Cum se mai apără familia Băsescu în afacerea „mondială”

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a depus luni, la DNA, o scrisoare primită în arest de clientul său de la Nati Meir, în care acesta reclamă faptul că avocatul Pavel Abraham ar fi încercat să îl convingă să dea declaraţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

„Azi am adus la cunoştinţa DNA scrisoarea primită de către Mircea Băsescu în arest de la Nati Meir, (…) în care Nati Meir spune despre domnul avocat Pavel Abraham că s-ar putea face vinovat de anumite fapte de corupţie. Noi am adus la cunoştinţa organelor de anchetă acest lucru”, a declarat avocatul Nelu Taşcă, la ieşirea din sediul DNA, citat de Mediafax.

Avocatul lui Mircea Băsescu a spus că este vorba despre „un fel de denunţ”, precizând că în această scrisoare Nati Meir reclamă faptul că i s-a promis că dacă va da declaraţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu, va primi anumite avantaje.

Avocatul a susţinut că Pavel Abraham, actualul apărător al familiei Bercea, a avut încheiat un contract de asistenţă juridică cu Nati Meir, în anul 2012.

Nati Meir este în penitenciar, după ce a fost condamnat în două dosare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.