Cum putem afla adevărul în cazul Hexi Pharma

Așa cum țipă unii că ziariștii de la Sky News au inventat traficul de arme din România, avem la ora asta pe alții care promovează îndoiala că există vreo legătură între firma piloasă Hexi Pharma și infecțiile din spitalele românești.

Lumea cred că e complet dezorientată, și pe bună dreptate.

Diluarea unor dezinfectanți relevată de Cătălin Tolontan era certă. Cât de nocivă era diluarea însă nu știm și legătura dintre dezinfectanții Hexi și mortalitatea post-operatorie nu a fost niciodată făcută. Unele analize de azi par a indica inexistența vreunei legături.

Am mai atras atenția asupra alunecării în tabloidism a scandalului, în special pentru că era dement să facem ce am făcut în februarie, să țipăm la ambulanțele care au venit la vreme și la doctorii care au venit fără să întrebe dacă li se plătește vreo gardă. În vinerea fatidică, venind de la aeroport, am numărat douăsprezece ambulanțe până în Romană și am știut că a fost o catastrofă. A doua zi, lumea lăuda personalul medical. Trei luni mai târziu, țipam toți la ei.

În februarie am fost de mai multe ori la televiziune ca să spun că secțiile de arși din România sunt serios subfinanțate, de la curățenie la salariile ridicole ale personalului, și că asta e problema, nu sponsorizările ISU, dar era kompromat la Arafat în toi și chiar membri ai guvernului încercau să îmi spună că Arafat e problema. E vorba de oameni care nu au idee de sistemul de sănătate românesc. Tehnocrați. Nu știu mirosul ordinar al unei secții de arși, și că aceia care lucrează acolo sunt niște martiri, ca și cei internați. Nu au idee că primul factor de risc la un bolnav neechilibrat electrolitic e să îl transporți. Ca să ajungi la rai trebuie să supraviețuiești drumului.

Firma Hexi Pharma e o firmă favorită. Locuiește în blocul SRI, dar nici nu e nevoie de SRI ca să explicăm succesul ei, avea legături cu nomenclatura din sănătate, ca Sorin Oprescu. Vorba e însă că una e să câștigi licitații pe pile, să mai torni apă în vin ca să îți crești profitul și alta e să omori oameni cu produsele tale. Nu e clar că ultimul lucru s-a întâmplat, și de fapt nu au fost dovezi suficiente niciodată.

Dacă 2000 de săli de operație din România ar folosi un produs fără capacitate de dezinfecție, cum crede Tolontan, cred că nu vă dați seama cam cum ar sta mortalitatea post-operatorie în România, or, ea e sub media europeană de 4%, cu Marea Britanie la 3,6%, Polonia la 6,92%, Letonia la 4,98% şi România la 3,19%, cu cifre mai bune în alte țări vest europene, spune Lancet (aici), cel mai prestigios jurnal medical din lume. La fel, în isteria cu cancerul și produsele pentru cancer, am bănuiala că e stârnită chiar de unele firme de citostatice – să verifice cineva mortalitatea prin cancer, că la unele cancere frecvente suntem sub Germania, deci sistemul nostru sărac și mult blamat face față cu ce are și panicile sunt induse adesea interesat.

Sistemul nostru de sănătate fiind subfinanțat, iar lumea nevrând să stea la coadă ca în Occident și deci folosind fie relații, fie plăți suplimentare ca să intre imediat sau să capete orice tratament, având reformatori idioți care au descentralizat achizițiile și au făcut boși din managerii de spital, sistemul este corupt prin eșecul statului. Dar ineficient nu e, sau cifrele ar fi altele. Și circul continuă. Deși raționalizarea cheltuielilor și fixarea lor într-un plan de lungă durată e obiectiv prioritar în programele Iohannis-Cioloș, un speriat din Ministerul Sănătății a turnat la DNA pe directorul adjunct de la Agenția Medicamentului, care îi ducea 126.000 lei mită ca să îşi exercite influenţa asupra unor responsabili din minister, “astfel încât să fie semnate alocările bugetare, anume realizarea, la două spitale, a proiectelor de construire a unei staţii de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale”, conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Asta arată ce putere are un oficial din Ministerul Sănătății, ce enormă discreție există la alocarea fondurilor, chiar azi, sub guvernul tehnocrat, cam care e comisionul obișnuit, că nu scotea ăla suma asta dacă mergea în general cu mai puțin și indică zona unde ar trebuie făcute reformele. Dar exact astea nu se fac, în loc de o singură reformă care ar elimina arbitrariul alocării, noi trimitem DNA din spital în spital, iar Corpul de Control unde zice presa, care în viața ei nu a deschis Lancet.

Citiţi articolul integral pe romaniacurata.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.