Cum s-a blocat construcţia spitalelor regionale de urgenţă

Motto: „În România sunt spitale în care n-ai nici o şansă să te faci bine” (Traian Băsescu, preşedintele României)

– S-au „păpat” toţi banii destinaţi construirii de spitale noi

– Ambiţiosul program pentru 28 de spitale de urgenţă noi, pierdut pe drum

– Trei sferturi din spitalele României sunt construite înainte de anul 1900

– Românii se tem cel mai mult de boală

– Doar 20% din spitalele româneşti ar rezista la un cutremur mai mare

– Cheltuielile unui spital nou sunt cu 40% mai mici decât cu unul existent

– Construcţia spitalelor regionale face parte din Strategia Ministerului Sănătăţii

– Se pare că „atenţiile” sunt piedicile în calea demarării proiectului

Cine urmăreşte cât de cât sondajele de opinie, şi în special capitolul „temerile populaţiei”, constată că la întrebarea „De ce vă temeţi cel mai mult?”, o proporţie semnificativă din români răspund la fel: „de boală”. Dintr-un recent sondaj CCSB (noiembrie 2010), ordinea temerilor românilor este următoarea: boală/sănătate/sistem de spitalizare – 49%, după care urmează, la mare distanţă, bani/sărăcie (24%), şomaj (11%), scăderea pensiilor (3%), inflaţie (3%), calamităţi ş.a.

„Moartea domnului Lăzărescu” nu mai este un film. Infrastructura spitalicească de la noi este la pământ. Dacă ni se tot invocă criza, invocăm şi noi banii aruncaţi pe sărbătoriri şi serbări câmpeneşti (care în anul alegerilor prezidenţiale – 2008 – au atins paroxismul; de ce nu renunţăm chiar şi la parada de 1 Decembrie?). Am putea invoca banii aruncaţi pe borduri, recepţii cu fast, fântâni muzicale, terenuri de fotbal în localităţi care n-au echipe de fotbal, frunze de ţară, indicatoare 3D etc., etc. Acestea să fie priorităţile, sau spitalele? Ăsta este „interesul naţional”? În proiectul de buget pe 2011 taman s-au redus fondurile pentru sănătate cu 40%. Şi ni se tot repetă placa cu numărul mare de „paturi”. A analizat cineva cum arată „paturile” şi unde sunt adăpostite? Să apară un spital nou şi să vedeţi cu ce viteză sunt părăsite „paturile” din cele mai multe unităţi medicale existente.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se pregăteşte să recomande cod roşu pentru sistemul sanitar românesc. Parcă niciodată bolnavii din România nu au îndurat atâtea umilinţe ca în ultimii doi ani. Starea precară de sănătate a românilor a făcut înconjurul lumii. Tot timpul sistemul sanitar românesc şochează cu ceva: spitale rămase fără medicamente, cadre medicale cu salarii reduse, medici care migrează în masă, lipsă acută de aparatură, câte doi bolnavi într-un pat (ruginit şi hodorogit), bolnavi purtaţi zile întregi între spitale. Pacienţii plătesc şi medicamentele, şi feşile, şi detergentul, numai să iasă vii din spitale. Şi mai apar declaraţiile cinice ale guvernanţilor: vor fi reduse cu 10% internările în spitale şi se aşteaptă şi „ieşiri din sistem”. Un adevărat „muriţi bine”. Preşedintele Băsescu a dat şi el o palmă românilor când s-a operat la Viena (nu era de găsit în Bucureşti o sală de operaţii care să aibă de toate?). Cei mai cu dare de mână merg să se trateze în Ungaria sau Austria. Spitalele din Viena încasează milioane de euro de la pacienţii români. Să ne aducem aminte şi de o declaraţie a preşedintelui Băsescu: „În România sunt spitale în care n-ai nici o şansă să te faci bine”.

România ocupă locul 32 din 33 de ţări europene în clasamentele sistemelor sanitare. În 2008 eram pe locul 27 din 31. Accesul la serviciile de sănătate este precar. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate infantilă, avem una dintre cele mai mari rate de infecţie cu tuberculoză din UE. În spitalele noastre îţi laşi viaţa la voia întâmplării: pata neagră de la Maternitatea Giuleşti, unde spitalul nu şi-a permis un sistem de alertă antiincendiu; unităţi sanitare vechi, multe adevărate ruine, care colcăie de infecţii intraspitaliceşti (în lume, când un spital este depistat cu piocianic este demolat). Mai curând suntem o ţară africană decât una membră a UE.

