Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii în regiunile centrale, vestice şi nordice, unde izolat se vor depăşi 10 …15 l/mp, şi pe arii restrânse în rest.

Vor fi mai ales ploi, exceptând zona de munte, iar noaptea şi Crişana, Maramureşul şi Transilvania, unde treptat vor predomina ninsorile. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în vestul, sud-vestul, centrul ţării, dar mai ales la munte, unde, în special pe creste, va viscoli sau va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 4 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă, cu precădere în zonele joase din sud şi sud-est.

În Capitală, cerul va fi temporar noros, iar dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

La munte, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii. Ziua vor fi mixte în nordul Carpaţilor Orientali şi mai ales ploi în restul zonei montane, dar noaptea acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va sufla tare.

Duminică, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar cerul va fi temporar noros. Va ninge la munte, în Maramureş, în Transilvania, iar în restul teritoriului pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, unde trecător va spulbera sau va viscoli zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -6 şi 1 grad. Pe arii restrânse, în zonele joase, va fi ceaţă.

La munte, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar cerul va fi temporar noros. Mai ales în cursul zilei, pe arii extinse se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va sufla tare, trecător spulberând zăpada.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.