Cum putem fi condamnaţi pe bază de înregistrări chioare şi fonotecate?

• Înregistrările lui Bercea Mondial sunt mai clare ca ale SRI.
• În flagrantul deputatului Ion Stan se aude doar ”sus, sus”.
• Probe pierdute şi pagini dispărute.
• Simulacru de flagrant şi interceptări.
• Proces încropit prin bunăvoinţa autorităţilor.

Mai aveam puţin şi nu mai intram la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Adică la fosta Curte Supremă de pe Strada Batiştei. Un poliţist de la intrare, în timp ce îmi goleam buzunarele la filtru, m-a avertizat pe un ton de colonel că arhiva se închide la 14.30. I-am tăiat-o pe măsură:

– Nu m­­­­­­­erg la nici o arhivă!

– Şi atunci unde mergeţi, m-a întrebat el, deşi ştia că instituţia are un caracter public, că urmează un proces şi că mai este mult până la sfârşitul programului.

– Să-i arhivez, am răspuns eu încercând o glumă de om căzut pe gânduri.

Pe loc, faţa poliţistului s-a întunecat, trădând o vizibilă iritare. Noroc că eram cam departe şi că prin hol a trecut o cucoană, probabil judecătoare, cu mers important, de femeie care îţi poate da 10 sau 15 ani. Aşa că omul nu s-a mai ostenit să continue discuţia sau să mă cheme la ordin.

În sala de judecată de la parter, la ”îceceje”, cum îi zice Curţii Supreme, nu-i bine să ajungi nici ca femeia de serviciu, nici ca martor, necum ca acuzat sau ca arestat. Când intri în spaţiul cu aer de capelă juridică din Kafka simţi doar o apăsare inexplicabilă. Este sabia invizibilă care pluteşte deasupra capului oricărui muritor. Adică nesiguranţa. Toate adevărurile pe care le ştie se clatină, toate lucrurile pe care le stăpâneşte îşi pierd conturul. Gândirea şovăie şi omul începe să se simtă învăluit de vinovăţie, chiar dacă nu a făcut nimic. Să nu mai vorbim de spaimele celui care are de ce-şi aduce aminte şi ştie de ce ar trebui să se teamă.

