În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare și, de atunci, se marchează Ziua Mondială a Fericirii. Institutul de Cercetare a Calității Vieții – Academia Română propune două articole pe această temă. Sociologii au analizat indicatorii subiectivi de satisfacție cu viața și posibilitățile de măsurare a fericirii și au scris despre sărăcie și bunăstare subiectivă, locul fericirii în mixul calității vieții și evoluția bunăstării subiective în România.
De ce s-a banalizat conceptul de fericire
Dincolo de metodologie, care poate face obiectul unei analize distincte, teoriile psiho-sociologice privind nivelul de formare a aspirațiilor ne pot fi de folos. Explicații pentru acest paradox pot fi multiple. Este știut că diversitatea imensă în formarea nivelului de aspirație este dependentă atât de cadrele vieții exterioare, cât și de așteptările subiective interioare. Așa se explică de ce, în condiții de sărăcie severă, de lipsuri mari pentru grupuri vulnerabile, înțelegerea fericirii/satisfacției subiective cu viața este redusă/coborâtă adesea la nevoi strict biologice – de supraviețuire: hrană, locuință, securitate etc. Toate aceste nevoi elementare ale omului, într-o normalitate a organizării sociale și umane, prin însuși dreptul fundamental al omului la viață, se presupun a fi automat asigurate. Desigur, există social și un nivel al aspirațiilor impus de un cadru de referință valoric al societății, așa cum apare pe fundalul unei dezvoltări sociale, culturale, morale etc., la un moment dat. Deseori, mai ales la nivelul cunoașterii comune, apare tentația de a banaliza consistența teoretică a conceptului de fericire. Se pornește de la premisa simplă că fericirea definește seria unor evenimente cu semnificație pentru trăirile subiective: o stare spirituală de mulțumire/împlinire, rezultat al unor acțiuni cu sens pentru viață.
Nevoia de supraviețuire biologică
Probabil că românii foarte săraci, din cauza stării de deprivare materială severă, au un nivel de aspirație foarte redus comparativ cu cei care au o viață normală. Din cauza greutăților vieții, e explicabil ca așteptările să fie centrate pe nevoi de supraviețuire biologică și mai puțin pe cele spirituale, de realizare personală. Satisfacerea acestor nevoi elementare biologic este considerată de cei nevoiași ca împlinire, satisfacție personală sau chiar fericire. Câteva exemple aici. Frecvent auzim: sunt fericit că am ce să mănânc azi, sunt fericit că am o casă cu acoperiș bun, sunt fericit că mi-am luat umbrela pentru că afară plouă, sunt fericit că am avut un discurs frumos azi, sunt fericit că am colegi buni la serviciu etc. Toate acestea, într-o normalitate a unei organizări moderne a vieții la nivel social și/sau individual, sunt incluse.
Am uitat ce înseamnă normalitatea?
Este normal să ai colegi buni într-o organizare rațională/eficientă a instituțiilor. Este normal să ai ce mânca în fiecare zi. Este normal să ai un acoperiș deasupra capului. Este normal să ai un discurs bun, dacă rolul tău azi este de orator și ești bine pregătit. Este normal să ai un mediu pozitiv, stimulativ, la muncă și colegi bine pregătiți profesional, dacă instituția/organizația are un management performant. Este normal să-ți iei umbrela și să te gândești înainte de a ieși din casă cum să te pregătești, dacă te uiți la prognoza meteo etc. Adesea, la nivelul cunoașterii comune, fericirea se reduce la o stare de simplă normalitate, iar, paradoxal, starea de anormalitate ia astfel locul normalității. Ar fi însă grav să ne obișnuim să gândim așa. De ce?
Perioadele de criză se caracterizează printr-un deficit structural acut în organizarea și funcționarea instituțiilor. Corelat, apare și un deficit de „bună guvernare“. Reacția de corecție din partea comunității, în acord cu o scară de valori acreditată de principii ale unei societăți democratice, moderne, trebuie să fie imediată. Fericirea, ca realizare subiectivă de sine, trebuie astfel să-și păstreze accesul la valori superioare de autoactualizare, autodefinire, autoperfecționare. Avem în vedere aici complexitatea omului ca ființă bio-psiho-socio-culturală, cu un statut social bine definit.
