Cum poţi da legal şpagă la medic: cele trei condiţii

Şpăgile date de pacienţi medicilor, asistenţilor medicali şi celorlalte categorii de personal din sistemul sanitar vor fi considerate legale dacă îndeplinesc cumulat trei condiţii, enumerate pe premierul Victor Ponta: plata să nu fie condiţionată de cel care o primeşte, să fie făcută după realizarea actului medical şi să fie fiscalizată. În acest sens, Ministerul Justiţiei va prezenta un proiect de lege care va reglementa “contribuţiile suplimentare pe care pacienţii le pot plăti personalului medical”, conform premierului. Şpaga va fi dată la vedere iar cel care o va încasa va achita impozitul la buget.

Pe de altă parte, Victor Ponta a anunţat, marţi, la finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă săptămâna viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. Ponta a precizat că, pentru şedinţa de Guvern din 26 august, se vor pregăti atât OUG privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, cât şi un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor.

„Putem de la 1 octombrie să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical”, a spus Ponta, precizând că vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autoriăţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate. Premierul a mai spus că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este în jurul sumei de 1 miliard 700 milioane lei. Ponta a menţionat că, pentru anul acesta, fondurile necesare sunt asigurate.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a precizat că aproximativ 224.000 de angajaţi din sistem ar urma să beneficieze de aceste majorări salariale, iar efortul bugetar va fi de aproximativ 1,3 miliarde de lei pe an. El a mai spus că acestei majorări îi vor urma altele, tot de câte 25 la sută, care vor fi aplicate în 2016 şi 2017. „Este un prim pas şi în următorii ani vor mai fi creşteri de câte 25 la sută, pentru a dubla efectiv salariile din sistem”, a declarat Marius Sepi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.