Cum se vinde o țară pe bucăți

Obligată de FMI, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană să privatizeze cea mai mare parte a economiei, Grecia se găsește între Scylla și Charybda în toate domeniile strategice.

Guvernul de la Atena se pregătește să privatizeze companiile de transport și de distribuție a gazului natural, DEPA și DESFA, însă se pare ca nu au de ales decât între companii rusești. Astfel, pe de o parte, UE și FMI forțează mâna Greciei pentru a vinde ramurile strategice ale economiei în cazul în care dorește să-și primească tranșele de câte 6-8 miliarde de euro din programul de asistență, iar pe de altă parte Bruxelles-ul și Washingtonul transmit sfaturi ’’prietenești’’ la Atena, pentru ca guvernul să nu permită Rusiei să pună mâna pe infrastructura energetică a țării.

În prima încercare de privatizare a DEPA și DESFA s-au arătat interesate Gazprom și Sintez, două companii rusești. Singura companie întrucâtva străiăa de Federația Rusă a fost SOCAR-compania națională din Azerbaidjan.

Potrivit publicației Kathimerini, Grecia încearcă să împace cele două directive primite din Occident, mergând pe ideea de a vinde DEPA către Gazprom și DESFA către SOCAR. Guvernul elen mizează pe ceea ce la București ar fi perceput ca o mare înfrângere strategică: alegerea conductei Trans-Adriatice in defavoarea Nabucco pentru transportul gazelor naturale de la exploatarea azeră Shah Deniz II din Marea Caspică. Iar Atena speră că implicarea SOCAR (acționar important la Shah Deniz) în afacerile din Grecia ar favoriza alegerea TAP, în detrimentul Nabucco. Oricum , decizia este în mâna președintelui autoritar Ilham Aliev, curtat acum de mai toți liderii occidentali.

Numai că Gazprom s-a retras în ultima zi de înscriere la licitația pentru preluarea DEPA, cu toate că guvernul de la Atena a extins termenele. Se pare că cele 900 de milioane de euro nu au convenit Gazpromului, dar întregul proces de privatizare a provocat o adevărată psihoză în Grecia.

Și nu sunt singurele lucruri care se scot la vânzare în Grecia. Până în 2015, guvernul a decis să restructureze producătorul național de electricitate-DEI, iar până în 2016 să îl privatizeze. Se mai scoate la vânzare fostul aeroport Ellenikon, din apropierea Atenei, cu o suprafață de trei ori mai mare decât principatul Monaco, cu ieșire la mare-un loc ideal pentru proiecte turistice. Se mai vinde compania de ditribuție a apei din Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia (interesată este o companie israeliană, care are în vedere reducerea cu cel putin 60% a numărului de angajați și externalizarea serviciilor).

Rusia este interesată de privatizarea portului Salonic, care se va face la pachet cu compania feroviară TrainOSE și compania de întreținere a materialului rulant Rosco. Ultimele două sunt estimate la 40 de milioane de euro, în timp ce pentru privatizarea portului Salonic, guvernul elen vrea să pornească de la 100 de milioane de euro, scrie The Moscow Times. Interesată de această oferta este compania feroviară din Federația Rusă, condusă de Vladimir Yakunin.

Până acum, singura privatizare cu adevărat încheiată este cea a monopolului pariurilor sportive din Grecia, OPAP, care a fost preluat de un fond greco-ceh, pentru 700 de milioane de euro.

Aceasta este Grecia de dincolo de dramele personale-tărâmul ideal pentru afaceri intermediate de TAIPED, nou înființata agenție pentru privatizare, și de cele câteva zeci de consilieri europeni plasați în posturi cheie în ministere și aflați sub comandata neamțului Horst Reichenbach, șeful așa-numitei Task Force Greece.

Și ar mai fi și saga exploatărilor aurifere din Grecia. La mijlocul lunii mai au avut loc proteste de amploare în peninsula Halkidiki, acolo unde compania canadiană Eldoradao Gold dorește să înceapă exploatarea aurului, dupa ce a obținut aprobarea guvernului de la Atena. Localnicii, care au ieșit cu miile în stradă, consideră ca proiectul va duce la scăderea veniturilor obținute din turism. Eldorado Gold, compania care deţine 80% din acţiunile Deva Gold, vroia să investească la Certej, în judeţul Hunedoara, 270 de milioane de dolari şi să extragă în medie, anual, începând din 2015, peste 4 tone de aur şi 20,5 tone de argint.

De un timp, radicalii de stânga din Grecia, atât de îndrăgiți de electorat în urmă cu exact un an și care au pus Bruxelles-ul pe jar când erau la un pas de a forma guvernul, aproape că au dispărut. Liderul stângii radicale, a doua forță din parlament, tânărul Alexis Tsipras, este mulțumit că FMI a recuoscut în două rânduri că s-a înșelat în privința programului de austeritate pentru Grecia și mai spune că țara sa ’’a fost un cobai pentru o schimbare istorică.’’ ’’S-a încercat în forță: distrugerea pactului social, distrugerea statului bunăstării, vânzarea întregii capacități de producție a țării. Acum acest experiment este gata să fie exportat în restul Europei.’’

’’Nu ne așteptăm la o schimbare. Troica a admis că a făcut o greșeala, dar in același timp cere aplicarea acestei greșeli. Deși creditorii Greciei arată că programul este prost, insistența premierului de a aplica memorandumul catastrofal arată că el a pierdut contactul cu realitatea’’, spune Tsipras, într-un interviu pentru AP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.