Cum răspunde Kovesi când este întrebată de crama lui Sebastian Ghiță

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi evită să răspundă tranșant dacă a fost sau nu la podgoria lui Sebastian Ghiță, așa cum a susținut Victor Ponta.

Întrebată despre acest lucru miercuri, Kovesi a ocolit un răspuns, acuzând în schimb: „Sunt atacuri foarte agresive, în ultima perioadă de timp, asupra DNA din partea persoanelor pe care le cercetăm. Pot să vă spun că aceste atacuri sunt făcute pentru a intimida procurorii, dar mai ales este o campanie destul de agresivă pentru decredibilizarea activității DNA. De altfel, s-au și plătit sume enorme de bani și comisioane de succes pentru hărțuirea procurorilor DNA și pentru campania de denigrare a instituției. (…) Atacurile din ultima perioadă, făcute doar de inculpații pe care îi cercetăm sau de persoane cercetate în alte dosare, dovedesc acest lucru”.

Fostul premier Victor Ponta a susţinut weekend-ul trecut că s-a întâlnit cu Kovesi în anul 2011 la o podgorie care îi aparţinea lui Sebastian Ghiţă.

„Prima dată în viața mea, când m-am întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiță, nu acasă. Nu știu dacă o mai are acum, avea o podgorie între Ploiești și Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi în 2011”, a declarat Ponta într-un interviu pentru Antena 3.

Sebastian Ghiță a confirmat existența acestei întâlniri între Victor Ponta și Laura Codruța Kovesi, la vremea acea procuror general. „A fost o petrecere privată, era toamnă, se culegea via. A venit și Ponta și atunci s-au cunoscut prima dată. Nici nu m-am lăudat cu chestiunea asta, nici nu m-am folosit de prietenia cu doamna Kovesi”, a spus Ghiță la România TV.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.