Cum şi cine face planuri de pensionare la 100 de ani

Vârsta de pensionare ar trebui să urce până la 70 de ani, în ţările prospere, iar până în 2050, până la 100 de ani, conform unui raport prezentat de BBC.

Potrivit Forumului Economic Mondial, angajaţii vor continua să muncească până la vârsta de 70 de ani, în ţări precum Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia şi Canada.

Creşterea va fi necesară deoarece numărul oamenilor care au peste 65 de ani se va tripla, ajungând la 2,1 miliarde până în 2050. Michael Drexler, directorul sistemelor de finanţe şi infrastuctură de la Forumul Economic Mondial, spune că această creştere a longevităţii este echivalentul financiar al schimbărilor climatice. „Trebuie să conştientizăm şi să acceptăm că aceste consecinţe negative vor afecta viitorul generaţiilor ce vin“, susţine el.

Referitor la Marea Britanie, vârsta de pensionare va creşte de la 65 la 68, până în 2046. Un raport al Departartamentului pentru Muncă şi Pensii, întocmit în 2017, relevă faptul că angajaţii care au în prezent 30 de ani nu se vor pensiona mai devreme de 70 de ani. Raportul Forumului, numit „Vom trăi până la 100 de ani – Cum ne vom permite acest lucru“, spune că guvernele ar trebui să le uşureze munca angajaţilor care vor fi la un moment dat la pensie şi a lăudat reformele recente din Anglia. Mai mult de 6 milioane de angajaţi britanici sunt înscrişi automat la un plan de economii pentru pensii, însă majoritatea se tem că li se reţin prea mulţi bani, iar perioada de care vor profita de economii se reduce.

Cetăţenii îngraşă fondurile de pensii

Forumul Economic Mondial susţine că suma alocată economiilor de pensie va creşte de la 70 de dolari până la 400 de dolari până în 2050 în cazul a opt ţări incluse în studiu: Australia, Canada, China, India, Japonia, Olanda, Marea Britanie şi Statele Unite.

Diferenţa este suma de bani solicitată în fiecare ţară pentru a asigura un venit de pensionare egal cu 70% din venitul de pre-pensionare al unei persoane. Jacques Goulet, preşedintele companiei Wealth at Mercer, care a colaborat cu Forumul pentru acest studiu, spune că problema a ajuns la un punct critic. „Nu există o rezolvare ca un glonţ de argint pentru această diferenţă de bani pentru pensie. Indivizii trebuie să încerce să economisească mai mult pe cont propriu, iar guvernele şi sectorul privat îi vor susţine cu ajutorul programelor specializate“, susţine Jacques Goulet. Conform echipei Forumului Economic Mondial, ţările ar trebui să lucreze la unison şi să combine datele despre pensiile cetăţenilor pentru a oferi angajaţilor o imagine completă a poziţiei lor financiare. Acesta citează Danemarca, unde o platformă online colaborează şi furnizează oamenilor informaţii privind pensiile şi detalii despre diferitele lor conturi de economii de pensii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.