Sâmbătă, vremea va fi geroasă în special dimineaţa şi noaptea. Va ninge slab în Banat şi Oltenia, local în Muntenia, pe arii restrânse în Crişana şi Transilvania. În sud-vestul ţării, vântul va avea unele intensificări, viscolind temporar ninsoarea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -20 şi -18 grade C în nordul Moldovei, iar în vest şi pe litoral vor fi până la -5 grade C. Cele minime se vor situa între -18 şi -9 grade C, mai scăzute în nord-est şi în depresiuni, spre -24 de grade. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
În Bucureşti, vremea va fi geroasă. Va ninge în special după-amiaza şi noaptea, iar temperatura maximă va fi de -13 grade C, iar minima de -14...-13 grade C.
La munte, vremea va fi geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult noros în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde va ninge. În restul zonelor montane, înnorările vor fi temporare, iar ninsorile se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă, tendinţa find de uşoară creştere.
Duminică, cerul va fi mai mult noros. Va ninge în jumătatea de sud a ţării şi local în a doua parte a intervalului şi în celelalte regiuni. Vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice şi sud-estice, viscolind şi spulberând ninsoarea. Temperatura maximă va fi cuprinsă între -10 şi 0 grade C, mai coborâte în centrul şi nordul Moldovei, spre -17 grade C. Minimele sunt în creştere, respectiv de la -18 grade, în nordul Moldovei, până la -2 grade pe litoral.
La munte, vremea va fi geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi local şi în restul zonelor montane, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