Războiul Maior contra Stan şi moartea lui Teo Peter

Cam acestea ar fi gândurile şi sentimentele unui curios ajuns în sala în care nu mişcau decât o grefieră şi un poliţai. Până şi aceştia respirau cu o anume grijă ca nu cumva să încline balanţa sau să tulbure ordinea lumii. Luni, la 14.30, când ziariştii îşi savurează desertul sau îşi fac siesta (dacă au), la Curtea Supremă (ÎCCJ) urma deschiderea probelor furnizate de DNA. Adică ascultarea convorbirilor înregistrate de SRI pe post de probe în procesul deputatului Ion Stan (PSD). În sală, nici un jurnalist şi nici un cetăţean. Nu interesează pe nimeni, deşi procesul Stan face parte dintre cele pomenite în lista cazurilor de corupţie raportate de DNA şi de Traian Băsescu la Comisia Europeană, cazuri menite a ilustra efortul autorităţilor române în combaterea odiosului fenomen. În acelaşi timp, mai trebuie spus că procesul Ion Stan reprezintă ”o colaborare exemplară” între diverşi factori de putere. Adică Justiţie, SRI, Preşedinţie, DNA. Asta îl face în acelaşi timp extrem de suspect. Chiar şi PSD-ul, oarecum de acord cu mazilirea incomodului deputat, ar fi pus umărul în desfăşurarea operaţiunii. Trebuie spus că Ion Stan a început să piardă teren în PSD încă dinainte de celebrul flagrant. Se spune că Stan ar fi pierdut preşedinţia organizaţiei judeţene a PSD Dâmboviţa pentru că i-ar fi vorbit unui mahăr de la Bucureşti despre câţi bani a încasat acesta pentru desemnarea unui rival. Iar când acesta l-ar fi întrebat de unde ştie, Stan i-ar fi răspuns că el l-a sfătuit de unde ar putea să ceară un împrumut. În acelaşi timp, Ion Stan, fost un pilon al domniei politice a lui Adrian Năstase, ani la rând a deţinut şi funcţia de preşedinte al Comisiei pentru supraveghere a SRI (asta ca să scurtăm numele) şi mai apoi pe cea de vicepreşedinte al aceleiaşi neputincioase Comisii. Şi că Stan, ştiind prea multe şi nefiind uşor de dus în belciug (sau cu zăhărelul, cum mai zic unii), i-ar fi încurcat peste măsură. El le-ar fi atras atenţia asupra dispariţiei unor agenţi acoperiţi, daţi în vileag chiar de oamenii din servicii, despre rapoartele anuale încropite, despre infracţionalitatea economică derulată cu sprijinul autorităţilor sau chiar al demnitarilor. Tot el a făcut în Parlament o declaraţie politică privitoare la accidentul mortal al cântăreţului Teo Peter. În respectiva declaraţie politică din Camera Deputaţilor, Ion Stan a afirmat că accidentul mortal al cântăreţului clujean de la intersecţia Bulevardului Dacia cu Polonă nu ar fi fost produs de soldatul de la Ambasada Americană, ci chiar de fiul ambasadorului Jeck Dyer Crouch, plecat şi el în mare grabă din România. Iar operaţiunea de cosmetizare a accidentului ar fi fost izbutită cu cooperarea serviciilor secrete române în care Mihai Răzvan Ungureanu n-ar fi nici pe departe străin. Ei bine, de la această declaraţie politică şi de la cea despre falsificarea PIB-ului României, deputatul Ion Stan a început să devină şi ţintă a SRI, şi ”simpatia” oficialilor americani, şi preocuparea lui Traian Băsescu. Ca să nu mai vorbim de PSD şi de Victor Ponta, fericiţi nevoie mare că scapă de un cui bătut în mijlocul uşii de la intrare.

Dosare cu pagini lipsă

Pentru a înţelege mai bine procesul şi înregistrările cu Ion Stan, cât şi strădaniile celor care l-au interceptat şi care au furnizat DNA-ului materialul probator (adică înregistrările de pe DVD-urile sigilate şi aflate pe masa grefierei), trebuie să mai adăugăm că, de la declaraţia privind accidentul lui Teo Peter, între Ion Stan şi George Maior a început un război surd. Ion Stan chiar a confirmat presei o ameninţare petrecută în miez de noapte sau s-a opus unui raport al SRI prezentat în comisie de directorul Maior deşi era în mare parte o preluare tip copy-paste dintr-un alt raport mai vechi al defunctului Radu Timofte.

Şedinţa din sala pustie a Curţii Supreme avea la acel termen ascultarea înregistrărilor ambientale efectuate de SRI la comanda DNA. Mai trebuie adăugat că, în nenumăratele termene de până acum, apărarea deputatului Stan a cerut completarea dosarului. Dintr-unul din dosarele acestui proces (parcă 25 la număr) ar fi dispărut câteva foi conţinând stenograma unor convorbiri. Avocatul Doru Viorel Ursu susţine că le-a citit şi că aceste pagini ar proba chiar nevinovăţia clientului său. DNA susţine că a fost vorba doar de o greşeală de numerotare, săritura de la 78 la 85 indicând eroarea unui funcţionar care număra din 7 în 8.

Cum arată înregistrările şi ce probează ele?