Românul a ajuns la concluzia că în spitalele româneşti, unde eşti umilit, cel mai bun tratament este norocul. Medicii români fac minuni, în condiţiile spitalelor noastre, să ne păzească viaţa. Fac ce pot şi cu ce pot. Sănătatea a devenit o problemă de securitate naţională. Somităţi ale lumii medicale atrag atenţia că sistemul a ajuns în sapă de lemn, este aproape de moarte.

Trei sferturi din spitalele României, construite înainte de anul 1900


În perioada admiterii noastre în NATO, experţii Alianţei au constatat că România nu dispune de un sistem de intervenţie în cazul unor accidente majore sau catastrofe. Românii, pe pielea lor, constataseră de multă vreme că asistenţa medicală obişnuită este precară, ce să mai vorbim de accidente majore.

România şi-a dezvoltat în decursul secolelor un sistem de spital pavilionar. Bun la vremurile respective, ineficient în zilele noastre. Uneori pacientul este transportat şi în 4-5 unităţi pavilionare. S-a constatat că sistemul spitalului pavilionar este cu 25% mai scump decât cel centralizat. Vedem asta şi după cazurile aproape zilnice când bolnavii sunt plimbaţi cu ambulanţa de la un spital la altul sau de la un pavilion la altul. 70% din spitalele României sunt construite înainte de anul 1900. „Colţea” a fost construit în 1701, „Pantelimon” în 1733, „Sf. Spiridon” (Iaşi) în 1755, „Filantropia” în 1806 ş.a.m.d.

Cum arată spitalele din România? Instrumentar medical ruginit, pereţi gata să cadă, gândaci, toalete murdare, igienă precară, săli de operaţii fără aţă chirurgicală. Spitalele noastre oferă imagini greu de închipuit în mileniul al III-lea. Asemenea spitale nu mai pot fi aduse la standarde europene. Şi foarte important: DOAR 20% DIN SPITALELE DIN ROMÂNIA CORESPUND DIN PUNCT DE VEDERE AL REZISTENŢEI SEISMICE.

Doar trei spitale din România corespund standardelor europene: Floreasca, Institutul Oncologic din Cluj şi Institutul Inimii din Târgu-Mureş. Iar în ultimii 30 de ani s-a construit doar un spital: PENTRU SRI (!).

Un program ambiţios: 28 de spitale noi de urgenţă

În anul 2006, în baza unor rigori şi promisiuni angajate la admiterea României în structurile euroatlantice, dar şi a necesităţii realizării unei asistenţe medicale de calitate, au fost iniţiate studii şi proiecte pentru 28 de spitale de urgenţă, componente ale planului naţional de creare a sistemului naţional de intervenţie. Printr-o licitaţie s-au ales firmele care să se ocupe de studii şi proiecte. A fost ales un renumit manager de sisteme sanitare pentru Europa (cele mai grele construcţii civile din lume sunt spitalele, cu fluxuri speciale, dotări speciale) şi Proiect Bucureşti, care se ocupa de depistarea locaţiilor, racordurilor de toate felurile, PUZ-uri etc. Trebuia să fie avute în vedere accesul la infrastructură, existenţa utilităţilor şi multe altele. S-a optat pentru soluţia: opt spitale regionale şi 20 de spitale de urgenţă, construite după standardele impuse de UE. Cel mai important argument: cheltuielile unui spital nou sunt MAI MICI cu 40% decât în spitalele actuale. Şi ce este mai important decât să ai o reducere cu 40% la astfel de cheltuieli bugetare? Şi amortizarea noilor spitale s-ar fi săvârşit într-un termen mai scurt. Eficienţa este crescută, atâta vreme cât s-a dezvoltat reţeaua de transport rapid a bolnavilor cu ambulanţele şi pe calea aerului. Asemenea unităţi spitaliceşti ar fi fost dotate cu heliporturi şi centre SMURD, unele erau prevăzute cu locuinţe pentru medici în apropiere. Un spital regional acorda asistenţă medicală definitivă, fără a mai fi nevoie ca bolnavul să fie plimbat prin mai multe locuri. Un astfel de spital are o abordare multidisciplinară, este conceput să asigure asistenţă medicală pentru orice caz de urgenţă. Tot aici apare conceptul de chirurgie de o zi. Capacităţile spitalelor variau între 400 şi 700 de paturi.

Prin hotărâre de guvern s-au aprobat 28 de localităţi în care să fie construite spitalele şi s-a iniţiat un studiu extrem de complex – necesităţi, morbiditate. Practic, se acopereau toate zonele ţării. Era considerat cel mai mare proiect public de după decembrie 1989.

