzionat că “Valoarea unui nivel de trai ridicat nu rezidă doar în avantajele concrete pe care le aduce în viaţa oamenilor, ci şi în modul în care modelează caracterul social, politic şi în cele din urmă moral al oamenilor”.

Unii vor avea dubii în privinţa importanţei creşterii economice. Poate, ar spune unii, suntem prea ambiţioşi şi ar trebui să ne bucurăm de o calitate mai bună a vietii, cu mai mult timp liber. Poate că au dreptate.

Dar adevărata problemă este stima de sine şi procesul comparaţiei sociale, pe care psihologul Leon Festinger le-a descris drept o caracteristică umană universală. Deşi mulţi ar putea nega asta, ne comparăm mereu cu alţii şi sperăm să urcăm scara socială. Oamenii nu vor fi niciodată fericiţi datorită unor noi oportunităţi de relaxare, dacă aceasta ar semnala că au eşuat în raport cu ceilalţi.

Speranţa că o economie în creştere promovează pacea şi toleranţa se bazează pe tendinţa oamenilor de a se compara nu doar cu cei din prezent, ci si cu imaginea din trecut – a lor şi a celorlalţi. Potrivit lui Friedman, “Evident că nimic nu poate determina majoritatea populaţiei să o ducă mai bine decât oricine altcineva. Dar este posibil pentru cei mai mulţi oameni să o ducă mai bine decât înainte, aceasta înseamnă creşterea economică”.

Partea proastă a sancţiunilor impuse Rusiei pentru comportamnetul ei din estul Ucrainei este că ar putea produce o recesiune în întreaga Europă şi dincolo de Europa. Aceasta ar face ca lumea să se umple de ruşi nefericiţi, de ucraineni nefericiţi şi de europeni nefericiţi, a căror încredere şi sprijin pentru instituţiile democratice va slăbi.

În timp ce o serie de sancţiuni împotriva agresiunilor internaţionale par să fie necesare, trebuie să rămânem atenţi la riscurile asociate cu măsurile punitive extreme. Este foarte de dorit să se ajungă la un acord pentru suspendarea sancţiunilor; pentru integrarea mai profundă Rusiei (şi a Ucrainei) în economia mondială; şi pentru a însoţi aceşti paşi cu politici economice expansioniste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.