Înainte de a relata deschiderea cutiei cu minuni, adică ascultarea DVD-urilor produse de SRI, să mai adaug o scurtă poveste. Electronistul de bază de la Radio Total, celebrul Mini, pe numele său adevărat Filip Cătălin (azi inginer de computere la o mare companie americană din Texas), ne-a chemat prin 1996 să ne arate una dintre ”minunile” sale. Era vorba de câteva cuvinte rostite în studioul Radio Total de o celebră cântăreaţă de muzică pop. ”Bună seara! Sunt (cutare) şi vă sărut pe toţi.” Cu un program special pentru producţia de spoturi audio, Minitehnicus a descompus cele câteva cuvinte ale vedetei în sunete primare şi le-a recompus după cum şi-a imaginat el. Şi cu aceeaşi voce, cu aceeaşi naturaleţe, a rezultat o altă afirmaţie. ”Bună băieţi! Sunt (cutare) şi vă regulez pe toţi!”Am înţeles atunci ce se poate face cu un program deştept şi am introdus câteva reguli şi restricţii privind utilizarea acelui program. Orice om din România poate fi înregistrat şi, cu o minimă îndemânare, poate fi pus în faţa unor afirmaţii pe care nu le-a făcut niciodată. Iar dacă maşinăria instanţei are comandă, te înfundă cât ai zice peşte.

Şi acum minunea! Avocatul şi acuzatul sunt chemaţi de doamna preşedintă a completului de judecată la doamna grefieră ca să asiste la desigilarea faimosului pachet cu DVD-uri. Adică suportul material al înregistrărilor, al acelor manevre migăloase, comise de agenţii serviciilor secrete române, cele care au generat spaima şi folclorul, legendele şi bancurile, dar care, în ultima vreme, stau la baza mai tuturor proceselor cu cântec. Cum spuneam, nu erau decât nişte copii ale unui material fonotecat (probabil la SRI sau la DNA). Dar pentru impresionarea asistenţei din această şedinţă publică (fără public), pachetul era împachetat şi sigilat. Ritualul a fost aşadar respectat şi de data aceasta, mai ales că în sală nu ne aflam decât eu şi fiica deputatului. Şi nici eu şi nici ea nu vedeam mai nimic din ce se petrecea sub nasul doamnelor din completul de judecată. Fata deputatului, încremenită, cu pielea albă, ca de hârtie, cu ochii fixaţi pe completul de judecată, cu mâinile pe spătarul băncuţei din faţă sa şi de care ţinea strâns, de parcă ar fi salvat-o de la o scufundare, nici măcar nu mai clipea. Eu, pe post de un oarecare, curios să văd cum se desfăşoară un proces în care probele principale ale acuzării erau doar nişte interceptări, întinzând urechile, curios ca un şoarece care priveşte de pe marginea terasei unui bloc cu 50 de etaje. Sau ca un jurnalist la sfârşit de carieră care încă mai miroase subiecte cu cântec şi care riscă să fie luat în şuturi de marea armată a vânătorilor de prejudecăţi, bombardat cu întrebări de genul, ce te-a apucat, mă, să te ţii de procesul lui Ion Stan? Ai trecut la PSD? Te-a plătit familia? Sau te-au trimis americanii să verifici probele? DVD-urile sigilate de pe măsuţa grefierei sunt doar nişte copii ca toate copiile de muzică sau de filme artistice. Ofiţerul chel şi cu ochelari, aşezat la masa rezervată expertului, deschide calculatorul şi accesează un folder. Începe spectacolul.

Preşedinta completului:

– 22 noiembrie intervalul 13,38… (parcare, vorbe greu de desluşit, imagini pe fugă de amator…) … Eram convinsă că aşa se va întâmpla, zice preşedinta completului.

– Numărul 12236…

– Nu 1122 37

Preşedinta dă semen de iritare.

– Unul e originalul, altul e duplicatul, zice avocatul Ursu.

– Transcrierea s-a făcut după original! Noi confruntăm. Transcrierea s-a făcut după original. Aşa spune procesul-verbal.

Se aud iar vorbe, se proiectează imagini filmate aiurea, fără nici un conţinut. Umbre, linii, mese, Dumnezeu ştie ce şi vorbe, vorbe, care ale cui.

Trimisul SRI sau al DNA schimbă folderul. Nu se înţelege cu preşedinta. Ea are un indicativ pentru DVD, el altul.

