Cum spăla bani publici şi cum făcea bani negri preşedintele ANAF?

Cu câteva zile înainte de demiterea sa, am prezentat o declaraţie de presă intitulată „Şeful Fiscului vinde cartele telefonice. De la Satu Mare la Constanţa”, în care am arătat că preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, comercializează cartele de telefonie mobilă în benzinăriile Lukoil, Rompetrol şi OMV Petrom din toată ţara, prin firma Dial-Ton Arad, în care sunt implicaţi soţia sa Andreea Blejnar, socrul său Toader Buzabrici Filipescu şi prietenul său Clim Mitruţă. După câteva zile de la pierderea şefiei ANAF, voi arăta, în baza unei sesizări ample şi detaliate primite de la Arad, cum preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, şi fostul său director  de cabinet Codruţ Marta sunt acuzaţi, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, că ar spăla bani publici prin societăţile comerciale Glasul Aradului SRL şi La Reclama SRL din Arad. Sorin Blejnar, Codruţ Marta şi Nicolae Ioţcu  sunt originari din aceeaşi comună, Săvârşin, din judeţul Arad, au fost colegi în Garda Financiară şi au fost promovaţi în funcţii la nivel naţional cu susţinerea politică a Organizaţiei judeţene Arad a PDL, condusă de ex-vicepremierul Gheorghe Seculici şi de ginerele său, primarul Gheorghe Falcă.

SC Glasul Aradului SRL are ca obiect principal de activitate editarea ziarului Glasul Aradului. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, SC Glasul Aradului SRL are doi asociaţi, fiecare cu o cotă de 50% din capitalul social: Codruţ Marta şi SC Twenty Two Media SRL. Societatea din Bucureşti este considerată o firmă fantomă, având sediul într-un fost bloc de nefamilişti din Sectorul 2 (Aleea Pantelimon nr. 8 bloc 7 scara B etaj 2 ap. 23) în care sunt înregistrate mai multe persoane într-o cameră şi nu există nicio inscripţie cu denumirea firmei (SC Twenty Two Media SRL). Administratorul SC Glasul Aradului SRL este Gabriel Buzna, un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu. Având ca obiect principal de activitate publicitatea, SC La Reclama SRL are ca asociat unic şi administrator pe Gabriel Buzna.

Pentru a asigura finanţarea ziarului Glasul Aradului, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, îi obligă pe primarii PDL ai comunelor şi oraşelor din judeţul Arad să încheie contracte de publicitate, fără licitaţie, la sume cuprinse între 7.100 euro (pentru o jumătate de pagină de publicitate săptămânal) şi 15.000 euro (pentru o pagină de publicitate săptămânal) pe an, care sunt achitate din bani publici. Preşedintele Nicolae Ioţcu condiţionează alocarea sumelor de bani de către Consiliul Judeţean Arad pentru primăriile din judeţ de realizarea de reclamă în Glasul Aradului. De regulă, preşedintele Nicolae Ioţcu îi cheamă în biroul său pe primarii PDL din judeţ, unde îi obligă să semneze contracte de publicitate cu Glasul Aradului dacă doresc să primească bani pentru lucrări din comună sau oraş, iar la discuţii este prezent şi Gabriel Buzna care le spune primarilor suma. Primarii care nu se conformează sunt atacaţi în ziar până ce acceptă.

În contul publicităţii, fiecare primar PDL primeşte săptămânal 1000 de ziare pentru a le distribui, în ziua în care apare publicitatea de o jumătate de pagină sau de o pagină, în care sunt prezentate persoana şi activitatea primarului ori alte evenimente favorabile PDL din localitatea respectivă. La oraşe precum Pecica, Nădlac sau Sebiş contractele de publicitate depăşesc suma de 15 000 euro, fiind încheiate cu Glasul Aradului în urma unor licitaţii măsluite la care sunt înscrise firme fantomă ca şi contracandidaţi. Se estimează că, în cursul anului 2010, prin această metodă au intrat în conturile SC Glasul Aradului SRL în jur de 200.000 de euro din banii publici ai primăriilor.

