Cum s-a văzut eliberarea lui Voiculescu la Antena 3

Vedetele Antenei 3 s-au întrecut în a-și exprima bucuria, dar și revolta, în primele reacții la eliberarea lui Dan Voiculescu din închisoare.

Realizatorul Antenei 3 Mircea Badea a declarat marți la postul de televiziune, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea de eliberare condiţionată, că și-au „luat ostaticul înapoi” și că se simte „mult mai dezinhibat”.

„Această decizie nu este o reparație pentru Dan Voiculescu care a suferit o mare nedreptate. El a fost luat ostatic de un sistem mafiot care a provocat foarte multă suferință complet nemeritată familiei sale și apropiaților săi și, desigur, lui Dan Voiculescu. De ce? Doar pentru că Dan Voiculescu nu a vrut să deservească un sistem care era ticăloșit și pe care l-am denunțat, în fiecare zi, ca fiind ticăloșit. Ne-am luat ostaticul înapoi. Pe persoană fizică fac următoarea declarație: Mă simt mult mai dezinhibat decât aș fi fost până acum din motive evidente pe care tacit sper că multă lume le-a înțeles. Aceasta nu este o reparație morală pentru Dan Voiculescu. Pur și simplu a făcut fracția respectivă. Ca atare, trebuia să vină această decizie. A făcut foarte multă pușcărie. Și o zi de închisoare era nemeritată având în vedere acel dosar dement. Mă bucur că omul pe care îl consider camaradul meu, Dan Voiculescu este, în sfârșit, eliberat. Astfel, domnia sa și familia ajung la finalul unei suferințe absolut oribile cu atât mai mult cu cât încarcerarea sa a fost nedreaptă. Pentru că sistemul nu îl mai ține ostatic pe Dan Voiculescu, mă consider, la rândul meu, eliberat de o presiune psihică permanentă pe care nu am verbalizat-o, dar care a existat în mod tacit. Mă consider dezinhibat pentru că repet – ne-am luat ostaticul înapoi. Cine ar trebui să facă dreptate? Desigur… ceea ce numim noi justiție, dar actuala justiție în forma în care este ea nu cred că va face mare brânză (…). Avem o justiție influențabilă, supusă, temătoare”, a spus Badea.

La rândul său, directorul Antenei 3 Mihai Gâdea a comentat eliberarea, afirmând că au fost trei ani de „coșmar”.

”Decizia de astăzi a instanței este una care nu are cum să nu te bucure, după trei ani de coșmar, de iad, de decizie nedreaptă. (…) Pe de altă parte, după aproape trei ani de zile, decizia de astăzi nu poate să te bucure până la urmă foarte tare pentru că din viața unor oameni au fost furați niște ani. Într-un mod nedrept, de către un procuror care este acuzat de fapte grave de corupție, de o judecătoare care a fost exclusă din magistratură de către judecătorii din CSM, după ce Băsescu și tot sistemul său opresiv au făcut ceea ce nu a făcut nimeni în România în ultimii 27 de ani”, a spus Mihai Gâdea, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Gâdea a subliniat însă că rămân foarte multe semne de întrebare în legătură cu acest dosar și că adevărul trebuie căutat în continuare.

Primele imagini și declarații după eliberare-Planul lui Dan Voiculescu: „Pe viață și pe moarte”

Relatare din spital-Lift special pentru Voiculescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8500 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.