– De la 10,55 la … zice presupusul tehnician ofiţer. Şi pune DVD-ul în dreptul luminii de parcă ar vrea să descopere compoziţia din prăjitura de ciocolată.

– Trecem de la 10,08 la 19,03. Ăsta este intervalul.

– Nu este acesta.

Începe o dispută legată de care este DVD-ul potrivit. Nu este nici unul. De fapt nu sunt. Lipsesc două. S-au pierdut? Au fost reţinute pentru ca nu orice gură-cască să afle. Sau ca secretele de cine ştie ce soi să încapă pe mâna amatorilor?

Alt DVD. De la 17,41 la 17,51. Nimic logic, nimic de reţinut. Dar dacă trebuie, bolboroseala şi flecăreala pot fi probe pentru incriminarea oricui. Cine înţelege? Cine confirmă? Cine expertizează? Cine stă în sală să verifice corectitudinea? Dacă trebuie, trebuie! Cu aşa audiere, expertiză şi confruntare, te condamnă şi pe vorbele altuia folosite drept probe incriminatoare.

– Vă rog să încercaţi să-i daţi drumul mai spre final…

– Nu discutăm transcrierea, ci suporţii… zice avocatul.

– Pe acest CD 1 s-au regăsit cifrele (x, x, x, ca nu cumva să fie secrete!) este intervalul…

– La mine este TH8 102234…

Ofiţerul expert şi preşedinta completului s-au încurcat în coduri şi intervale orare. Ion Stan mai zice din când în când că el n-a spus asta iar Doru Viorel Ursu vorbeşte mereu de originale. Originale, nu copiile, doamnă preşedinte! Nu ne putem judeca după copii! Ce nu se poate prezenta instanţei nu poate fi considerat probă, zice Doru Viorel Ursu.

– Vă rog să solicitaţi DNA ca CD-urile lipsă să fie puse la dispoziţie. Şi se va solicita sprijin pentru asistenţă tehnică la derularea CD-ului şi a identificării intervalelor orare. Vom proceda acum la resigilarea materialelor!

Materiale, materiale… unele proaste, neinteligibile, cu imagini cretine, livrate parcă pentru a putea dovedi orice. Asta într-o perioadă în care tehnologia permite selectarea vocilor, eliminarea zgomotelor de fond etc. Neprofesionalismul acelor înregistrări era grosolan. Dar nu unul oarecare. Expertizarea DVD-urilor de către singurul expert român recunoscut în lume şi activ într-o universitate americană (dr. Cătălin Grigoraş) a dus la o concluzie şocantă. Înregistrările respective poartă amprente ale unor fonotecări. Veţi înţelege că la un alt termen în acelaşi proces s-a dus şi bătălia pentru admiterea sau respingerea raportului de expertiză efectuat de Cătălin Grigoraş. Evident, pentru mai rapida înfundare a lui Ion Stan, raportul a fost respins!

“Sus, sus… ”

Declar pe proprie răspundere că materialul audiat în şedinţa publică nu probează aproape nimic. Sau nimic clar. Nu-i alcătuit decât din filmări bălăngănite, din imagini luate parcă de un om beat, din care nu vezi decât o maşină parcată, cu pantof, o portieră, şi nu auzi nimic care să te edifice. Filmul cu caltaboşii lui Remeş, produs de SRI într-o parcare şi difuzat de Rodica Culcer la TVR, era o capodoperă. Aici alternează umbrele cu bezna, cu o trecere printr-o parcare, ba şi o vază, ba o tejghea după care un ins vorbeşte cu cineva. Filmările clanului Bercea sunt de 10 ori mai clare. Aşa ţigăneşti cum sunt ele, sunt cu mult mai profesionale şi mai convingătoare decât ce a filmat cooperativa SRI-DNA în cazul Stan. Tot ce am auzit distinct (se aude de două ori) a fost formularea ”sus, sus…”, secvenţă sonoră înregistrată la eşuatul flagrant din faţa sediului PSD şi despre care Ion Stan susţine că îi indica lui Sorin Dima să ducă suma de sponsorizare ”sus, sus la casierie”. Mai trebuie adăugat un lucru. Cel care a purtat aparatura unora dintre interceptările din care nu am priceput nimic se numeşte Sorin Dima, a fost sponsor PSD şi a fost (poate o mai fi încă!?) cercetat în mai multe dosare de procurorul Claudia Roşu, una şi aceeaşi persoană cu cea care a condus investigaţiile şi a făcut dosarul în cazul Ion Stan. Şi despre care am aflat că a fost colegă de birou a celebrului procuror Doru Ţuluş, căruia, la un moment dat, i-ar fi devenit soţie.