O altă modalitate prin care sunt alocaţi bani publici pentru Glasul Aradului este încheierea de contracte de publicitate cu ANAF, în baza cărora acest ziar publică în exclusivitate anunţurile de insolvenţă pentru societăţi comerciale din judeţul Arad. Prin aceste contracte de publicitate este încălcat regimul incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care asociatul principal Codruţ Marta era angajat al ANAF, în calitate de director de cabinet al preşedintelui ANAF. Mai mult, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, Marius Drăgănescu, cel care furnizează şi achită faptic publicitatea pentru ANAF, este tot consătean şi prieten cu Sorin Blejnar. Mulţi subalterni sunt contrariaţi de promovarea lui Drăgănescu în funcţia de şef al finanţelor publice ale judeţului Arad, după ce ani buni a fost tractorist la Săvârşin.

Conform unei interpelări pe care am adresat-o ministrului Finanţelor în data de 19 martie 2012, angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad au semnalat că directorul executiv Marius Drăgănescu ar fi valorificat, în cursul anului 2010, în mod dubios şi păgubos, respectiv la un preţ mult subevaluat, în urma unui telefon primit de la preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, cantitatea de 300 kg bijuterii de argint confiscată de organele vamale de la nişte cetăţeni italieni. Concret, ar fi valorificat bijuteriile unei firme din Bucureşti la preţul de numai 50 000 euro, deşi fuseseră evaluate la 300 000 de euro, rezultând că au fost comercializate la un preţ subevaluat de şase ori. Directorul Drăgănescu a refuzat să-mi comunice denumirea firmei şi preţul la care au fost valorificate bijuteriile de argint, iar ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, nu mi-a răspuns la interpelare până acum, ceea ce îmi întăreşte suspiciunea că fost comisă o faptă de natură penală. Nu este exclus ca o parte din profitul obţinut din această afacere veroasă să fi fost utilizată pentru finanţarea ziarului Glasul Aradului.

Banii publici de la primării şi de la ANAF sunt direcţionaţi ulterior de la SC Glasul Aradului SRL la SC La Reclama SRL, unde sunt spălaţi în bani curaţi. La ultimele alegeri locale şi parlamentare (în 2008) toţi candidaţii PDL din judeţul Arad au depus banii într-un cont comun care a fost gestionat prin firma La Reclama, care a derulat toate contractele de publicitate pentru afişe, bannere, fluturaşi, apariţii în ziar şi la televiziune.

Conform ultimelor bilanţuri postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, pe anul 2009 SC Glasul Aradului SRL (având 35 de angajaţi) a înregistrat o cifră de afaceri de 1 972 711 lei şi o pierdere de 788 691 lei, iar SC La Reclama SRL (având 12 angajaţi) a înregistrat o cifră de afaceri de 4 090 955 lei şi un profit de 95 262 lei.

Potrivit ultimei declaraţii de avere înregistrate în calitate de angajat al ANAF (în data de 19.10.2010), Codruţ Marta a acordat împrumuturi de 515 000 lei pentru SC La Reclama SRL  şi de 140 000 lei pentru SC Glasul Aradului SRL, în condiţiile în care în anul precedent (2009) a realizat venituri de 86 260 lei. Este evident că suma de 655 000 cu care Codruţ Marta a creditat cele două  firme arădene are o provenienţă dubioasă, fiind aproape sigur bani negri obţinuţi din alte afaceri ilicite.