Proiectele au fost elaborate de un colectiv de specialişti din Germania, Austria şi România. Studiile efectuate au relevat că există disparităţi în accesul la îngrijiri medicale din cauza aşezării geografice inadecvate a facilităţilor spitalelor. Noile spitale au fost gândite pentru efectuarea de intervenţii în regim normal de urgenţă, precum şi în situaţii excepţionale. Au primit avizul consiliilor judeţene, MAPN, MAI, SRI. În final au fost analizate şi aprobate de comisia interministerială şi de Guvernul României, totul concretizându-se cu o hotărâre de guvern.

Culmea, construcţia noilor spitale făcea parte din programul strategic al Ministerului Sănătăţii pentru perioada 2008-2010: „Construirea a 28 de spitale noi (opt spitale regionale de urgenţă şi 20 de spitale judeţene de urgenţă) şi reabilitarea a 15 spitale judeţene de urgenţă”.

La mijlocul anului 2006, Parlamentul României a adoptat Legea 95, a Sănătăţii. La Titlul XI – „Finanţarea unor cheltuieli de sănătate”, este introdusă ceea ce s-a numit „taxa pe viciu”, sumele strânse având trei direcţii precise:

– investiţii în infrastructura sistemului de sănătate;

– finanţarea programelor naţionale de sănătate;

– rezerva MSP pentru situaţii speciale.

Mulţi au fost sceptici cu taxa pe viciu. Nu intrăm în detalii acum. Cert este că în jumătate de an din 2006 s-au strâns 250 milioane euro pentru sănătate, mai mult decât dublu faţă de veniturile prognozate. În 2007 – 450 milioane, în 2008 – 500 milioane. Nu avem datele pe 2009 şi 2010, dar se pare că sumele sunt chiar mai mari. Există experţi care susţin că în aceşti patru ani de când funcţionează taxa pe viciu s-au strâns chiar trei miliarde euro. Şi asta, în condiţiile în care producătorii de alcool au plătit taxa de viciu de şase ori mai puţin decât cei de tutun.

Discutăm cu dl Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii:

– În ce stadiu aţi lăsat proiectele?

– A fost o activitate laborioasă, o nebunie aş putea să spun. Nici nu vă imaginaţi cât de complicat este să proiectezi un asemenea sistem. Trei ani a durat proiectul. Mai întâi depistarea terenurilor, transferul acestora, proiectarea, studiile, crearea de acces facil spre ele şi câte şi mai câte.

– Pentru câte existau proiecte?

– În diferite stadii pentru toate. Am căzut de acord cu experţii străini pentru opt spitale regionale, cu cea mai mare competenţă pe urgenţă. La sfârşitul mandatului meu erau finalizare şapte licitaţii, cu toate procedurile. Celelalte, în diferite stadii, pentru că unele licitaţii erau contestate, iar pe vremea aceea asta însemna întârzieri.

– Cele şapte puteau începe?

– Puteau, pentru că bugetul pe 2009 cuprindea şi sumele pentru primul an de finanţare a lucrărilor pentru cele şapte spitale. Era momentul în care se negocia semnarea contractelor cu firmele care câştigaseră licitaţiile.

– Şi ce a urmat?

– În februarie 2009 guvernul a pus deoparte bugetul şi a venit cu altul, iar despre spitale nu s-a mai auzit nimic.

Aşadar, în 2008 au început licitaţiile pentru toate aceste amplasamente. 13 spitale au fost scoase la licitaţia de execuţie la cheie. Au fost impuse condiţii exigente pentru firmele care urmau să oferteze construcţia noilor spitale, adică să nu fie încredinţate unor firme de apartament, ci unora cu o carte de vizită impresionantă. În final, ca urmare a unor contestaţii sau neconformităţi ale unor oferte, au fost adjudecate spitalele din Timişoara, Arad, Brăila, Galaţi, Bistriţa, Ploieşti şi Piatra Neamţ. De pildă, spitalul regional Timişoara urma să preia bolnavii din regiunea Vest – Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin. Execuţiile acestora, cu excepţia celui din Galaţi, au fost prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii. Şi celelalte proiecte au rămas în picioare, pentru acestea fiind necesară doar procedura de achiziţie publică (potrivit OUG 34, contractele se puteau încheia dacă exista o prevedere bugetară care să acopere suma contractată). Ulterior, prin HG 111/21.12.2006 (art. 1, 2 şi 3), Guvernul a dat posibilitatea ca pentru proiectele cu execuţie multianuală să se poată face contractarea fără existenţa în planul bugetar al acelui an a întregii sume, urmând ca restul banilor să se asigure fie de la buget, fie din alte surse de finanţare.