Morala acțiunii responsabile în alegerea stilului de viață
De aceea, în dorința de a ajunge la fericire, nu putem utiliza rețete/soluții prefabricate. Impunerea sau absolutizarea oricărui model de viață, presupunând că acesta ne poate duce spre satisfacție/fericire, va avea o orientare directivă/dirijistă pentru comportamentul uman. Fericirea, ca trăire intens subiectivă, respinge orice tentativă de manipulare a comportamentului. Imixtiunea în opțiunile de viață personală este interzisă, cu precizarea ca alegerile să se înscrie într-un cadru valoric-normativ al organizării sociale. De aceea, vorbind despre soluții pentru atingerea fericirii, aș recurge mai degrabă la o morală a acțiunii responsabile în alegerea stilului de viață. Aceasta trebuie să elimine efectele negative/distructive ale acțiunilor noastre asupra celorlalți sau a mediului înconjurător, indiferent că sunt intenționate sau neintenționate, directe sau indirecte. Morala kantiană, prin imperativul categoric, ne formulează o cerință esențială de desfășurare a acțiunilor noastre prin raportare la viața celorlalți. Ea se bazează pe o responsabilitate interioară a acțiunilor în desfășurare, dar și a efectelor produse în timp. Imperativul categoric kantian spune: „Acționează în așa fel ca maxima voinței tale să devină o lege universală“. În acest context, o morală machiavelică, cu justificări de tipul „scopul scuză mijloacele“, este exclusă aici. Ea rămâne un atribut al unei organizări sociale de tip primitiv.
Ești fericit prin efectele acțiunilor tale
Este bine cunoscut că nu poți fi fericit când prin efectele acțiunii tale, dorite sau nedorite, directe sau indirecte, așteptate sau neașteptate, produci suferință, nefericire celorlalți. După cum nu poți fi fericit, chiar în condiții de maximă opulență, când ești înconjurat de o masă mare de oameni nefericiți.
Fericire și libertate
Fericirea presupune o morală a acțiunii împreună fondată pe o etică a responsabilității colective. Fericirea este susținută de un climat prietenos al relațiilor interpersonale, bazat pe „un model valoric cultural de viață“ (o cultură a relațiilor interpersonale). Fericirea are nevoie de o democrație reală, autentică, consolidată, versus una zgomotoasă și extrem de fragilă.
De aceea, fericirea a fost și va rămâne strâns legată de nevoia unui spațiu propriu al libertății de gândire și de acțiune (de prezența unei „culturi a libertății“ versus o „cultură a tăcerii“).
Toate acestea ar putea deveni un vis frumos și pentru România, dacă am respecta normele morale în acțiunile sociale și individuale. (Analiză preluată de aici)
Prof. dr. Elena Zamfir
Cât de fericiți sunt românii?
De 3-4 decenii se vorbește din ce în ce mai mult despre bunăstarea subiectivă ca despre una dintre țintele esențiale ale modului de organizare a societății. Aceasta presupune un mix în care oamenii se autodefinesc drept fericiți, satisfăcuți cu viața.
Ținta cu pricina este azi preluată ca atare de către state și entități transnaționale, ca element central al obiectivelor lor. Problema bunăstării subiective este determinarea sa culturală. Oamenii sunt, de regulă, atât de fericiți cât cultura satisfacției de unde trăiesc le-o permite. Suntem socializați în interiorul unor norme sociale care ne învață pas cu pas pe unde se află nivelul nostru de fericire. În medie, societățile umane tind să mențină a lor satisfacție în jurul aceluiași punct, fără a cunoaște suișuri sau coborâșuri imediate. Schimbările apar, dar devin vizibile la distanțe lungi în timp.
Satisfacția și fericirea oscilează în același ritm. O arată graficul din stânga. Găsim în el indicații privind evoluția bunăstării subiective în România postcomunistă. Am folosit în acest sens date din sondaje de opinie precum European Values Study, Word Values Survey, Eurbarometru și Romanian Election Studies. Se observă că, indiferent de cum i-am întreba pe oameni cât de mulțumiți sau de fericiți sunt, pe orice scală, există o stabilitate deosebită în ultimii 15 ani, cu mici oscilații, dublate de un trend ușor crescător. Aproximativ între 60 și 70% din români sunt mai degrabă fericiți decât nefericiți.
Mai interesant este însă să ne uităm la cum arată românii în raport cu alții. Mai întâi ne comparăm cu alte șase țări și privim la evoluția în timp, dată de Eurobarometre (este vorba aici doar despre satisfacția cu viața). Și se observă același trend ușor crescător, dar și faptul că distanța față de ceilalți este relativ constantă (ne apropriem însă de Italia). Suntem departe de Suedia sau Germania, dar aproape de Italia și Bulgaria. Am dorit ca, profitând de Ziua Fericirii, să reamintesc faptul că nu trăim într-o societate tocmai mulțumită, deși majoritatea românilor se declară mai degrabă satisfăcuți de felul în care arată viața lor. Comparația cu alte societăți europene ne este defavorabilă. Putem însă încheia optimist: suntem pe un trend ascendent.
Bogdan Voicu
Titlurile și intertitlurile aparțin redacției
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.