În cursul lunii decembrie 2011, după ce am primit informaţii în baza cărora am formulat interpelarea „Cenzura presei prin SRI, DGIPI, DGA şi ANAF”, am transmis pe fax sesizarea de la Arad de la cabinetul meu parlamentar la cabinetele ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar,  şi primului adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, tustrei originari din judeţul Arad. ANAF nu mi-a comunicat niciun răspuns până azi. SRI mi-a comunicat că de competenţa sa sunt doar infracţiunile ce vizează siguranţa naţională, deşi de o vreme principalul serviciu secret din România se proclamă campion anticorupţie şi solicită dreptul de a face anchete penale. Rămâne de cercetat dacă răspunsul SRI nu constituie o favorizare a infractorului din partea generalului Coldea, care nu este străin de crima organizată din judeţul Arad. Şeful de facto al SRI este originar tot din judeţul Arad (din comuna Târnova) şi a fost promovat cu susţinerea politică a grupului Falcă  – Seculici. Angajaţi cu funcţii din serviciile secrete şi din parchete afirmă că generalul Coldea a blocat mai multe anchete la adresa lui Sorin Blejnar. Cu concursul lui Coldea, soţia prefectului de Arad, Cristina Bibarţ, căreia i-a fost naş de căsătorie, a fost numită director al Zonei Libere Curtici, unde a înflorit crima organizată, îndeosebi contrabanda. Potrivit unor subalterni, generalul Coldea a primit un pachet cu suma de 100.000 lei, prin intermediul şefului Direcţiei SRI Arad, colonelul Dan Ilie Calalb, a cărei provenienţă este suspectă.

Ministerul Administraţiei şi Internelor mi-a comunicat, în schimb, că sesizarea a fost transmisă la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, care a înregistrat-o cu număr unic la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi a transmis-o, spre competentă soluţionare, la Serviciul teritorial Timişoara al DNA, pentru a efectua cercetări sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani. Serviciul teritorial Timişoara al DNA a declanşat cercetări în acest sens împotriva numiţilor Sorin Blejnar, Codruţ Marta, Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă. Fostul şef de cabinet al lui Blejnar a plecat din România după declanşarea cercetărilor de către procurorii anticorupţie, ascunzându-se într-o locaţie din Viena.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, fostul său director de cabinet Codruţ Marta şi asociatul administrator Gabriel Buzna au fost asociaţi şi în unul din cele mai mari tunuri imobiliare din istoria Aradului. Concret, în 2005, soţia sa Andreea Blejnar, Codruţ Marta, Gabriel Buzna şi avocatul Radu Pascu au încheiat un contract de asociere şi au cumpărat un teren de 7,3 hectare, în zona comercială a municipiului Arad (în zona Grădişte, pe strada Zimandului), de la o societate imobiliară şi două persoane fizice. Conform contractului încheiat, principalul finanţator al asocierii a fost avocatul Radu Pascu, cu 90%, în timp de soţii Blejnar şi Codruţ Marta nu au avut nicio contribuţie. După aproape un an, o parte din teren a fost vândută la un preţ de cinci ori mai scump, iar în urma acestei vânzări soţii Blejnar au câştigat 583.000 euro (ridicaţi de la Raiffeisen Bank şi consemnaţi în declaraţia de avere a preşedintelui ANAF), deşi în asocierea iniţială nu puseseră nici un ban. În ultimul an, Sorin Blejnar a susţinut că din suma obţinută din vânzarea ternului din Arad şi-a cumpărat vila impozantă din Bucureşti (în cartierul Domenii strada Petru Creţu nr. 10), care este evaluată de experţii imobiliari la 2 milioane de euro.

