Cum ”salută” piețele financiare alegerea lui Iohannis

Înfrângerea surprinzătoare în alegerile prezidenţiale a premierului Victor Ponta ar putea duce la noi creşteri ale obligaţiunilor României, relatează Bloomberg, potrivit MEDIAFAX.

Preţul obligaţiunilor României cu scadenţa în octombrie 2024 a crescut zilnic începând din 16 noiembrie, când alegerile au fost câştigate de preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis. Acesta a câştigat scrutinul cu promisiunile de a combate corupţia şi a întări domnia legii, în a doua cea mai săracă ţară din UE, notează Bloomberg.

„Nu este nicio îndoială că acest lucru va îmbunătăţi politicile fiscale şi întreaga economie. Rezultatul alegerilor va avea ca rezultat mai multă transparenţă în guvern”, a declarat la Bucureşti preşedintele Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius, într-un interviu.

Eurobondurile României au generat în acest an un câştig de 14%, cel mai mare între nouă pieţe din regiune, susţinute de reducerea deficitului bugetar şi de respectarea ţintelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional, potrivit Bloomberg.

Pe termen scurt ar putea apărea turbulenţe, în condiţiile în care Iohannis şi Ponta, care a rămas premier, încep să lucreze împreună, dar împărţirea puterii va fi bună pentru ţară, consideră Roxana Hulea, analist la Societe Generale în Londra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.