Cum se îngrijește orhideea

Există peste 30.000 de specii de orhidee, dar cea mai răspândită este Phalaenopsis, sau orhideea-fluture, pe care o găsim și la noi. Plantă de apartament foarte apreciată, orhideea poate înflori de mai multe ori într-un an, din iarnă până în primăvară. Dacă este bine îngrijită și sunt respectate anumite reguli, florile se pot menține chiar și trei luni.

Cea mai bună temperatură este între 21 și 29 de grade Celsius, când, datorită faptului că îi priește căldura, poate crește rapid. Odată apăruţi bobocii, ai grijă să n-o supui la treceri bruşte de la o temperatură la alta, altfel îi vei pierde.

În comparație cu alte plante, orhideea nu poate reţine apă după udări, de aceea trebuie udată des, ori de câte ori pământul este aproape uscat. Mai există și varianta prin care orhideea poate fi lăsată 10-15 minute în baie de apă, apoi lăsată să se scurgă. Poți repeta operațiunea peste șapte zile. Orhideei îi merge bine dacă este pusă la o fereastră unde razele soarelui n-o pot ajunge direct prea multe ore pe zi.

Ai grijă la culoarea frunzelor!

Când acestea au culoarea galben-verzui, este semn că stă prea mult la lumină puternică. Se mulţumeşte şi cu lumina artificială, doar că are nevoie de o expunere de aproape 16 ore pe zi. Se poate dezvolta bine chiar dacă o aşezi în bucătărie sau în baie, pentru că adoră umiditatea, iar aceste locuri i-o oferă din plin.

O dată la trei ani, după ce a înflorit, o poţi trece în alt ghiveci. Dacă are rădăcinile lipite de pereţii vasului în care a stat, mai bine spargi vasul decât să le rupi. Apoi, le cureţi de pământ, de părţile putrezite şi aşezi planta în pământ nou. Abia la trei săptămâni după aceea o poţi uda din nou.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.