Interesant este că terenul vândut la Arad de Blejnar and co a ajuns în proprietatea firmei Sarmis Expert, căreia i-a fost cesionat anterior dreptul de cumpărare de firma Ropotamo Expert. Cele două firme implicate în cumpărarea terenului ridică o serie de suspiciuni. Ambele firme figurează, conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, cu sediul în Bucureşti la aceeaşi adresă (Sectorul 1, str. General Berthelot nr. 43 – 45 etaj 1), dar actualmente nu mai funcţionează niciuna dintre ele în această locaţie. La SC Sarmis Expert SRL, căreia i-a fost schimbată ulterior denumirea în MLS Proiect Arad SRL, figurează ca asociaţi firmele Lazybush Developments AG din Berna (Elveţia) şi McCabrey McCall LLP din Newpark (Marea Britanie, Irlanda de Nord), care au fost reprezentate de acelaşi cetăţean român: Dumitru Corneliu Frunzescu. La SC Ropotamo Expert SRL figurează ca asociat unic firma Mivan Limited din Newpark (Marea Britanie, Irlanda de Nord). La firmele Sarmis Expert şi Ropotamo Expert figurează ca administrator acelaşi cetăţean britanic, Joseph Ivan McCabrey, despre care au apărut relatări în presa centrală că ar fi un antreprenor irlandez implicat în tranzacţii ilicite. Bate la ochi că cele două firme implicate în tranzacţia imobiliară de la Arad au un capital social derizoriu, respectiv 400 lei Sarmis Expert şi 200 lei Ropotamo Expert. Iar în anul tranzacţiei (2006) ambele firme au înregistrat pierderi: 723.242 lei Sarmis Expert şi 122.204 lei Ropotamo Expert.

Firma Ropotamo Expert a avut asocieri cu afaceristul libanezo-american Hassan Awdi, cunoscut ca patron al SC Rodipet SA. Fraţii Awdi au fost acuzaţi de spălare de bani în dosarul Rodipet, dar ancheta s-a întrerupt, în mod curios, exact în anul 2006, după încheierea tranzacţiei de la Arad. Ancheta a stagnat până recent, din cauza unui raport ANAF care nu a fost trimis către procurori. Sorin Blejnar exercita funcţia de comisar general adjunct al Gărzii Financiare Centrale în momentul acestei tranzacţii nebuloase. Instituţiile abilitate ar trebui să cerceteze dacă suma de 583.000 euro, obţinută pe gratis de familia Blejnar din tranzacţie, nu a reprezentat o mită mascată pentru tergiversarea şi muşamalizarea anchetei în dosarul de spălare de bani al fraţilor Awdi.

Prin prisma celor prezentate, adresez şefului Guvernului următoarea întrebare: Are Sorin Blejnar căderea morală şi profesională să controleze marile averi din România?

Senator

Valer Marian

 

 

 

Memoriul lui Ionel Avrămuţ

 

Stimate d-le senator Marian Valer,

            În cele ce urmează vă relatez un fapt de spălare de bani publici realizat de SC GLASUL ARADULUI, din Arad şi firma La Reclama din Arad, cu concursul preşedintelui Consiliului Judeţean Arad Nicolae Ioţcu, primarul Aradului Gheorghe Falcă, Codruţ Marta – şeful de cabinet al directorului ANAF, Sorin Blejnar.

            În primul rând, ziarul Glasul Aradului este patronat din umbră de preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, care a obligat primarii PDL să cumpere publicitate cu sume fabuloase din bani publici fără licitaţii. Acţionari la Glasul Aradului sunt Codruţ Marta şi Gabriel Buzna.

            Banii publici de la PRIMĂRIILE din JUDEŢUL ARAD intră in SC GLASUL ARADULUI, după care sunt direcţionaţi către firma de publicitate „La Reclama”, unde sunt acţionari tot Gabriel Buzna şi Codruţ Marta, dar şi printr-o altă firmă fantomă, tot a lui codruţ Marta, care spală banii publici în bani curaţi.

            În prezent Glasul Aradului are un contract cu ANAF unde sunt publicate anunţurile de insolvenţă a firmelor, dar se încalcă Legea nr. 161/2003, privind incompatibilitatea, deoarece Codruţ Marta este angajat al ANAF, mai mult, este şeful de cabinet al directorului ANAF, Sorin Blejnar. Un alt acţionar la Glasul Aradului este Emilian Pintea – 0731320750, fost prezentator şi director la RCS. Bineînţeles, că nici primarul Gheorghe Falcă, 0744391027, şi nici Nicolae Ioţcu, 0726300448, nu apar în acte, dar ei coordonează din spate ceea ce se scrie în Glasul Aradului.