Cei care pretind că de la apariţia Legii sănătăţii pe taxa de viciu s-au strâns aproape trei miliarde euro nu sunt departe de adevăr. Numai că banii destinaţi investiţiilor în spitale au fost deturnaţi. Cu 1,2 miliarde euro se construiau toate spitalele aprobate şi licitate.

7 aprilie 2009: s-a decis, prin adoptarea unui memorandum, CONTINUAREA construirii a 15 spitale regionale de urgenţă, în urma recomandării Băncii Mondiale. „Continuarea” era prea mult spus, pentru că nu începuse nimic, dar era bine ca măcar de atunci să se urnească ceva. Se lăsa impresia că banii veneau de la Banca Mondială. Ministrul Bazac chiar spunea că pentru cele 15 spitale Ministerul Finanţelor va acorda în 2009 credite Ministerului Sănătăţii. Tot în 2009 ni se promitea că „actuala guvernare şi-a propus continuarea programelor de investiţii, prin alocarea unui miliard de euro anual”. Noile spitale n-au văzut nici măcar un euro şi ne aflăm la finele anului 2010.

Tot în aprilie 2009 s-a anunţat că guvernul a aprobat programul de investiţii în infrastructura spitalicească şi chiar a enumerat judeţele: Iaşi, Neamţ, Dolj, Timiş, Arad, Prahova, Cluj, Bistriţa-Năsăud, iar în formula parteneriat public-privat – Constanţa, Brăila-Galaţi, Argeş, Bacău, Mureş, Braşov, Bucureşti.

Dvs., stimaţi cititori, aţi auzit să fi început construcţia vreunui spital în aceste localităţi?

Interpelare Anca Boagiu: „Ce se întâmplă cu spitalele promise la aderarea în UE?”

Nu ştim dacă, ajunsă acum în poziţia de ministru (e drept, nu la Sănătate), doamna Anca Boagiu ar mai face o asemenea interpelare în Senat. Am considerat-o curajoasă la vremea ei şi de aceea o reproducem in extenso:

„Interpelarea este adresată domnului Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, şi are ca subiect stadiul implementării proiectelor de construcţie a spitalelor regionale.

Înainte de data aderării, respectiv 1 ianuarie 2007, România a transmis Comisiei Europene planurile sale de dezvoltare, Cadrul strategic naţional şi, implicit, programul de dezvoltare regional, care includea şi construcţia a şapte spitale regionale, unul dintre ele fiind preconizat a fi construit chiar în municipiul Bucureşti. Din nefericire, în luna mai a anului 2008, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, a anunţat că în următorii patru ani se vor construi în România 32 de spitale noi, o investiţie estimată la 2,7 miliarde euro. În acelaşi timp, în Timişoara, Iaşi, Craiova şi Târgu Mureş urmau să fie construite spitale regionale de urgenţă, în timp ce în 18 judeţe urmau să fie construite, până în anul 2012, spitale de urgenţă judeţene. Pe lângă cele patru spitale regionale şi cele 18 judeţene de urgenţă, investiţiile vizau şi 10 spitale municipale, orăşeneşti şi comunale.

De curând aţi anunţat lansarea unui Program de colaborare, până în 2013, cu Banca Mondială, în scopul dezvoltării Strategiei în domeniul sănătăţii şi, punctual, pentru evaluarea necesităţii şi a condiţiilor implementării programului de construcţie şi reabilitare a unor spitale în România, ţinând cont şi de restricţiile bugetare. Având în vedere că Programul Operaţional Regional 2007-2013, în axa 1.2.1, Aria A – «Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii pentru serviciile de sănătate», dezvoltat în România, prevede finanţarea din Fondul European de Dezvoltare Regională a «Reabilitării, modernizării şi echipării ambulatoriilor din spitale», dar şi «Modernizarea şi echiparea secţiilor de urgenţă din cadrul spitalelor regionale», am rugămintea să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

Care este stadiul construcţiei spitalelor regionale aprobate în Strategia Ministerului Sănătăţii?

În ce măsură este posibil ca noua strategie – pe care o veţi dezvolta în parteneriatul cu Banca Mondială – să modifice şi lista spitalelor regionale care urmează a fi construite, menţionând aici că ne-am menţine şi angajamentele de dinainte de data aderării, fără a mai gândi doar politic, în campanie electorală?

Care estimaţi ca va fi rata de absorbţie a fondurilor alocate pentru axa 1.2.1, Aria A din Programul Operaţional Regional, având în vedere că alocarea maximă pentru un proiect privind secţiile de urgenţă din spitalele regionale este de 25.000.000 euro? Vă mulţumesc”.