SRI-ul şi completul s-au încurcat în tehnică

În sală este răcoare şi afară plouă ca într-o zi mânioasă de toamnă. Şi vântul se burzuluieşte în frunze, înghesuind oamenii pe trotuare şi fugărind maşinile pe Strada Batiştei. Probabil că numai vremea câinoasă este de vină. Altfel târgoviştenii şi jurnaliştii ar umple sala până la refuz pentru a se convinge singuri dacă este vorba de un mare proces contrafăcut sau de un infractor politic notoriu. Şi cum pot fi folosite înregistrările şi interceptările împotriva oricui, a cetăţeanului ţintit de sistem sau a infractorului urmărit de autorităţi. Trebuie să notez, să îmi frec palmele de frig şi să întind gâtul şi urechile spre completul alcătuit din trei doamne pentru a desluşi ce spune preşedinta, ce susţine Doru Viorel Ursu şi ce se mai aude din înregistrări. Să ascult, să înţeleg şi să le spun ceva tutuor celor care n-au venit niciodată în sală (ca prin minune, în încăpere reapare un june în costum de motociclist, pe care l-am văzut de mai multe ori prin holul de la Curtea Supremă, întreţinându-se amical cu poliţaii de la intrare şi bătându-i cordial pe umăr cu mâna stângă, în vreme ce în dreapta ţinea cascheta care semăna cu dotarea motociclistului din filmul “Z” al lui Costa-Gavras). Să pricep în numele celor care nu le pasă, deşi se tem de ascultări şi interceptări şi convieţuiesc cu ele şi le transpun în bancuri stupide sau chiar porcoase.

De fapt, n-am aflat nimic din ce a făcut sau n-a făcut Ion Stan. Degeaba am mers la un proces care este public. Nu se aude nimic. Interceptările desigilate, obţinute cu tehnică specifică de la SRI, nu dovedesc nimic. Doar arată un lucru. Că din 10 secvenţe aiurea şi din trei vorbe fonotecate se poate dovedi că oricine a comis o infracţiune, a spionat sau a comis o fraudă. Chiar şi o crimă. Şi poţi să chemi zece experţi care să susţină contrariul. Legea e lege, sentinţa este sentinţă.

Degeaba încerc să aud ce vorbesc două judecătoare care ţin mereu o coală albă în dreptul gurii şi se sfătuiesc îndărătul ei. Şedinţa este publică, probele sunt autorizate, dar rezultatul nu pare a rezulta din dosare şi din înregistrări, ci din altă parte.

De la un alt şef, de la un alt panou de comandă, de la alte poveşti decât cele înregistrate prost pe DVD-uri. Mi-e greu să spun de unde. Dar vin de undeva cu o greutate care le îndoaie pe toate şi duce procesul mai departe, chiar dacă te cheamă Stan sau Popescu, Năstase sau Băsescu.

P.S. La puțin timp după publicarea textului, un bucureștean binevoitor mi-a atras atenţia că motociclistul reprezintă o nouă găselniţă de filaj lansată de SRI din cauza traficului. De bună seamă, nu toţi cei care folosesc motocicleta pot fi bănuiţi de un asemenea lucru. Dar nici SRI-ul de abilitate în trafic!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.