            Nicolae Ioţcu condiţionează banii pe care CJA ar trebui să îi dea primăriilor din judeţ cu reclamă la Glasul Aradului. Nicolae Ioţcu, preşedinte al CJA, îi cheamă în biroul său pe primarii PDL din jude, unde îi obligă să semneze contracte de publicitate cu Glasul Aradului, dacă doresc să primească bani de la CJA pentru lucrări din comună sau oraş. De faţă la discuţie este de obicei şi Gabriel Buzna care le spune primarilor suma. Primarii PDL trebuie să încheie contracte cu sume cuprinse între 7.100 euro pentru jumătate de pagină săptămânal şi o pagină care costă până la 15.000 de euro pentru un an de zile pentru a nu depăşi suma şi se ajunge la licitaţie. Astfel, în fiecare săptămână primarul respectiv va primi câte 1.000 de ziare pe care le distribuie un angajat al primăriei în comună. În ziarul respectiv este prezentat primarul, sau ceea ce se întâmplă în localitate şi favorabil PDL şi activităţile acestui partid.

            Dacă nu ajung primarii în timp la preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, atunci este trimisă Florica Bunaciu, 0731320712, angajată a ziarului Glasul Aradului să îi convingă pe primari să încheie contracte cu ziarul GLASUL ARADULUI, în schimb promiţându-se bani de la Consiliul Judeţean Arad, prin preşedintele CJA Nicolae Ioţcu.

            La oraşe precum PECICA, NĂDLAC şi  SEBIŞ contractele sunt mai mari de chiar peste 15.000 de euro, sau cum este Pecica, unde se cumpără 3.000 de ziare săptămânal din bani publici. La Pecica şi Nădlac licitaţiile sunt măsluite, în sensul că entru contractul cu presa sunt aduse firmei fantomă pentru a câştiga Glasul Aradului. Anul trecut s-a adunat în jur de 200.000 euro din bani publici, bani care au intrat în buzunar la Buzna şi Ioţcu, Falcă şi Codruţ Marta.

            Sunt primari care chiar le convine contractul de publicitate, Gheorghe Feieş de la Sebiş, tel. 0745144314, acum a renunţat la contract că a costat prea mulţi bani, primarul Vasilea Ciceac de la Nădlac şi Petru Antal de la Pecica, şi primarul de la Lipova – au în continuare contracte de câte o pagină săptămânal şi cumpără 3.000 de ziare pe săptămână din bani publici. Într-un fel le şi convine, deoarece îşi pot face campanie electorală pe bani publici timp de mai mulţi ani, iar în campania electorală nu mai scot din buzunarul lor nici un ban. Astfel fiecare dintre cei trei primari plătesc câte 6.000 sau chiar 7.000 lei noi pe lună către Glasul Aradului din banii Primăriei. Chiar dacă sunt controale de la Curtea de Conturi, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, îşi protejează primarii care au contract cu Glasul Aradului. Într-un număr de ziar sunt publicate între 2 – 3,4 primării, iar o pagină pentru o primărie mai săracă costă în jur de 1.000 lei noi apariţia. Astfel, anul trecut s-au adunat peste 200.000 euro din bani publici, viraţi de primari către SC Glasul Aradului SRL sau la SC La Reclama SRL.

           

Cum se spală banii?

            Primăriile au fost împărţite pe zile: în ziua de luni în Glasul Aradului sunt pagini dedicate: Glasul de Zărand, dar primarul a renunţat, unde au fost scrise articole despre comunitate, dar în regim de mare publicitate. Primarul a fost PD-L, acum este membru PC şi se numeşte Moţ Ion Florin, cu tel. 0745778121. A fost obligat să plătească pentru a nu scrie negativ de el. După plângerea primarului la DNA făcută împotriva lui Dan Diaconescu şi a celuilalt colaborator de la OTV, cei de la Glasul Aradului şi Nicolae Ioţcu nu l-au mai obligat pe primar să cumpere ziare. Deocamdată nimeni nu face nimic pentru că încă PDL este la guvernare şi nu a început războiul în PDL.