Doamna Boagiu avea dreptate. Dacă tot s-a ratat construcţia noilor spitale din banii strânşi pe taxa pe viciu, măcar din cei luaţi cu lopata de la FMI şi UE se puteau edifica.

Acum, Vlădescu vrea


Aşadar, guvernul Tăriceanu a lăsat „la cheie” opt proiecte pentru spitale ultramoderne, inclusiv bani pentru primul an de construcţie. Noii guvernanţi au uitat repede de acest proiect important. Reacţia ministrului de Finanţe Sebastian Vlădescu a fost una umorală: „Eu nu semnez. Este un proiect nociv pentru ţară”. Ministrul lovea în Nicolăescu (gurile rele spun că au avut împreună o firmă şi au ajuns la conflict). De fapt, proiectul începuse înainte de ministeriatul lui Nicolăescu. Acum dl Vlădescu recunoaşte că ar fi fost un proiect nemaipomenit pentru România.

Între timp, fondurile strânse din taxa pe viciu şi destinate cu precădere construcţiei de spitale au fost „sifonate”, cum se spune. Un control pe această temă ar scoate la suprafaţă deturnări de proporţii. Taxa pe viciu a devenit viciu de folosinţă a banilor publici.

Dacă banii destinaţi noilor spitale au dispărut şi nici bugetul nu mai poate suporta proiectul, firmele care au câştigat licitaţiile mai curând finanţează ele lucrările dacă Ministerul Sănătăţii doreşte cu adevărat să realizeze acest splendid proiect ce ar modifica radical sistemul sanitar. Numai dacă ministerul este partener. Fiind aprobate prin hotărâre de guvern, aceste proiecte de spitale nu pot fi anulate decât tot printr-o hotărâre de guvern. Conform HG 111/2006, sursele de finanţare pot fi asigurate fie de partenerul străin, fie de la buget. Firmele care au câştigat licitaţiile au ţinut blocate garanţii de bună execuţie de volum financiar mare, iar în cazul anulării proiectelor, pot cere dezdăunări de valoare mare, care pot fi imputabile.

Pentru finanţare, antreprenorii au găsit şi soluţii alternative, dacă Guvernul ar dori cu adevărat să se aplece asupra sistemului de sănătate. Modalităţile alternative pentru obţinerea finanţării sunt depistate chiar de către antreprenori.

La noi se tot induc vinovaţii pentru sistemul de sănătate muribund: medicii. Îi dăm înainte cu „plicul”, cu plăţile „pe sub masă”. Ne oripilăm că frecvent se dau atenţii la doctori pentru un tratament mai bun sau bacşiş la infirmieră. Indiferent câţi medici vom pune la zid, fără o asemenea reţea de spitale nu se va face nimic. Serviciile de sănătate în spitale adevărate reprezintă un drept social al fiecărui român. De aceea, sistemul sanitar românesc avea nevoie de terapie intensivă. Cu asemenea unităţi spitaliceşti noi, practic, sistemul nu era reformat, ci schimbat din temelii. Fiecare leu deturnat înseamnă multe vieţi puse în pericol.

Dacă nu se renunţa la proiect, la această oră pacienţii din România ar fi avut parte de aceleaşi standarde cu ceilalţi europeni. Nu mai ţinem de mult pasul cu tehnologia. Aceste opt spitale ar fi avut dotări mai bune ca multe din Europa, pentru că ar fi fost de ultimă generaţie.

Oricât s-ar dezvolta clinicile particulare, procedurile complexe şi costisitoare rămân tot în grija sectorului public. Sistemul privat nu poate prelua toate problemele de sănătate ale românilor.

Dezinteresul politic faţă de sistemul de sănătate este vizibil, nu şi atenţiile grase care s-ar lua pentru demararea lucrărilor. Uneori indiferenţa ucide, dar în cazul nostru, când totul era pregătit pentru a avea şi noi la această oră măcar opt spitale regionale ca lumea, este vorba de încăpăţânare: nu demarăm nimic până ce firmele care au câştigat licitaţiile nu „mişcă”. Proiectele sunt lăsate baltă doar pentru faptul că antreprenorii – firme serioase din Europa – încă nu s-au obişnuit cu obiceiul pământului.

Concluzia: vina este a românilor că se îmbolnăvesc, nu şi a celor care au ratat posibilitatea României de a scoate sistemul sanitar de sub perfuzii.

(preluare din „Ziarul Timpul„)

Petre Mihai Băcanu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.