Cum s-au folosit bani europeni pentru distrugerea unui parc celebru

Decizia Primăriei Sectorului 6 al Municipiului București de a face o nouă investiţie în Parcul Drumul Taberei prin distrugerea totală a amenajărilor şi dotărilor existente nu a respectat principiile economicității și eficienței în condițiile în care prin aceste lucrări nu a fost amenajat un spațiu verde nou sau unul degradat, investițiile anterioare de peste 3 milioane de lei fiind distruse în totalitate, se arată într-un raport al Curții de Conturi. Conform instituției, investițiile în parcul Drumul Taberei, cel mai mare din sector, reprezintă un exemplu de fundamentare nejudicioasă a cheltuielilor pentru amenajare spații verzi și singura care a beneficiat de fonduri europene.

„Din auditul efectuat a rezultat faptul că în cazul parcului Drumul Taberei lucrările de amenajare a terenului nu au avut ca rezultat creşterea suprafețelor verzi sau regenerarea vegetaţiei în spaţiile verzi degradate în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene. În acest sens, Sectorul 6 nu a făcut o analiză judicioasă în ce priveşte decizia de a face o investiţie în Parcul Drumul Taberei pe acelaşi amplasament, prin distrugerea totală a amenajărilor şi dotărilor existente şi lipsirea locuitorilor de beneficiul celui mai mare parc al Sectorului pentru o perioadă de minim doi ani, în loc să reabiliteze alte spaţii verzi degradate sau să identifice alte amplasamente pentru un parc, cu atât mai mult cu cât în acest Sector indicele de spațiu verde per capita, calculat în baza Cadastrului verde, este de 16,76 mp/locuitor, sub media Capitalei”, se arată în document.

Conform Curții, s-a luat decizia înlocuirii unei vegetaţii abundente dezvoltată într-o perioadă lungă de timp, care a necesitat investiţii şi cheltuieli anuale însemnate, cu un parc tematic cu vegetaţie redusă, fapt discutabil din punct de vedere al protejării şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu și care va genera creșterea cheltuielilor bugetare pentru întreținerea acestuia în perioada următoare.

Astfel, susțin reprezentanții Curții, în scopul modernizării arhitecturale şi peisagistice a parcului de agrement „Drumul Taberei”, prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 13/25.02.2010 s-au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru lucrarea de „Modernizare arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei”. Prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 15/25.02.2010 s-a aprobat Cofinanţarea proiectelor de „Modernizare arhitecturală şi peisagistică a parcului Drumul Taberei” şi „Achiziţionarea şi instalarea sistemului de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în Parcul Drumul Taberei”. Conform contractului de finanţare nr. 2210/01.09.2011 în valoare de 75.188 mii lei, din care contribuţie nerambursabilă în sumă de 59.544 mii lei, încheiat de Primăria Sectorului 6, în Parcul Drumul Taberei au fost începute lucrări de modernizare arhitecturală şi peisagistică a parcului conform contractului de execuţie lucrări nr.24/17.04.2012 în valoare de 63.566 mii lei.

În scopul efectuării investiției, anul 2011, ADPDU Sector 6 a predat în administrare parcul Drumul Taberei către Direcţia de Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 6, ca titular al investiției. Din procesul verbal privind predarea parcului de agrement „Drumul Taberei”, din administrarea ADPDU Sectorul 6 la Direcţia de Investiţii din Primăria Sectorului 6 rezultă că pe acest amplasament au fost realizate în perioada anterioară investiții importante concretizate în principal în: locuri de joacă pentru copii, zone de agrement, spații verzi amenajate integral cu gazon și material dendofloricol, reţele de alimentare cu apă pentru irigarea spaţiilor verzi și alte elemente de mobilier urban. În evidența contabilă a ADPDU Sectorul 6, parcul „Drumul Taberei” figura la data de 31.12.2014 cu un patrimoniu în valoare totală de 3.392 mii lei. În anul 2012, Primăria Sectorului 6 procedează la predarea amplasamentului Parc Drumul Taberei Sector 6 către firma care urma să realizeze lucrările contactate conform procesului verbal înregistrat sub nr. 4.096/13.12.2012.

Predarea amplasamentului s-a făcut „în vederea începerii lucrărilor de modernizarearhitecturală și peisagistică, achiziționarea și instalarea sistemului de supraveghere video pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în Drumul Taberei”. În condițiile menționate, Direcția de Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 6 a efectuat, începând cu anul 2013, lucrări de modernizare arhitecturală și peisagistică în cadrul parcului de agrement „Drumul Taberei”.
Din audit a rezultat că, în prezent, nu se cunoaște cu certitudine situația dotărilor anterioare din componența parcului „Drumul Taberei”, din situația prezentată de conducerea entității rezultând că elementele patrimoniale au fost parțial casate (fără a fi în totalitate dezmembrate), deteriorate, transferate la alte secții în vederea remontării sau existente în depozitele secțiilor „Semnalizare rutieră” și „Dotări”.

Începând cu anul 2013 în cadrul ADPDU Sectorul 6 nu s-au luat măsuri de clarificare a situației patrimoniale a parcului „Drumul Taberei” în condițiile în care, conform art. 23 al 4) lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare, directorul general răspunde de: „integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituției pe care o conduce”, existând o slabă preocupare din partea managementului în gospodărirea patrimoniului şi asigurarea integrităţii acestuia. Deși evidențiate scriptic în contabilitate, dotările din parcul „Drumul Taberei”, nu au fost cuprinse în operațiunea de inventariere pentru anul 2014, comisiile de inventariere, atât centrală, cât și subcomisia 8, Drumul Taberei 2, din cadrul ADPDU Sectorul 6 nefăcând nicio mențiune în acest sens.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.