            Glasul de Zădăreni: în fiecare miercuri a apărut o pagină despre comuna Zădăreni. Primăriţa Doina Petri, de la PNL, cu tel. 0745177268, a semnat înainte de campania locală un contract cu Glasul Aradului pentru că a atacat-o în ziar şi i-a fost frică să nu fie atacată şi în campania electorală. Primăriţa Doina Petri spune că cei de la Glasul Aradului au fentat-o şi a făcut-o să semneze un nou contract cu ei până la sfârşitul anului trecut. Atunci a intervenit procurorul Paicu, iar cei de la Glasul Aradului nu au mai forţat-o să cumpere ziare. Şi acum sunt în primărie sute de ziare care nu au fost împărţite în comună.

            Un alt exemplu este oraşul Nădlac, unde primar este Vasile Ciceac de la PDL, tel. 0722307258, a avut două pagini pe săptămână în Glasul Aradului, ceea ce înseamnă 4.400 lei pe săptămână, iar pe lună 17.600 lei din bani publici pentru Glasul Aradului, unde acţionari sunt Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Acum are o pagină pe săptămână. Bineînţeles că, la sfârşitul anului Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu, îşi i-au dividende de la ziar, adică banii publici, spălaţi de alte firme fantomă.

            La fel este şi oraşul Pecica, unde are pagini în Glasul Aradului dedicate cu Glasul de Pecica. Primar este Petru Antal, 0741018455 şi 073131701. Aici a fost o hotărâre de Consiliul Local, pentru că aproape toţi consilierii sunt PD-L, unde s-a hotărât alocarea a 7.000 de lei lunar ziarului Glasul Aradului, în timp ce fostul primar a oraşului Pecica, Iustin Cionca, a fost candidat la Camera Deputaţilor din partea PD-L. La licitaţia de anul trecut au fost firme coordonate de Gabriel Buzna, SC Glasul Aradului şi La Reclama. Le fel şi anul acesta se prevede aceeaşi maşinărie.

            Deptatul Iustin Cionca şi-a făcut deja campanie electorală în Glasul Aradului, în anul 2009, dar din bani publici.

            Deşi unii primari au vurt să rezilieze contractul cu Glasul Aradului, Nicolae Ioţcu şi Gabriel Buzna i-au obligat să nu renunţe la contract până ce vor vinde ziarul la Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad, unde rector este Aurel Ardelean, vicepreşedinte PDL Arad, tel. 0740044140 şi 0726300413. Ei doresc să se vîndă ziarul pentru a spăla banii primiţi de la primării. O sumă de 2 milioane de euro sunt bani frumoşi. În schimb rectorul Aurel Ardelean ar primi un post călduţ de senator la alegerile parlamentare din 2012, fiind plasat într-o circumscripţie electorală propice PDL. Au scăzut preţul la 500 de mii de euro, bani publici, care prin cumpărarea ziarului de Universitatea de Vest Vasile Goldiş ar deveni bani albi, care ar intra în buzunarul lui Nicolae Ioţcu, Gheorghe Falcă, Gabriel Buzna şi codruţ Marta.

            Un intermediar la care a apelat mai nou Gabriel Buzna este Marcel Grec, 0746180456, şef de cabinet al primarului Aradului, Gheorghe Falcă, căruia i s-a promis un procent gras din vânzarea ziarului către Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad.

            În Glasul Aradului sunt pagini sau jumătăţi de pagini unde primăriile plătesc spaţii de publicitate de la 1.000 de lei în sus jumătatea de pagină din bani publici, sau cumpără sute de ziare tot din bani publici.

            Corect este ca articolele să nu fie scrise în regim de publicitate, contra cost sau doar dacă se cumpără sute sau mii de ziare, deoarece rolul ziarelor este de informare. Un alt aspect este faptul că materialele publicate nu sunt înserate cu număr de factură sau chitanţă.

            În Glasul Aradului au fost pagini, în ziua de luni: Glasul de Felnac, primar PD-L Nicolae Selejean, tel. 0745235115, Glasul de Şicula, primar Aurel Radiţa, tel. 0747110123, care este cumnatul preşedintelui CJA Nicolae Ioţcu, Glasul de Şagu, primar Emilia Brăneţ, PD-L, tel. 0728143250.

Luni: Seleuş, Bocsig, Şicula, Zărand, Felnac – sau retras

Marţi: Glasul din Vârfurile, Brazii, Chisindia, Hălmagiu, Almaş, Dieci

Miercuri: Glasul de Zădăreni – s-a retras, Covăsânt, Zăbrani, Bata, Dieci, Lipova

Joi: Nădlac, Pecica, Sebiş, Şagu – ultimele două s-au retras

Vineri: Şimand – s-a retras.

            Acum mai cumpără ziare, până ce va fi vândut UVVG sau altcuiva următoarele localităţi:

Marţi: Halmagiu, Almaş, Vărfurile

Miercuri: Lipova, Păuliş, Bata, Covăsânt

Joi: Nădlac şi Pecica

            În prezent, Glasul Aradului are un tiraj de 6.000 de exemplare zilnic cumpărate de primarii PDL din bani publici. Ziarele sunt tipărite la Tipografia COPRINT din Timişoara, care face parte din Grupul Media Pro Tipografia COPRINT COMPANIA DE PRODUCŢIE INTERTAIMENT, judeţ Ilfov, Buftea. Se poate verifica contractul.

            Primarii care nu sunt de acord să plătească ziare şi să semneze contracte sunt atacaţi în ziar. Un exemplu este primarul PD-L Lucian Stoicu, 0769005810, de la Vinga, care a refuzat să plătească ziarele pe care i le trimite Glasul Aradului, şi a fost atacat în ziar spunându-se că i s-a deschis dosare penale, dar de fapt a fost neînceperea urmăririi penale. Oricum aşa zisa ştire a fost publicată doar de Glasul Aradului, celelalte ziare ştiind că este doar un atac politic între cei de la PD-L. La fel s-a întâmplat şi cu primarul Valentin Bot de la Şiria, tel. 0722325770, care a fost defăimat cu articole negative pentru că nu a făcut contract cu GLASUL ARADULUI.

            Contractele pe care le încheie primăriile cu Glasul Aradului nu sunt legale pentru că legea spune că localităţile locale pot să îşi facă ziar local nu să plătească unei firme private – SRL, o pagină de ziar la un preţ fabulos.

 

Firma „LA RECLAMA” spală banii PD-L

            Toţi candidaţii PD-L Arad la alegerile parlamentare au pus banii într-un cont comun care este gestionat prin firma de publicitate „LA RECLAMA. Astfel toate contractele de publicitate pentru afişe, banere, fluturaşi, apariţii în ziare şi televiziune, se derulează prin firma de publicitate „LA RECLAMA”.

            Acest lucru s-a întâmplat şi la alegerile locale, când ziarele locale au trebuit să semneze contracte de publicitate, pe perioada campaniei electorale, cu firma „LA RECLAMA” şi nu cu PD-L.

            Articolele sunt semnate de Răzvan Creţu, (mutat la secţia politic9 şi Florica Bunaciu, 0731320712, care îi sună pe primari pentru aşa zise articole, iar dacă nu cumpără ziare scriu de ei negativ în ziar.

            V-am scris aceste rânduri pentru a şti cum stau treburile, d-voastră să luaţi cea mai bună decizie.

Vă doresc succes şi multă sănătate.

Ionel Avrămuţ

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.